Despre ştiri false şi adevăruri paralele

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îmi e cum nu se poate mai clar încă din anul 2002, atunci când am citit pentru întâia oară excelenta carte a lui Tzvetan Todorov „Memoria binelui, ispita răului - O analiză a secolului“, cât de mic preţ pun profesioniştii scrisului istoric pe discursul martorilor. Pentru istorici, memoria, argumentul de tipul „ştiu foarte bine că doar am fost acolo“ nu are nici o relevanţă. Dimpotrivă.

Cu toate acestea, voi începe recenzia consacrată excelentei cărţi a lui Marian Voicu, Matrioşka Mincinoşilor - Fake news, manipulare, populism, apărută în anul 2018 la editura Humanitas, făcând apel la memoria proprie şi la calitatea mea de martor. În august 1968 aveam doar zece ani, însă îmi amintesc şi azi cu aceeaşi vie emoţie evenimentele din preajma şi din zilele în care în România era simţită, la cea mai înaltă tensiune, ca să citez titlul unui roman de oarecare notorietate în perioada comunistă, invazia trupelor Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia. Îmi amintesc, desigur, marele miting, cu participare relativ spontană (faptul acesta a fost intens subliniat şi speculat de propagandă), şi mândria încercată de români că ţara lor nu era implicată în această samavolnicie fără seamăn, şi extraordinarul capital de simpatie acumulat atunci, în numai câteva ore, de Nicolae Ceauşescu, şi relatările Televiziunii Române (îmi răsună şi acum în urechi felul aparte în care pronunţa crainicul Petre Popescu numele agenţiei oficiale de presă CTK din Praga), şi cele câteva imagini cu Aleksander Dubcek, care îl înlocuise în ianuarie 1968 la conducerea partidului pe stalinistul Antonin Novotny. Ţin minte de parcă ar fi fost ieri toate zvonurile potrivit cărora la frontiera României cu Republica Moldova se masează trupe, că au loc bizare manevre militare şi că o invazie a României ar fi absolut iminentă. Totul a ţinut până în data de 26 august, atunci când Nicolae Ceauşescu l-a primit în audienţă, la cererea acestuia, pe ambasadorul Uniunii Sovietice la Bucureşti, Ivan Basov. Şi apoi, tăcere. Normalizarea începea nu doar la Praga, unde Dubcek avea să fie înlocuit rapid de Gustáv Husák, ci şi la Bucureşti, unde stalinistul Ceauşescu avea foarte curând după aceea, chiar în decembrie, cu ocazia anihilării manifestaţiilor studenţeşti, să îşi dea arama pe faţă.

Citind cu câtva timp în urmă Confesiunile unui ambasador sovietic la Washington, cartea lui Anatoli Dobrînin, nu mică mi-a fost mirarea să văd cât de puţină atenţie acordă acesta disidenţei României din august 1968 şi de după aceea. Dobrînin neagă categoric că la Moscova s-ar fi pus vreodată problema de a fi invadată România. Din contră.

Şi uite ajungem astfel la cartea lui Marian Voicu în care, la un moment  dat, este amintit chiar momentul august 1968. Dar şi faptul că “ruşii” nu aveau nici un interes să îl înlocuiască pe Ceauşescu pe al cărui stalinism pentru eternitate, vorba lui Vladimir Tismăneanu, erau cum nu se poate mai siguri. Mai clar spus, Ceauşescu s-a folosit de Primăvara de la Praga şi de naraţiunile pe care le-a generat ea în România doar spre a-şi întări puterea personală, fără a nutri nici cea mai mică dorinţă de a proceda la vreo reformă de substanţă a comunismului în România. Să fi fost oare atunci vorba despre o mare înşelătorie (maskirovka), ticluită la Bucureşti şi acceptată de Kremlin? Cert e că nu e vorba despre unica naraţiune românească invocată în cartea sa de Marian Voicu. Acesta vorbeşte în volumul lui şi despre naraţiunile contrarii referitoare la Revoluţia din decembrie 1989, naraţiuni lansate de participanţi direct interesaţi în acreditarea propriei lor versiuni, şi despre instrumentalizarea urii pe care s-a bazat acel cumplit Martie negru (Fekete Március) de la Târgu Mureş (cf. România. Războiul hibrid împotriva propriului popor) la capătul căruia s-a creat Serviciul Român de Informaţii (SRI) Ambele evenimente petrecute cu implicarea mai mult sau mai puţin evidentă, mai mult sau mai puţin discretă a KGB, cu amestecul de fake news şi false news ce va fi adus la perfecţiune de noul KGB, rămas pe mai departe la putere (avea carevasăzică dreptate Thierry Wolton) şi de noul Ţar, Vladimir Vladimirovici Putin. A cărui omnipotenţă avea să fie dovedită de faptul că o parte din discursul de la Moscova avea să fie regăsibil deopotrivă şi în discursul de la Washington aşa cum este el propagat de emiţătorul Donald Trump, dar şi în cele de la Budapesta lui Orbán, de la Varşovia lui Kaczynsky, sau din Parisul lui Marine Le Pen (cf. Ce poate face o analiză semantică bulgară).

Putin se dovedeşte a fi amestecat nu doar în operaţiunea de anexare a Crimeei ori în lucrurile tulburi care se întâmplă la Chişinău, ci şi în încercarea de demonizare şi destabilizare a UE, şi în Brexit, şi în alegerea noului preşedinte al SUA, şi în tentativele de compromitere a preşedintelui francez Emmanuel Macron, şi în multe afaceri pe care le detaliază cu minuţie şi rigoare, bazându-se pe o consistentă şi de ultimă oră bibliografie în cartea lui Marian Voicu. În lumea noastră de astăzi nu se mai pune, mutatis mutandis, întrebarea Putin- câte divizii?, tancurile deţin un rol secund, importante sunt manipularea, populismul, ştirile false, compromiterea şi informaţiile compromiţătoare, naraţiunile false, presa alternativă, adevărul alternativ adică minciuna ridicată la nivel de regulă, războiul informaţional, trolii, propaganda, războiul hibrid. Care asigură controlul asupra lumii, a  societăţii. În prefaţa cărţii, Marian Voicu ne previne că, citindu-i lucrarea şi urmărindu-i cu maximă atenţie demonstraţia „vom vedea ... că fake news reprezintă expresia modernă a unor vechi practici sovietice instituţionalizate în cadrul armatei şi poliţiei secrete, devenind apoi temelia statului sovietic însuşi“.  

Cartea lui Marian Voicu, densă, vie, informată, chiar palpitantă, ea însăşi un fel de matrioşkă atunci când vine vorba despre diversitatea temelor şi situaţiilor abordate, despre bogăţia studiilor de caz şi despre amploarea bibliografiei consultate şi utilizată critic, reprezintă un puternic semnal de alarmă, un apel la revigorarea inteligenţei şi a discernământului personal.

Din perspectiva anvergurii abordării temei/temelor Matrioşka mincinoşilor reprezintă o piatră de hotar pe piaţa editorială românească.

Marian Voicu - MATRIOŞKA MINCINOŞILOR - FAKE NEWS; MANIPULARE; POPULISM; Editura Humanitas, Bucureşti, 2018

fake news
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite