Două lumi paralele: a politicienilor şi a oamenilor  simpli

Dintr-o carte cu note de broşură de propagandă anticomunistă, „Lichidatorii. România în 1947“, tipărită în 2010 la Editura enciclopedică,  de Dinu C. Giurescu,  reţin doar amintirea unui tânăr din vara lui 1947.

„Revenind la vara 1947, pe litoral «sezonul» bătea în plin. Restaurantele erau pline, mai ales seara, când se şi dansa. La Mangalia, în iulie 1947, atmosfera era pe veselie şi distracţie, seară de seară. Când am citit la 16 iulie ziarele cu arestările de la Tămădău, întâi am crezut că e ceva fabricat de regim. Şi în timp ce arestările se întindeau tot mai mult la Bucureşti şi în alte locuri, la Mangalia dorinţa de a te bucura de plajă, odihnă şi dans era evidentă. Era o dorinţă de bucurie manifestată peste măsură, prevestea a fi ultima, de-i nu ne dădeam seama. Viaţa are multe paliere ce se desfăşoară în acelaşi timp“.

Autorul dă să filozofeze niţel, dar se opreşte, brusc, din simplul motiv că nu l-a citit pe Camil Petrescu. Aşa-zisele paliere, invocate de Dinu C. Giurescu, au fost sesizate de Camil Petrescu în „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“.

În infernul frontului, personajul principal al cărţii, Ştefan Gheorghidiu, conştientizează că există în acelaşi timp, pe lumea asta, şi locuri unde se trăieşte normal.

Prilej de a lansa teza potrivit căreia nu există pentru noi decât locul şi timpul în care ne aflăm, aplicare în viaţă a tezei lui Edmund Husserl despre „lumea pentru noi“. Aflat într-un orăşel, după rănire, eroul notează:

„Nu există decât o singură lume, aceea a reprezentărilor.

Nu putem avea în simţuri, şi deci în minte, decât ora şi locul nostru. Restul îl înlocuim cu imagini false, convenţionale, care nu corespund la nimic, sunt cel mult o simplă firmă provizorie. Nu poţi fi în două locuri deodată. Eu ştiam, când suportam bombardamentul de la Săsăuş, că, teoretic, e posibil ca altă lume, undeva departe, să petreacă, să iubească, să aibă ore de birou şi de masă. Dar nu puteam realiza niciun moment al ei. Acum, dimpotrivă, sunt aci, în această lume, iar aceea a frontului e un vag musafir abstract, nelocalizat în spaţiu şi mai ales în afară de noţiunea timpului. Îmi zic: poate că la ora asta Oprişan suportă un bombardament la fel cu cel de la Bărcut. Dar este o simplă ipoteză teoretică, vezi bine, goală de orice emoţie, de durata oricărui sentiment, de culoarea oricărei reprezentări, de irovocabilul întâmplării reale“.

La existenţa altor lumi decât cea în care se află eroii, meditează şi cei din grupul lui Danton aflaţi la Conciergerie în noaptea dinaintea ghilotinării.

„Hérault (care se întrerupe din lectură şi gândeşte o clipă): Phillipeaux are dreptate… Nu poţi să fii în două locuri dintr-o dată… Într-un loc eşti cu toate simţurile şi cu tot corpul, cu toate posibilităţile de viitor, cu toate interesele, iar într-alt loc eşti simplu excursionist cu imaginaţia.”

Amintirea convocată de Dinu C. Giurescu vrea să spună că în timp ce undeva, în România, Iuliu Maniu şi alţi fruntaşi PNŢ luau drumul fără întoarcere al închisorii, pe litoral, şi nu numai, românii petreceau pe rupte. Petreceau nu numai cei scutiţi teoretic de urgia dictaturii comuniste, dar şi cei care, nu peste mult timp, aveau să fie înhăţaţi de maşinăria terorii.

Se aplică aici nu numai teza lumilor paralele, dar şi teza – de psihologie colectivă – potrivit căreia omul simplu îşi vede de viaţa lui netrebnică şi în toiul Apocalipsei istorice. Sunt sigur că în zilele tragice ale asedierii Constantinopolului mulţi de dincoace de ziduri petreceau, mâncau, beau, făceau sex sau negustorie, în timp ce dincolo de ziduri se pregătea să jefuiască şi să violeze hoarda lui Mohamed al II-lea.

Nu de asta m-am grăbit eu să desprind din cartea despre 1947 amintirea nepăsării cu care românii se distrau în timp ce la Bucureşti se mai făcuse un pas către dictatura proletariatului.

Am făcut-o pentru că teza lumii pentru noi, lansată de Camil Petrescu şi expusă, fără să-şi dea seama, de Dinu C. Giurescu, trebuie să fie un instrument de lucru şi pentru politicieni şi jurnalişti. Prin cel puţin câteva semnificaţii:

1) Ceea ce politicienilor şi jurnaliştilor interesaţi de politică li se pare evenimente zguduitoare (ivirea unei dizidenţe într-un partid, o criză de guvern), pentru imensa majoritate a populaţiei n-are nicio relevanţă.  O gospodină din Fălticeni vede un eveniment mult mai dramatic în cumpărarea unei verze pălite din piaţă, de la un negustor hoţ, decât în demisia unui important membru al Guvernului. Explicaţia e dată că oamenii simpli trăiesc în alte locuri decât politicienii şi jurnaliştii.

2) Solidaritatea cu cei încercaţi de tragedii în alte locuri ale lumii e o chestiune raţională, nu emoţională.

Câtă vreme aici, în România, e soare, e frumos, apare imposibil să suferi că-n Caraibe e taifun!