Două lecturi incitante care nu trebuie ratate într-o vară fierbinte

În această vară toridă, vor apărea două romane noi, incitante, purtând semnătura îndrăgitei scriitoare Carmen Zamfirescu. Rândurile de faţă pot constitui o invitaţie la o lectură în care misterul, suspansul şi izul Bucureştilor de altădată se împletesc armonios la graniţa dintre ficţiune şi realitate.

Lumea în care trăim se mişcă după un set de norme pe care oamenii au pretins că le cunosc, iar pentru ceea ce nu au putut cunoaşte, au decis să caute răspunsuri în domenii aflate la limita dintre ştiinţă, religie, obiceiuri, forţând în căutările lor barierele cunoaşterii, ale psihicului uman.

Literatura şi scrisul în general au fost folosite drept mijloace prin care, fie s-au exprimat stări, s-au explicat fenomene, fie s-a încercat crearea unor curente de opinii. Sunt mişcări, curente care s-au născut fie în jurul unei reviste, fie ca reacţie la apariţia unui roman.

Literatura română nu face nici ea excepţie. Indiferent de epocă, tematica socială a fost abordată, indiferent că romanul era epic, avea structură balzaciană ori se încadra în tipologia analizei psihologice. Progresele dar şi neîmplinirile epocii, realizările, eşecurile, victoriile, înfrângerile, curajul, laşitatea, depăşirea sau, din contră imposibilitatea de a depăşi condiţia au fost teme predilecte ale operelor literare româneşti.

În cei aproape 27 de ani trecuţi de la evenimentele din decembrie 1989, s-a spus că societatea românească a trecut prin transformări profunde. Nu sunt nici locul şi nici timpul să evaluăm în ce măsură s-au produs transformările şi ce rezultate au avut. Cert este că literatura le-a surprins, în consecinţă fiind create lucrări de proză care au influenţat epoca în care au apărut.

Două fenomene din cei aproape 27 de ani consider că merită o atenţie deosebită: circulaţia şi ierarhia valorilor material-spirituale pe de o parte, iar pe de altă parte respectul faţă de moştenirea trecutului.

Acestea reprezintă în opinia mea elementele definitorii în construcţia şi evoluţia societăţii româneşti. Ambele au fost influenţate de schimbarea politică şi ideologică din 1989. Românii s-au trezit într-o societate ai cărei politicieni declarau bătându-se cu pumnul în piept „Noi nu ne vindem ţara!”, însă aceasta a constituit paravanul în spatele căruia aproape toate bogăţiile au fost înstrăinate în avantajul unor grupuri oculte puternic sprijinite politic, care şi-au plasat membrii pe întreg eşicherul instituţional.

În plus, adoptând acel principiu „unitate în diversitate”, aceiaşi factori de decizie au reuşit să distrugă elementele identităţii naţionale eliminând simboluri, ignorând soluţiile care puteau fi salvatoare.

Aceste două elemente sunt analizate în romanele recente care vor vedea lumina tiparului,  „DRAMA UNUI TÂNĂR PROCUROR” şi „SECRETE PRIMEJDIOASE”, purtând semnătura îndrăgitei scriitoare Carmen Zamfirescu. Aceasta s-a impus în ultimii trei ani drept un scriitor apreciat în spaţiul public, după ce şi-a prezentat, prin resurse proprii, fără niciun ajutor din partea vreunei entităţi, romanele în cadrul mai multor lansări de carte. În ultimii doi ani, doamna scriitor a ales să îşi publice romanele şi în format digital, fapt care a făcut ca numele său, aşa cum am mai prezentat pe acest blog, să se găsească în cataloagele prestigioasei edituri internaţionale Feltrinelli. Proza domniei sale, cu un stil plăcut, accesibil, având obligatoriu corelări ale conţinutului cu sfera socială şi istorică, acestea reprezentând punctul de plecare al acţiunilor romanelor, s-a bucurat de un succes deosebit în rândul românilor aflaţi în afara graniţelor ţării, aceştia reprezentând majoritatea modelelor pentru personajele operelor doamnei Carmen Zamfirescu.

Primul roman, „DRAMA UNUI TÂNĂR PROCUROR” evocă episoade ale luptei din ultimele două decenii şi jumătate pentru triumful legii în momentul în care preocuparea pentru îmbogăţire, restituiri ale proprietăţilor naţionalizate au condus la abuzuri în care legea şi cei care o aplicau păreau neputincioşi. Totuşi, există încă oameni temerari, care unindu-şi forţele încearcă să afle adevărul:

„Lisabona, acest frumos oraş portughez, socotit cândva ca fiind „la capătul lumii”, îşi aştepta oaspeţii la „A IX-a Conferinţă Internaţională cu tema: Asasinatul politic în lupta pentru putere”, programată să dureze aproape o săptămână. Lisabona, ca şi Casablanca din Marocul de azi fuseseră centrele prin care numeroşi oameni ameninţaţi  îşi găsiseră scăparea în timpul celui de-al doilea război mondial. Era o manifestare care îi reunea, deopotrivă pe jurnaliştii reputaţi, pe istorici, politologi, dar şi scriitori. Anul trecut, la Bruxelles, eseul lui Katy despre asasinatele politice din epoca modernă a istoriei României fusese bine primit de asistenţă, obţinând un premiu special. Katy devenise una din celebrele scriitoare din România contemporană după ce sub semnătura sa apăruseră într-o suită explozivă numeroase romane în care acţiunea, istoria, dragostea, suspansul creau o reţetă deosebită, fapt ce o făcuse deosebit de îndrăgită de către publicul din ţară şi din întreaga lume (…)

„Deci asta e! Scrise Katy. Procurorul nu se putea baza pe sprijin din nicio parte. Unii doreau să-l elimine, iar alţii aveau nevoie de martiriul lui. Aşa se explică de ce a lipsit de acasă, ceva timp şi spunea că aştepta ziua decisivă. Sau aceasta putea fi explicaţia vorbelor sale când îi spusese celui mai bun prieten că pleca la acea anchetă pentru el”. Privindu-i poza de pe birou, Katy spuse: „Băiete, suntem pe aproape! Tu ai fost un fel de Prometeu al justiţiei ! Dar n-o să rămână aşa!”

Cel de-al doilea roman, „SECRETE PRIMEJDIOASE” încearcă să arate cititorilor că încă mai sunt tineri curajoşi, care, crescuţi sub influenţa unor oameni de bine, aflaţi la vârste venerabile şi având nealterat sentimentul valorii, încearcă din răsputeri să lupte împotriva unor alţi tineri care au moştenit gustul pentru rău şi mijloacele nefaste de a realiza răul de la unii dintre contemporanii lor.

Romanul vine cu un puternic mesaj social: îmbătrânind, unii oameni, cunoscuţi pentru latura lor profund negativă nu devin obligatoriu mai buni, din contră, ei seamănă sămânţa răului în sufletele urmaşilor lor cu speranţa că vor câştiga folosindu-se de vigoarea lor, de puterea şi dorinţa de muncă de autodepăşire.

Ceilalţi, în rol de personaje pozitive se simt, nu o dată, cumva neputincioşi, capabili doar să reziste răului. Prin forţa destinului, lor li se alătură tineri cu aureolă de justiţiari, dispuşi să nu mai accepte compromisuri dureroase asumate de înaintaşii lor care le reamintesc bătrânilor de timpurile în care ei înşişi erau scuturi umane în faţa răspândirii forţelor malefice. Secrete considerate îngropate pot fi dezvăluite, eroii pozitivi dorind să creeze cadrul în care dezvăluirea lor să aducă binele general şi nu răul aşa cum vor cei ce doresc menţinerea tainelor trecutului:

„Unchiul privi poza.

 -Incredibil! De parcă nici n-au trecut anii. Eva, Jurgen. Suntem toţi aici!

-Ce vrei să spui, unchiule? O cunoşti pe doamna Eva?

-Nimic temerarilor! Cred că e destul pentru azi. Voi căutaţi misterul Zarazei, cei care am auzit de ea ne adunăm, Jurgen arde de nerăbdare să se... Eva şi ea aici! Credeam că a rămas în Germania....

-Cine e Jurgen, unchiule?

-Sigur e băiatul magnatului. Eu şi cu el ne ţineam de trena Evei şi Jeanettei. Apoi, 23 august,  au venit comuniştii. Eu am ajuns în detenţie, apoi... ele au plecat... Gata detectivilor, pentru azi joaca s-a terminat”.

(...)

„Michel şi Jeanette admirau Bucureştiul. Trăsura înainta uşor pe bulevard, fiind depăşită de câte o maşină la intervale scurte.

-Şi zici că Jurgen...

-Da. Copiii au înţeles că l-ar fi auzit că le cam încurci planurile.

-Ce-o urmări blestematul ăla?

-Draga mea, ştii că nişte relicve ca noi, readuse la viaţă pot face multe. Probabil că e un baron al imobiliarelor. Poate că visul tău de a respira aerul părinţilor noştri îi încurcă vreo clădire de birouri ceva.

-La câte nenorociri a făcut....

-Din păcate, nu şi-a moştenit tatăl. Acela era un gentleman.

-A fost omul serviciilor străine care s-a evaporat la timp! Fiul lui a rămas cu neîmplinirea refugiului.

-Tu de unde ştii?, întrebă Jeanette.

-În temniţa politică afli multe. La muncă, în munţi, aveai timp să mai schimbi o vorbă.

-Ai fost închis?

-Ca orice poliţist din vechiul regim. Apoi şi-au dat seama că „omul nou”, vopsit miliţian nu era în stare să-i citească pe răufăcătorii versaţi, care măcar când înjurau o mai rupeau pe franţuzeşte sau se pricepeau la escrocherii, jafuri. Aşa a ieşit un ordin ca noi care aveam pedepse mai mici să fim reabilitaţi şi să o luăm la pas după ei.

-Şi ai acceptat?

-Aveam şi eu socotelile mele cu Jurgen. Cu oamenii lui! Doream să te caut. Pe tine, pe Eva.

-Eva e gazda copiilor!

-Of, Jeanette, exclamă Michel, în timp ce trăsura intrase pe giratoriul din jurul Arcului de Triumf, ar trebui să-i supraveghem îndeaproape şi să-i lăsăm să se maturizeze. Dar tu cum ai plecat?

-Cu mama. Tata s-a implicat în rezistenţa împotriva naziştilor. Apoi a fost trimis undeva în Grecia. S-a spus că vasul s-a scufundat, mitraliat din greşeală, deşi era unul sanitar. Am ajuns în Paris. Mama a lucrat o vreme croitoreasă, iar eu coafeză. Asta până când lumea a dorit să simtă din nou atmosfera şi eu am devenit artistă de teatru şi film iar mama, până s-a stins, costumiera mea. Ar fi vrut să cânte, dar vocea nu o mai ajuta. O răceală netratată i-a afectat grav laringele. Abia a putut să vorbească.

-Nu ai avut copii?

-Nu. Am fost măritată de trei ori, am moştenit podgorii, un hotel, un lanţ de magazine, dar Bucureştiul...

-Au murit soţii tăi?

-Primii doi, da. Unul la un accident de vânătoare, al doilea, a făcut infarct după ce a pierdut la casino. Pe al treilea, un bancher, l-am părăsit eu.

-De ce?

-Am tolerat unui bărbat beţia, altuia jocurile de noroc, dar înşelătoria nu. Îi plăceau femeile şi l-am lăsat în lumea lui. Deşi spunea că după ce trecea clipa de fericire, cu starletele ce aveau pieptul artificial nu putea purta o discuţie... Asta e, nu pot fi a doua femeie... Dar tu?

-Nu m-am însurat din principiu. M-a iubit o femeie. Văduvă de război, medic. Nu ne-am căsătorit niciodată. Avea două fete. Ele îmi mai scriu. S-a prăpădit acum 10 ani de cancer...

-De fapt, n-am ştiut cine pe cine iubea. Eram eu, Eva, tu, Jurgen, apoi a apărut şi soţul Evei.

-Credeam că „războiul rece” ne-a îngropat. Acum...

-Ne-am întors.

-Da. Temerarii aceştia mici umblă după mistere. Ciudată cale a ales Fortuna pentru noi. Întâi prezentul nostru e lux, apoi viaţa noastră a devenit misterul nedezlegat al altora. Ce mare necunoscută e viitorul...

-Michel, eşti un charmant! Mai avem noi oare viitor?

-Draga mea, am trecut pe la Bellu, aşa să văd cum arată viitorul. N-am găsit niciun loc să-mi placă! Am trecut pe aleile actorilor, scriitorilor şi parcă auzeam: „poliţaiule, înapoi în viaţă! Aici e plictiseală mare”! Trăieşte tu şi pentru noi! Crede-ne, că am vrea să ne mai întoarcem fie şi măcar pentru o oră!

-Tot un visător incurabil ai rămas!

-Şi tu, o actriţă fatală. S-ar fi îndrăgostit şi zeul Tanatos de tine!

-Ei, mereu ai fost un galant! De asta, moartea te ocoleşte. Ai învinge-o cu aceste complimente ale tale!

-Ei, aiureli, ma chere, aiureli de om nebun de singurătate!

-Nu mai eşti singur! Nu mai suntem singuri!”

Trebuie spus că acest roman oferă cititorilor o panoramă a acestui minunat oraş, metropola României, Bucureşti. Spre deosebire de alte oraşe, unde specificul regional este dominant, Bucureşti uimeşte prin ceea ce se numeşte cosmopolitism. Culturi, stiluri arhitectonice, personalităţi de diverse etnii s-au dezvoltat pe orizontală, citadela lui Bucur, apărată de mlăştinoasa Dâmboviţa pe de o parte şi de colinele înverzite dominate de turlele bisericilor de mănăstiri fortificate pe de altă parte extinzându-se şi rivalizând cu mari oraşe europene. Nu trebuie uitat că oraşul Bucureşti a fost considerat un „Mic Paris”.

Chiar dacă, de dragul adevărului istoric, trebuie să spunem că citatul complet era „un mic Paris în mijlocul unui mare sat”, aceasta nu trebuie să ne deranjeze. Cine a vizitat „Ile de France” ştie şi de „bidonvilles” şi de „faubourgs”, dar Parisul rămâne „Oraşul luminilor”. Cititorii vor fi martorii aventurilor eroilor romanului prin Bucureştii de altă dată, parfumul străzilor, al localurilor „cu ştaif”, hotelurilor celebre care ascundeau poveşti senzaţionale, intrigi şi bineînţeles mistere. Pe măsură ce călătoresc şi prin alte colţuri ale ţării, pentru elucidarea misterelor de care sunt preocupaţi, eroii noştri revin în Bucureşti, ca şi cum s-ar întoarce la matcă. Să nu uităm că doar unul din personaje este din Bucureşti, ceilalţi sunt atraşi de metropola balcanică, aceasta nefiind în anii de glorie de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului XX, pe care ei îi reconstituie din memoria izvoarelor, cu nimic mai prejos decât Atena, Sofia sau Belgrad.

Romanul foloseşte introspecţia, fiind făcută trecerea de la perioada amintită, la cea contemporană, cu trimitere şi la unele realităţi ale celei de-a doua jumătăţi a secolului XX.

Dacă rândurile de faţă şi fragmentele prezentate în exclusivitate v-au trezit interesul, pot să vă spun că aceste două romane vor apărea în curând, cei interesaţi putând afla detalii pe site-ul editurii care le va publica.