Dan Mircea Cipariu a pierdut procesul prin care contesta alegerea preşedintelui şi a conducerii Uniunii Scriitorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul Dan Mircea Cipariu a pierdut procesul intentat Uniunii Scriitorilor din România prin care contesta alegerea preşedintelui şi a conducerii U.S.R, decizia fiind definitivă.

Conducerea Uniunii Scriitorilor din România anunţă că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti s-a pronunţat în procesul intentat de către Dan Mircea Cipariu, fost membru al U.S.R., prin care contesta, după şapte şi, respectiv, trei ani, alegerea preşedintelui şi a celorlalţi membri ai Conducerii U.S.R. în cadrul Adunărilor Generale din 2009 şi, respectiv, 2013.

Instanţa a respins cererea reclamantului ca inadmisibilă şi confirmă legalitatea alegerilor din 2009 şi, respectiv, din 2013.

”Alegerea membrilor organelor de conducere din 17.10.2013 s-a realizat conform prevederilor Statutului U.S.R. în forma înregistrată la 17.04.2013, prin încheierea pronunţată în dosarul nr. 16099 / 299 / 2013. Instanţa, verificând înscrisurile, constată legalitatea numărării voturilor şi a proceselor verbale încheiate în acest sens la 23.11.2009, cât şi la 17.10.2013”, se arată în motivarea instanţei.

Hotărârea judecătorească este definitivă. Instanţa l-a obligat pe reclamant să plătească cheltuieli de judecată.

Conducerea U.S.R. reaminteşte că a rămas definitivă şi sentinţa prin care li se respingea reclamanţilor dreptul de a se considera reprezentanţi legali ai organelor de conducere ale U.S.R.

Dan Mircea Cipariu a fost exclus din Uniunea Scriitorilor din România (USR), alături de Grigore Şoitu, în februarie 2016, în urma unei decizii a Comisiei de Monitorizare, Suspendare şi Excludere, formată atunci din Mircea Mihăieş (preşedinte), Adrian Alui Gheorghe, Gabriel Coşoveanu, Daniel Cristea-Enache şi Răzvan Vonc.

Potrivit raportului Comisiei de Monitorizare, Suspendare şi Excludere (CMSE), publicat pe site-ul USR, Dan Mircea Cipariu a fost exclus pentru că, într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 cu obiect anulare acte, având părţi iniţiale pe Popescu Cristian-Gheorghe, în calitate de reclamant, şi USR, în calitate de pârâtă, Cipariu a formulat cerere de intervenţie voluntară principală, solicitând ”anularea în tot a modificărilor statutare ale Uniunii Scriitorilor din România realizate în anul 2009 şi în anul 2013”.

În raportul citat este menţionat şi faptul că Cipariu face parte din Grupul pentru Reforma USR, pe site-ul căruia a scris că unul dintre obiectivele lui pentru anul 2016 era reformarea Uniunii Scriitorilor din România. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite