„Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări şi răspunsuri”, de Andrei Pleşu. Definiţii

„34 de ilustrări ale faptului că se poate trăi cu rost şi când ai, şi când nu ai funcţii publice.”

Încerc, în cele ce urmează, câteva definiţii pentru o carte ce cred că ar trebui să fie cu precădere citită de fiecare dintre noi în cursul unei săptămâni cu o semnficaţie specială, deşi din ce în ce mai uitată.

De pildă. O istorie a lumii româneşti postdecembriste în 34 de interviuri în care străluceşte inteligenţa scăpărătoare a intervievatului. Un intervievat ce izbuteşte, prin răspunsurile lui, să salveze de la platitudine chiar şi o întrebare mai puţin inspirată. Sau fals inteligentă, probă de răsfăţ inutil a celui ce a pus-o. 34 de puneri la încercare a virtuţilor şi servituţilor interviului, a condiţiei ideale a acestuia, aşa cum a fost ea formulată chiar în primele fraze din convorbirea plasată în debutul cărţii.

34 de analize asupra lumii contemporane, fie ea românească ori europeană. 34 de fişe de observaţie asupra modului în care s-au schimbat ambele, volens nolens, din 1989 încoace. 34 de tentative de concentrare în cuvinte a fluidităţii uneori prea accelerate, prea palpitante, dacă nu cumva şi frivole a repoziţionărilor şi schimbărilor de relief. 34 de argumente în favoarea ideii că, după anul 1989, raporturile de relaţionare şi condiţionare a evoluţiilor din Estul şi Vestul Europei au dobândit un plus de proeminenţă.

34 de luări de puls. 34 de radiografii ale unei Românii uneori leneşe, parcă decuplată de restul Europei, copilăros încăpăţânată ori chiar păgubos încântată să fie altfel. Altfel chiar decât suratele ei din Est, ieşite la rându-le din experienţa totalitară. O Românie toropită şi parcă mereu voluptuos-vinovat cufundată într-un aparent dulce somnuleţ de după-amiază. O Românie straniu şi păgubos încântată de originalitatea ei negativă. 34 de tentative de stop-cadru pe o Românie pe neaşteptate trezită la viaţă, devenită suspect de hiper-activă, dorind să recupereze rapid şi nu prea contează în ce fel anume toate întârzierile, să facă uitate decalajele, să stabilească noi recorduri,să fie prima. Fără să se întrebe dacă este antrenată pentru aceasta. Sau dacă rezistă încercării. O Românie care strigă, câteodată din convingere, alteori, fiindcă aşa li se pare efemerilor ei conducători a fi de bon ton, avanti, avanti! 34 de radiografieri ale unei ţări ce se încăpăţânează să reziste la schimbare. O ţară numită Românie ce nu vrea să îşi încheie conturile cu trecutul, în pofida faptului că această nevrere o costă în fiecare an nespus de mult.

34 de mostre de luciditate, dar şi de dovezi că luciditatea mai este încă posibilă. 34 de lecţii nu date, ci primite de cititori, asupra modului deloc fatalist şi nicidecum indiferent în care poate fi suportată teroarea istoriei, ba chiar făcută ceva mai suportabilă. 34 de invitaţii la seninătate. Sau la ceva mai multă bună dispoziţie. O invitaţie venită din partea cuiva ce se autodefineşte, paradoxal, a fi un etern nemulţumit. 34 de respingeri ale proastei dispoziţii ca sindrom naţional. 34 de mostre de naturaleţe, arătând astfel că pot exista şi sincronii între o deviză apreciată ca nerealizată- nimic scremut!- şi fapte. 34 de lecţii de realism nemuiat în fatalism.

34 de exemple de exprimare deloc teatrală a propriilor disperări. 34 de probe că se poate răspunde şi fără imprecaţii, şi fără injurii, şi fără afurisenii, şi fără ameninţări de excomunicare, şi fără ură unor acuzaţii nedrepte venite dinspre acuzatori pretins “puri” ce se cred astfel abilitaţi să acuze pe unii şi pe alţii de impuritate. 34 de ilustrări ale faptului că se poate trăi cu rost şi când ai, şi când nu ai funcţii publice. Că trebuie să ştii şi când să accepţi, dar şi când să părăseşti demnităţile pe care nu le-ai cerut, dar care ţi s-au oferit şi pe care le-ai acceptat fără ambiţia de a te eterniza în ele.

34 de fişe care, puse cap la cap, ne aduc aminte şi de FSN, şi de FDSN, şi de mineriade, şi de Piaţa Universităţii, şi de alegeri ratate şi de preşedinţi în care am sperat şi care ne-au dezamăgit, şi de eşecurile CNSAS, şi de grupul de la Păltiniş şi de forţa malefică cu care a fost el “înzestrat” el retroactiv de profesioniştii neputinţei şi ai scenariilor de prost gust. Dar şi de Dilema şi suspiciunile conspiraţioniste cu care a fost privită apariţia ei pe piaţă. 34 de refuzuri ale şmecheriei. 34 de apeluri la normalitate. 34 de refuzuri ale gravităţii prost mimate.

Şi, în fine, 34 de prilejuri de sărbătorire a limbii române. 34 de lecţii de stil.

 Seria definiţiilor mele ar putea oricând continua. Mai mult sau mai puţin inspirat. Cu convingerea că cea mai bună definiţie a cărţii pe care am încercat să o rezum în rândurile de mai sus vine tot din partea autorului ei. “Mărturia mea poate fi...o legitimă notă de subsol a istoriilor viitoare”.

Autorul se numeşte Andrei Pleşu. Cartea se cheamă Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări şi răspunsuri şi a apărut în 2013 la editura Humanitas.

Andrei Pleşu- Din vorbă-n vorbă- 23 de ani de întrebări şi răspunsuri;

Editura Humanitas, Bucureşti, 2013