Dau de băut!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când am citit fraza asta: „Adevăraţii bărbaţi au grijă de mamele lor“, m-am oprit din lectura cărţii „Dulcele bar“. Până atunci, ţinusem să nu spun nimănui ce minunăţie de carte* citeam. Mă simţeam bine aşa, ca un egoist feroce. Acum pot să-ţi zic, pentru că am terminat-o.

Eram în tren când fraza asta m-a lovit rău de tot, băi, tată! N-are rost să-ţi zic cine a scris-o. (Tu n-ai avut niciodată o pasiune pentru cărţi. Mama a avut.) Am ridicat ochii din carte şi m-am uitat la cei trei bărbaţi care mă însoţeau, înghesuiţi, cu genunchii strânşi între fotolii, cine sunt dobitocii care au făcut vagoanele astea? – s-a enervat tipul din faţa mea. Şi mi-a venit să-i răspund cu un citat din carte: „Să-i fut, puiule!“ Mai precis, Săifutpuiule e porecla unui barman din barul Publicans, din orăşelul Manhasset, în apropiere de New York. Barul Publicans este personajul principal al acestei cărţi şi locul unde bărbaţii şi femeile, într-o democraţie sănătoasă a băuturi, sunt liberi.

N-am să-ţi povestesc cartea. Dar îţi spun, autorul (totodată şi personajul cărţii) are aceeaşi vârstă cu mine. Taică-su, un frivol om de radio, l-a părăsit când era foarte mic, a fost crescut de maică-sa, care s-a chinuit în sărăcie, şi toată cartea este o căutare a tatălui drept model al masculinităţii. Fiul avea nevoie de bărbaţi, care să-i fie mentori, eroi şi modele. I-a găsit pe bărbaţi în acel bar, Publicans.

Cărţile bune te pulverizează, apoi te adună şi te reclădesc ca un om întreg.                  

Atunci, înghesuit în trenul de Galaţi, m-am întrebat: cine a fost modelul meu de bărbat? Tu erai mai mult plecat cu trenurile tale şi când te întorceai acasă dormeai şi când te trezeai vorbeai despre locomotive şi despre leafa ta de mecanic, reproşându-ne că din leafa ta trăim. Nu mi-ai fost un model. M-ai descurajat în orice lucru pe care-l făceam. Şi când mă vedeai că citesc o carte mă certai. De câteva ori mi-a venit să-ţi fut doi pumni, să-ţi dau borşul pe nas, nu pentru că mă descurajai, ci dintr-un sentiment de furie, pentru că tu nu erai modelul meu de bărbat. Sau poate că tu n-ai vrut să te descoperi. Bărbaţii, se ştie, nu-şi descoperă sufletele. N-am avut parte de un Publicans în care să-mi caut modelele. Nu-mi plâng de milă, să ştii! Dar între bărbaţii care o iau razna prin lume, abandonându-şi copiii, şi cei care îi chinuiesc zi de zi, îi prefer pe primii, să-i fut, puiule!

La Ploieşti, m-am ridicat de lângă cei trei bărbaţi înghesuiţi şi am descoperit vagonul-bar al trenului. Asta ar fi fost culmea: să fi băut o votcă la vagonul-bar şi să fi citit din „Dulcele bar“! Nu, barul acela era închis, că doar mergeam cu CFR-ul tău de căcat! Dar am citit în barul pustiu, în picioare, din „Dulcele bar“, tot drumul. Să-ţi spun altceva din carte, mai tare decât o votcă: „Am tânjit atât de mult după secretul care să mă facă un bărbat bun, când tot ce trebuia să fac era să urmez exemplul unei femei foarte bune“ – scrie autorul. Mama mi-a fost modelul pentru a ajunge un bărbat bun!

Cartea asta m-a vindecat, băi, tată! Asta e puterea cărţilor bune, te pulverizează, apoi te adună şi te reclădesc ca un om întreg.

* „Dulcele bar“ (The Tender Bar) de J.R. Moehringer, Editura Publica, traducere de Paul Slayer Grigoriu.

Opinii

Mai multe de la Petre Barbu


Ultimele știri
Cele mai citite