Eric-Emmanuel Schmitt şi „Elixirul dragostei”

Eric Emmanuel-Schmitt este autorul romanului „Elixirul dragostei”, tradus la Editura Humanitas

„Elixirul dragostei”, un nou roman al scriitorului Eric-Emmanuel Schmitt, va fi lansat joi, 12 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la eveniment urmând să ia parte Marina Constantinescu, Mihaela Dedeoglu, Marius Constantinescu, precum şi actorii Eliza Păuna şi Rareş Andrici, care vor citi cele mai frumoase scrisori de dragoste din volum.

Roman epistolar, „Elixirul dragostei” reconstituie povestea lui Adam şi a lui Louise, foşti iubiţi care trăiesc la mii de kilometri depărtare unul de celălalt, el la Paris şi ea la Montreal. Într-o suită de scrisori pe care Eric-Emmanuel Schmitt le aduce laolaltă, în încercarea de a răspunde la câteva întrebări vechi de când lumea şi mereu la fel de actuale. „Dragostea este un sentiment declanşat de un proces chimic sau este pur şi simplu un miracol al spiritului, imposibil de explicat? Există o metodă infailibilă pentru a stârni pasiunea, un elixir precum cel care i-a unit odinioară pe Tristan şi Isolda? Sau cei care se îndrăgostesc ascultă doar de propria libertate?”. La aceste întrebări vor încerca să răspundă şi invitaţii care vor lua parte la lansarea volumului, joi seara.

„În Elixirul dragostei m-a interesat mai ales distincţia dintre dorinţă şi sentiment”, mărturiseşte Eric-Emmanuel Schmitt. „Cred că, în privinţa iubirii, problema constă în faptul că denumim cu acelaşi cuvânt două teritorii diferite: cel al dorinţei şi cel al sentimentului. La graniţa dintre ele, atunci când încercăm să împăcăm atracţia fizică şi dragostea, se nasc marile noastre poveşti, nu întotdeauna fericite.“

Povestea celor doi foşti iubiţi se reconfigurează printre cuvinte şi e-mail-uri în care-şi evocă trecutul comun. Adevărurile ies la iveală, rănile sunt încă deschise. Ceea ce-i apropie însă a doua oară este prietenia, construită de comun acord şi însoţită de o provocare: ar putea să reînvie dragostea, vorbind despre dragoste?

Eric-Emmanuel Schmitt se dovedeşte un observator minuţios şi lucid al capriciilor inimii, care reuşeşte să transpună cu fine şi surprinzătoare nuanţe parcursul plin de capcane al unei legături amoroase tipice pentru vremurile noastre.

Şi iată cum sună, într-o frumoasă traduceer a lui Doru Mareş, prima scrisoare, primul e-mail dintr-o suită care-şi propune să reînvie iubirea:

„Louise, Dacă mă auzi, bună ziua. Dacă nu vrei să mă asculţi, adio. În funcţie de reacţia ta, această scrisoare va constitui începutul sau sfârşitul corespondenţei noastre. În faţa mea, se ridică un soare ofilit, iar eu contemplu Parisul, căruia octombrie îi dă paloarea unui animal prost distrus, înnebunit de frunzele veştede, stingherit de circulaţia zgomotoasă, înfometat de o pace care întârzie. Iarna bate la uşă. Langoarea verii se risipeşte, iar capitala arde de nerăbdare să dea de frig, de uscat, de limpede. Unui oraş îi sunt de ajuns două anotimpuri, cel sufocant şi cel îngheţat. Louise, hai să transformăm pasiunea noastră rănită într-o afecţiune senină. Crede-mă, în aceşti ultimi ani am iubit, mai mult decât pielea şi coapsele tale sau îmbrăţişările noastre, femeia care eşti, inteligenţa muşcătoare, replica promptă, ironiile, entuziasmele tale. De ce oare îndepărtarea m-ar lipsi de minunea asta? Chiar sunt condamnat să te pierd? Sexul era singurul bilet de acces?”