Eugen Simion, prezent în manifestările dedicate Zilei Culturii Române

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Simion
Eugen Simion

Academia Română, în parteneriat cu Primăria Capitalei prin Muzeul Naţional al Literaturii Române, organizează, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Culturii Române, miercuri, 16 ianuarie, de la ora 13.00, la Clubul academicienilor din cadrul Academiei Române, o întâlnire cu acad. Eugen Simion, câştigătorul medaliei de aur pentru filologie Alfred Nobel (2018).

Academia  Română organizează şi marţi, 15 ianuarie 2019, sesiunea festivă „Ziua Culturii Naţionale“, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu“. Evenimentul va avea loc în Sala Mare a Ateneului Român, începând cu ora 12.00, şi se va desfăşura în prezenţa Preşedintelui României, Klaus Iohannis, care va rosti un cuvânt de salut.

Manifestarea este moderată de acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, care, în cuvântul de deschidere, va vorbi despre semnificaţia sărbătoririi Zilei Culturii Naţionale pe 15 ianuarie, ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu.

Din partea Academiei Române vor susţine prelegeri acad. Eugen Simion, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură, şi acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, cu temele „Cultura: A câta putere în stat?“, respectiv  „Statalitatea românească şi vechile sale lăcaşuri“.

Miercuri, 16 ianaurie, va avea loc lansarea volumelor Sfidarea retoricii – jurnal german, Întoarcerea autorului – eseuri despre relaţia autor -operă şi Timpul trăirii, timpul mărturisirii - Jurnal parizian de Acad. Eugen Simion.

Vor lua cuvântul Acad. Nicolae Breban, prof. univ. dr. Mircea Martin, membru corespondent al Academiei Române, conf. univ. dr. Paul Cernat, conf. univ. dr. Ioan Cristescu, director al Muzeului Naţional al Literaturii Române.

Academicianul Eugen Simion este critic şi istoric literar, eseist şi editor, profesor de literatură la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti. A predat cursuri de cultură şi civilizaţie românească la Université Paris IV (Sorbonne) şi a fost profesor invitat la Ecole Normale Supérieure de Paris (Fontenay-aux-Roses). În prezent, este director al Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“ al Academiei Române.

Eugen Simion este membru titular al Academiei Române din 1992, iar în perioada 1998-2006 a fost preşedinte al Academiei Române. În 2013, a oferit un amplu interviu biografic săptămânalului „Weekend Adevărul“ , în care a vorbit despre cumplita foamete din vremea în care „se înfiripa comunismul“ şi despre compromisurile care au păstrat literatura română în biblioteci publice şi în sertare, în ciuda grelei poveri a proletcultismului.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite