Cărţi

articolul anterior articolul urmator

RECENZIE Cum ne suceşte minţile comunismul chiar şi azi

3
10 Dec 2014 13:47:56
Mircea Morariu
„O idee care ne suceşte minţile” - Pleşu, Liiceanu şi Patapievici FOTO via cotidianul.ro
„O idee care ne suceşte minţile” - Pleşu, Liiceanu şi Patapievici FOTO via cotidianul.ro

Nu ştiu câţi dintre noi, cei ce am avut neşansa de a trăi câteva decenii în comunism, de a învăţa în şcoală o istorie falsificată şi a urma cu de-a sila cursurile de învăţământ politic, am citit celebrul „Manifest al Partidului Comunist”.

Cu siguranţă, eu nu am făcut-o. Aceasta nu înseamnă defel că nu îi ştiu fraza de început, cea referitoare la stafia ce ar bântui Europa, stafia comunismului. Care e adevărul acestei stafii? A existat ea oare cu adevărat? Sau e o altă mare erezie, o “prostie mare cât casa” născocită de Marx? “Nu ştiu – scria Gabriel Liiceanu într-un amplu eseu publicat în aprilie 2014 pe site-ul contributors.ro- dacă cineva a observat că, în primul rând al Manifestului, faimoasa metaforă a lui Marx...era total la nelalocul ei. Stafia e urma spectrală a unei foste realităţi. E semnul ei postum şi ireal. Dacă stafia comunismului bântuia de la o vreme Europa, însemna că ea îşi avusese precedentul real. Însemna că existase cândva un corp şi că acum, bântuind spectral, el nu făcea decât să sperie somnul burgheziei cu amintirea isprăvilor sale de pe vremea când fusese viu. Or, lucrurile se petreceau exact pe dos. Comunismul nu existase niciodată în carne şi oase, iar ca simplu proiect ficţional nu se putea întrupa. Care stafie, aşadar? Ceea ce ameninţa şi bântuia în mentalul colectiv evocat de Marx putea fi cel mult obsesia întrupării unui proiect al neantului, o irealitate care ar fi urmat,  într-un regim al terorii, să fie prezentată ca reală. Exact ceea ce s-a întâmplat.”

Proiectul acesta al comunismului a existat. Şi a existat, arată mai departe Gabriel Liiceanu, în mintea unor indivizi precum Marx, Engels, Stalin, Troţki, Mao, Pol Pot, Castro, „sau chiar în mintea unui tip primitiv ca Ceauşescu.” Socialismul real despre care au vorbit unii dintre cei menţionaţi mai sus sau alţii ca ei nu a existat însă niciodată. Şi nu a existat fiindcă economia socialistă nu a funcţionat în realitate niciodată. O vreme doar s-a făcut ori ne-a păcălit că ar funcţiona. De ce a fost povestea cu “economia socialistă” o amăgire a arătat-o foarte bine Alain Besançon într-o carte intitulată Anatomia unei stafii. Falimentul unei idei întrupate, carte apărută în româneşte la începutul anului 2014 la editura Humanitas. O carte ale cărei idei esenţiale i-au servit lui Gabriel Liiceanu drept punct de plecare pentru eseul menţionat mai sus.

În toamna-iarna anului 1989, Europa de Est s-a despărţit de comunism. A făcut-o în diverse feluri. În urma unor revoluţii de catifea sau cu preţul unor revoluţii sângeroase. Cartea Toamna naţiunilor scrisă de Adam Burakowski, Aleksander Gubrznovicy, Pawel Ukielski, apărută în Polonia, “ţara unde a început totul” şi în traducere românească în anul 2013 la editura Polirom, e edificatoare în acest sens. 

Din păcate, despărţirea de comunism nu a însemnat nicidecum şi despărţirea de ideea comunistă. Nu doar în Vestul care a cochetat cu comunismul, care ori nu i-a ştiut ori s-a făcut că nu îi cunoaşte sau nu îi înţelege ororile, ci şi în Estul european ce le-a trăit pe toate cu vârf şi îndesat. Şi fără termen de prescripţie. Ideea comunistă e una ce continuă să ne sucească minţile. Ale unora chiar rău de tot.

Iată motivul pentru care socotesc extrem de utilă apariţia unei cărţi ce se cheamă chiar aşa: O idee care ne suceşte minţile şi care a apărut în 2014 la editura Humanitas. Cartea conţine trei eseuri. Cel al lui Gabriel Liiceanu, citat la începutul acestor însemnări, intitulat O idee care ne-a sucit minţile, completat cu Gânduri despre comunism, de fapt o secvenţă ce reuneşte fragmente disparate pe această temă risipite în cărţi anterioare ale filosofului precum Uşa interzisă (2002), Întâlnire cu un necunoscut (2008) sau în interviul acordat lui Cristian Pătrăşconiu şi apărut în Estul naivităţilor noastre (2013), cel al lui Andrei Pleşu, numit A treia zi a comunismului? şi cel al lui Horia-Roman Patapievici, intitulat Memoria divizată. Reflecţii asupra comunismului: efectele şi defectele noastre.

Textul lui Andrei Pleşu reproduce o conferinţă urmată de discuţii ţinută de filosof în iulie 2007 la Şcoala de vară de la Sighet, iar punctul de plecare pentru conferinţa în cauză a fost lectura unei cărţi botezate Le troisième jour du communisme, scrisă de un anume Emmanuel Terray, antropolog şi fost membru al Partidului Comunist Francez. Un personaj care, spre deosebire de un Albert Camus sau de un François Furet, şi ei fascinaţi la un moment dat de ideea comunistă, dar care s-au dezis de ea devenindu-i exegeţi şi critici acerbi, a preferat să urmeze drumul unui Jean-Paul Sartre. Acela al unei persistente încăpăţânări în credinţa comunistă, o încăpăţânare ale căror resorturi au fost admirabil demontate de Eugène Ionesco în volumul A rupe tăcerea, tradus în româneşte de Emanoil Marcu şi apărut în 2008 la editura Humanitas. Aş atrage atenţia asupra detaliului că Andrei Pleşu remarcă statuarea violenţei ca mod de acţiune al comunismului încă din paginile Manifestului lui Marx. Iar violenţa şi frica, gulagul şi teroarea au fost descriptorii de bază ai comunismului de pretutindeni.

Horia-Roman Patapievici a publicat în O idee care ne suceşte minţile un discurs scris pentru a fi rostit ca dinner keynote address la încheierea unei conferinţe internaţionale din martie 2014. Discursul porneşte de la observaţia potrivit căreia “ideile dictatorilor comunişti sau socialişti se bucură de o largă simpatie publică şi beneficiază atât de promovare academică, cât şi de sprijin legal internaţional, în numele drepturilor omului ” şi insistă asupra persistenţei dublei măsuri în evaluarea şi condamnarea celor două mari cataclisme ce au zdurncinat secolul al XXI lea- nazismul şi comunismul.

De ce oare această dublă măsură? De ce Occidentul are încă reticenţe în a condamna în cel mai categoric mod cu putinţă comunismul? De ce nimeni nu regretă nazismul, însă e plină lumea de nostalgici în grade diferite ai comunismului? O excelentă explicaţie şi un remarcabil răspuns la toate aceste întrebări pot fi găsite în exemplarul Cuvânt înainte colectiv al cărţii. Divizarea memoriei europene îşi află originea, în opinia domnilor Pleşu, Liiceanu şi Patapievici, în inexistenţa unei memorii comune. Toţii europenii au memoria nazismului. Memoria comunismului, în schimb, “e încă flotantă şi bântuie ca un strigoi Europa.” Aş zice că e şi una parţială. De unde şi neasumarea ei aşa cum s-ar cuveni să fie. Credinţa comună a autorilor acestei valoroase cărţi e că “problema memoriei comunismului este problema centrală a unificării conştiinţei europene.”

Subscriu.

Pleşu, Liiceanu, Patapievici- O IDEE CARE NE SUCEŞTE MINŢILE; Editura Humanitas, Bucureşti, 2014

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Sorin Muncaciu
10.12.2014, 17:20:49

Domnule Morariu, eu am trait aproape 40 de ani in regimul comunist din Romania. Dupa publicarea eseului domnului Liiceanu din Revista22 , pe 8 mai, am publicat : " O replica de stanga la eseul domnului Liiceanu : O idee care ne-a sucit mintile publicat in Revista 22" articol publicat de site-ul : Argumente si Fapte .Dat fiind ca sunt " persona non grata" pe site-ul Contributors, nu am putut raspunde direct domnului Liiceanu. Cert este ca , propaganda din mass media romaneasca si occidentala a suprimat orice replica de stanga la articolele de dreapta initiate de domnii autori. Este o rusine faptul ca , intrun stat care se pretinde democratic , dezbaterea de idei este suprimata in favoarea monologului pro-capitalist. Domnilor intelectuali Liiceanu, Plesu si Patapievici li-se publica monografia , in timp ce , o replica de stanga nici macar nu poate fi adusa la cunostinta publicului, din cauza cenzurii de pe situ-rile in care acesti domni publica articole despre comunism. Care este diferenta intre cenzura de la Scanteia si cenzura de pe Contributors??

0 (2 voturi)
Ventidius
10.12.2014, 18:19:17

Mass - media occidentala este in proportie de peste 90% de stanga si practica la greu cenzura a tot ce nu este corect politic, adica idee de stanga. Nici la noi stanga nu este minoritara. Mai ales ca ceea ce este numita dreapta este de regula o stanga ceva mai moderata. La fel ca in Portugalia unde, nemaiexistand dreapta, marxistii au aocupat locul gol. Astfel, Partidul Social Democrat reprezinta dreapta(s-au si afiliat la populari), Partidul Socialist centrul, iar comunistii stanga.

nic
10.12.2014, 21:41:25

Nu cred ca comunismul ne suceste mintile.Comunismul,istoric,se intinde pe o perioada foarte scurta. Problema Comunismului este ca a gasit intotdeauna conditii optime de dezvoltare doar pe fondul inapoierii civilizationale a natiilor care l-au adoptat.Cele mai inapoiate natiuni din Europa,invariabil ortodoxe,analfabete,proaste si puturoase au fost mediul proprice de dezvoltare a comunismului,care culmea se vroia o reactie virulenta la adresa exploatarii omului de catre om in mediul industrial al Europei de vest.Practic COMUNISMUL a fost o renastere intarziata pentru natiile de bordei estice,alfabetizare fortata, urbanizare fortata,industrializare fortata totul in ideea de a ajunge vestul civilizat.Si la aceasta lucrare mareata s-a pornit neglijand calitatea factorului uman.Ceea ce Vestul a realizat in 5 secole s-a dorit sa se recupereze in cateva decenii folosind un material uman fara nici o traditie legata de altceva decat de oierit si dat cu sapa.Si ca atare a fost normal ca toate realizarile comuniste sa treaca in derizoriu si sa dispara in lipsa traditiilor culturale,tehnice si tehnologice.A scapat de la disparitie doar cate putin din ce-am avut construit in 50 de ani si asta doar daca am fost atasati la brand-uri vestice care aveau nume,produse si piete de desfacere.Si daca ne uitam la vestici constatam ca ne diferentiaza un singur lucru si acum ca si in urma cu 500 de ani,RELIGIA.Si de fapt 50 de ani de comunism ne-au scos din opinci dar n-au reusit sa ne scape de indobitocirea religioasa de un mileniu,care si in ziua de azi ne iroseste resursele in singura intreprindere pe care natia o poate face,constructia de biserici.

-1 (1 vot)
Modifică Setările