Cum vorbeşte „elita” de care trebuie salvată România

Constatăm zilnic şi nu oricum, ci pe propria piele, adesea ajungând chiar la exasperare, cine şi cum sunt cei care ne guvernează sau cei ce se pregătesc să o facă. Ne concentrăm şi ne exprimăm năduful ori revolta prin câteva gânduri şi vorbe defel amabile, câteodată nici chiar foarte creştineşti. Şi cu asta, gata. Sau pe-aproape.

Lehamitea faţă de ei şi fapta lor ne e atât de mare încât nici măcar atunci când avem ocazia de a o le arăta prin vot nu o mai prea facem. Înşelându-ne, poate, cu gândul că şi absenteismul nostru le-ar spune ceva, ba chiar le-ar afecta măcar o clipă moralul, naturalul despre care cu doar puţină vreme-n urmă mai constatasem şi hotărâsem încă o dată- a câta oară?- că e complet nesimţitor. Ştim foarte bine că sunt paraleli cu noi şi cu realitatea. Drept pentru care îi tratăm cu maximă indiferenţă. Indiferenţă în fapt primejdioasă fiindcă această atitudine a noastră pe ei nu îi doare La fel cum nu îi doare nici măcar propria prostie etalată zilnic în adunări parlamentare, talk-show-uri ori, mai nou, pe reţelele de socializare. De care se folosesc crezând că pot să ne  păcălească, dându-ne iluzia de comunicare. „Iluzie falsă”, cum spune „bătrânul clasic” Ion Iliescu

Dacă parcurgem cartea Cum gândesc politicienii? care are şi-un prim subtitlu pus între paranteze dar care spune totul - (cum? gândesc politicienii?I) dar şi-un al doilea- catalog de perle, carte întocmită de Radu Paraschivescu şi apărută recent la editura Humanitas, avem ocazia câtorva ore bune nu doar de râs, ci şi de răzbunare. Căci îi vedem făcuţi „de râsul lumii” pe cei care, vorba lui Eminescu, „ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie” de cineva care şi-a propus să ne arate că politicienii românii, şi nu oricum, ci democratic, indiferent de partid şi în masă, sunt paraleli nu doar cu noi şi cu realitatea, ci şi cu gândirea şi cu limba. Cu limba română pe care o agresează, o schimonosesc, o violează zilnic. Oriunde şi oricum. Fiindcă şi de gândire, şi de limbă, precum de noi, puţin le pasă. În aproape 230 de pagini iată că îşi primesc pedeapsa.

Radu Paraschivescu a avut, pare-se, şi timpul, şi răbdarea, dar şi plăcerea, sadică pe-alocuri, de a nota şi, mai încolo, a antologa, perlele lingvistice şi de gândire ale politicienilor români postdecembrişti. De a le ordona în cartea menţionată pe teme şi subteme, demonstrându-ne astfel că „vocaţia enciclopedică” a politicianului român de după 1989 s-a dezvoltat în timp. E vorba despre o vocaţie ai cărei primi muguri ne erau relevaţi odinioară de o emisiune de televiziune azi cvasi-uitată –Lumea lui Gaiţă.. Poate că tocmai de aceea politicianul român nu se mai mulţumeşte cu o diplomă de licenţă  aproape cumpărată de la cine ştie ce universitate particulară, ci vrea şi doctorate. Şi nu unul, ci măcar două. Drept pentru care nu tace, ori dacă tace, ne-avertizează, precum odinioară Miron Mitrea „mai tac încă şase luni, dar nu vreau să fiu luat de prost”. Între timp însă dl. Mitrea a fost luat şi de prost, ba chiar şi la închisoare.

Alţii nu au tăcut, vorbesc şi astăzi liber, o fac seară de seară. Cel mai adesea fără să gândească. Vorbesc şi, iată, Radu Paraschivescu nu i-a iertat şi nu îi iartă. Cartea lui de acum, asemenea altora anterioare, e tocmai expresia neiertării. De care şi noi, cei care râdem acum, citind-o, s-ar cuveni să ne molipsim pe dată.

Nu e nici o mirare să găsim reunite în volum ample citate comice din Marian Vanghelie, Gigi Becali, Corneliu Vadim Tudor, Gheorghe Funar, Silviu Prigoană, Dumitru Dragomir sau „vărul lui Mihai Viteazul”, Valeriu Zgonea. Ori din inenarabila doamnă Maria Grapini, vedeta incontestabilă a facebook-ului râzăreţ. Lucruri trăznite ştim c-au spus adesea şi Victor Ponta, şi Ion Iliescu, şi Traian Băsescu şi fiica lui, Elena, şi Ion Iliescu, şi Antonescu Crin, şi Mihăiţă Calimente, şi Gigel Ştirbu, şi Daniel Funeriu, căruia i-a fost străin nu doar învăţământul românesc, ci şi genul neutru. Nu ne surprinde să-i găsim antologaţi în carte cu ziceri de tot râsul pe deja cvasi-uitaţii Oliviu Gherman, Dan Marţian, Dan Iosif, Antonie Iorgovan sau Markó Bela. Mirări imense însă provoacă prin infracţiunile frecvente la adresa limbii române Varujan Vosganian, politicianul cu vocaţie de romancier candidat la Nobel. Care, se întreabă retoric şi en connaiseur, fireşte, „cum poţi scrie într-o limbă în care nu-i cunoşti beţivii?”. Probabil fiindcă „ideile au şi ele, ca orice femeie, simpatiile lor”.

Însă cea mai mare surpriză pentru mine e cât de des şi cât de flagrant a călcat pe becul limbii şi-al gândirii dl. Mircea Geoană. Care, cel puţin, în savuroasa antologie a lui Radu Paraschivescu, îi concurează pe Becali, nea Mitică şi Vanghelie. „Ceea ce trebuie să facem în acest moment este să oprim stoparea declinului”, ne cere dl. Geoană. Fiindcă, grăieşte acelaşi politician, „pierdem ]n fiecare zi o hemoragie a economiei româneşti”. Avertizându-ne şi vigilent, şi patriotic că „dacă intrăm împleticiţi în Europa, ne vom trezi aproape matematic cu o ţară în care politicienii urcaţi pe garduri vor fi transformaţi în falşi idoli”.

Iar d-lui Geoană ii sare -n ajutor, că doar aşa se ajută foştii tovarăşi de partid, vicepremierul tehnocrat Vasile Dîncu - care, şi el îngrijorat, ne spune că „România trebuie salvată de propria elită”. De el, de dl. Geoană şi de mulţi asemenea lor antologaţi în carte, România ar trebui salvată urgent. Cu siguranţă.

Radu Paraschivescu - CUM GÂNDESC POLITICIENII (cum? gândesc politicienii?) Catalog de perle; Editura Humanitas, Bucureşti, 2016