Eugen Simion: „Volumul lui Virgil Tănase  spune pentru prima dată adevărul despre exilul românesc”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scriitorul Virgil Tănase locuieşte în Franţa din 1977 FOTO: adevarul.ro/ Corina Zorzor
Scriitorul Virgil Tănase locuieşte în Franţa din 1977 FOTO: adevarul.ro/ Corina Zorzor

Decernarea Premiilor Muzeului Naţional al Literaturii Române a avut loc miercuri-seară, la fundaţia Dignitas. Unul dintre câştigători este Virgil Tănase, autor român stabilit în Franţa, care a obţinut premiul „Şerban Cioculescu” pentru volumul „Leapşa pe murite”, publicat de Editura Adevărul.

Tradiţia Premiilor acordate de Muzeul Naţional al Literaturii a început încă dinainte de 1989 şi se compune din trei titluri: Premiul „Perpessicius”, pentru lucrări critice, în valoare de 4.000 de lei, Premiul „Şerban Cioculescu”, pentru memorialistică, recompensat cu 3.000 de lei şi Premiul „Petru Creţia”, pentru cercetare în domeniul clasicităţii greci şi latine, tot în valoare de 3.000 de lei. 

Juriul pentru acordarea celor trei premii a fost format din: academicianul Eugen Simion, preşedintele juriului, teoreticianul Paul Cornea, profesorii universitari Nicolae Mecu şi Ion Simuţ, preşedintele Muzeului Naţional al Literaturii Lucian Chişu şi profesorul doctor Liviu Franga.  

carte virgil tanase

Premiul „Perpessicius” l-au obţinut profesorii Gheorghe Chivu şi Eugen Pavel pentru editarea unei lucrări intitulate „Opere” a lui Ion Budai-Deleanu. Volumul cuprinde atât operele literare ale autorului, printre care se găseşte şi cunoscuta „Ţiganiadă”, cât şi o selecţie de scrieri lingvistice care au legătură cu spaţiul românesc. 

Virgil Tănase: "Am senzaţia că am trăit o viaţă de scriitor care nu e a mea"

Scriitorul român Virgil Tănase, care locuieşte în Franţa din anul 1977, a obţinut Premiul „Şerban Cioculescu” pentru volumul „Leapşa pe murite”, apărut la Editura Adevărul. Academicianul Eugen Simion a apreciat că volumul „Leapşa pe murite” nu se aseamănă cu nicio carte a unei persoane care a trăit în exil. 

Povestind despre lucrul la această carte, Virgil Tănase a mărturisit că „am senzaţia că am trăit o viaţă de scriitor care nu e a mea”, deoarece a părăsit ţara natală pentru a se stabili în Franţa şi a deveni scriitor de limbă franceză. 

Cartea lui Virgil Tănase a apărut în 2011 şi poate fi cumpărată cu 20 de lei de la Editura Adevărul. 

Ultimul, dar nu cel din urmă premiu, „Petru Creţia”, acordat pentru cercetarea clasicităţii greceşti şi latine, a fost obţinut de Oana Uţă-Bărbulescu, în prezent lector de limbă română la Universitatea Oxford din Marea Britanie, şi de Tudor Dinu, lector la Universitatea din Bucureşti. Distincţia le-a fost oferită pentru două lucrări referitoare la opera istoricului Dimitrie Cantemir. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite