Dan Pavel lansează „Războaiele neterminate din era Facebook“. Când are loc evenimentul de lansare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Pavel lansează „Războaiele neterminate din era Facebook”                            FOTO: Polirom
Dan Pavel lansează „Războaiele neterminate din era Facebook”                            FOTO: Polirom

Luni, 8 aprilie, de la ora 18:30, la Librăria Cărtureşti Verona Demisol, va avea loc lansarea volumului „Războaiele neterminate din era Facebook”, de Dan Pavel, recent aparut în colectia „Opus. Ştiinţe politice” a editurii Polirom. Alături de autor, vor vorbi Ana Blandiana şi Stelian Tănase. Discuţia va fi moderată de George Onofrei.

După prăbuşirea regimurilor comuniste de tip sovietic, lumea a fost dramatic influenţată de SUA, noua supraputere, iar sistemul internaţional a intrat în epoca unipolarităţii. 

Vechii jucători, regrupaţi, duc o altfel de politică expansionistă, cu arme noi, conectate la o eră digitală ofertantă. Volumul analizează tocmai acele procese, clivaje şi conflicte care au dus la războaie culturale, civile, religioase sau armate. 

Războaiele prezentului sunt nonideologice sau de tip fundamentalist, economic, (pseudo) izolaţionist şi nu se vor mai încheia cu împărţiri teritoriale sau tratate de pace. Miza viitorului nu va mai fi legată de cea mai puternică economie sau de cel mai mare buget militar, ci de cine va reuşi să-şi impună pe plan internaţional regulile şi valorile, de principiul autodeterminării statelor, întemeiat pe liberul schimb, pe democraţie şi pe controlul armamentului. Bazându-se pe lecţiile trecutului, temele discutate aici sunt necesare unei bune înţelegeri a lumii actuale, oferind totodată o pregătire pentru şocurile şi surprizele viitorului.

Un fragment din cartea semnată de Dan Pavel poate fi citit aici.

Dan Pavel, filosof, scriitor, ziarist, consultant politic, membru al Uniunii Scriitorilor, fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei Revoluţionarilor Fără Privilegii. Profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti. La Editura Polirom a mai publicat: Cine, ce şi de ce? Interviuri despre politică şi alte tabuuri (1998), Leviathanul bizantin (1998), „Nu putem reuşi decît împreună” (2003, în colaborare cu Iulia Huiu), Democraţia bine temperată (2010), Grajdurile lui Augias. Rituri de purificare în posttotalitarism (2017).

 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite