Exerciţiu de echilibru în gimnastica fenimină. Campioana Maria Olaru arată care este „Preţul aurului“

Cum arată o zi din viaţa unei campioane mondiale? Care sunt primii paşi, cât de greu se fac ultimii? Care sunt limitele relaţiei dintre un sportiv şi antrenorul său şi, mai ales, cât de des sunt ele depăşite? Acestea sunt doar câteva întrebări la care campioana olimpică Maria Olaru răspunde în volumul „Preţul aurului. Sinceritate incomodă. Memoriile unei campioane olimpice“, publicat la editura Vremea.

18 aprilie 2016. Jurnalele de ştiri prezinză cea mai neagră premieră din ultimii 40 de ani de gimnastică românească: lotul feminin ratează calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Cum s-a ajuns aici? Cum s-a surpat cea mai sigură redută de orgoliu a României? Gimnasta Maria Olaru oferă poate cel mai sincer răspuns la această întrebare – mijlocit de propria biografie, cu delicateţea unei campioane în gimnastica artistică, totuşi făţiş, frust, revelator. Acestea sunt memoriile unei campioane olimpice care a înţeles care e adevăratul preţ al aurului. Olimpic sau nu.

„Un copil povesteşte scandalurile din casă, gelozia, bătăile, sinuciderea tatălui în care este implicată o jucărie, episoadele de beţie ale mamei şi vorbeşte despre iubirea lor, după care a tânjit şi pe care, deseori, a simţit‑o. Un copil ajunge în sala de gimnastică şi ridică ochii către norocosul şir de antrenori admirând‑o şi bătând‑o. O relaţie tandră şi nepermisă“, scrie jurnalistul Cătălin Tolontan în prefaţa volumului.

Poate vă amintiţi de Tianjinul anului 1999, când Maria Olaru obţinea titlul de campioană mondială absolută la individual compus, locul I cu echipa şi locul III la sărituri. Ori poate vă amintiţi fotografia de la Sydney, din 2000, când echipa României făcuse ca imnul naţional să se-audă la peste 15.000 de kilometri distanţă. Sau despre teribila decizie care-a îndepărtat-o pe Andreea Răducan de pe podium. Gimnasta Maria Olaru vorbeşte, în volumul său de memorii „Preţul aurului. Sinceritate incomodă. Memoriile unei campioane olimpice“, despre toate momentele acestea în care gimnastica feminină românească a fost sub lumina reflectoarelor. Dar, mai ales, despre clipele ascunse de public – atunci când confruntarea cea mai mai grea este cu sine, şi nu cu adversarele din alte ţări. Volumul Mariei Olaru e prezintă o istorie subiectivă, dar sinceră a gimnasticii româneşti dintr-una din cele mai glorioase perioade ale ei.

Lansarea volumului „Preţul aurului. Sinceritate incomodă. Memoriile unei campioane olimpice“ va avea loc sâmbătă, 4 iunie, ora 13.30, în cadrul Târgului de Carte Bookfest, la Romexpo, Pavilion C1, Cafeneaua literară Origo. Vor vorbi despre vomulul Mariei Olaru, în prezenţa campioanei, Cristian Ţopescu, Cătălin Totontan, Alin Petrache, Bogdan Burileanu, Monica Tatoiu şi Silvia Colfescu. Volumul va fi disponibil la standul editurii Vremea, Pavilion C1, stand A06, Romexpo.

"Dragă cititorule, îţi propun să facem cunoştinţă.

Eu sunt Maria. Maria Olaru, gimnasta… Dar dacă vrei să mă cunoşti mai bine pe mine, Maria, sportivul şi omul deopotrivă, trebuie să ai răbdare. Viaţa mea nu se poate povesti în 34 de rânduri, atâtea câţi ani am. Asta pentru că în aceşti 34 de ani mi s-au întâmplat atâtea lucruri cât într-o viaţă de om. Aşadar, îţi voi spune povestea mea…

Cum am ajuns să fac gimnastică? A fost o pură întâmplare… Ba nu! Pentru că, aşa cum am aflat de la un înţelept, nimic important, pe lumea asta, nu e întâmplător…

Sportul m-a format şi m-a pregătit pentru viaţă, contribuind mult la integrarea mea în societate, conferindu-mi în acest sens calităţi indispensabile. Ca fostă sportivă de înaltă performanţă sunt obişnuită cu disciplina, programul riguros, călită psihic în numeroasele antrenamente şi competiţii, cunoscând deopotrivă gustul dulce al victoriei şi pe cel amar al înfrângerii. Sportul m-a consacrat şi tot ceea ce sunt astăzi, datorez sportului.

Asta sunt, asta este povestea mea.“
Maria Olaru
 

Prefaţă de Cătălin Tolontan

„În acest volum de memorii, marea campioană olimpică Maria Olaru îşi povesteşte cu sinceritate şi onestitate viaţa, cu accent pe perioada în care a făcut parte din lotul olimpic de gimnastică. Deşi nu aceasta a fost intenţia autoarei, volumul vine ca un răspuns la întrebările privind cauzele eşecurilor gimnastelor române din ultimul timp.

Un copil povesteşte scandalurile din casă, gelozia, bătăile, sinuciderea tatălui în care este implicată o jucărie, episoadele de beţie ale mamei şi vorbeşte despre iubirea lor, după care a tânjit şi pe care, deseori, a simţit‑o.

Un copil ajunge în sala de gimnastică şi ridică ochii către norocosul şir de antrenori admirând‑o şi bătând‑o. O relaţie tandră şi nepermisă.

Bătaie, cafteală, atingere, „mângâiere”, pedeapsă, altoială, urecheală, câte sinonime avem noi, românii, şi tot atâtea generaţii de fete şi băieţi care au suportat o educaţie cu palma.

Un copil povesteşte, în numele nostru, cum ne‑am furat‑o acasă, la şcoală, în ateliere, la rude şi în internate.

Un copil a trăit toate aceste lucruri.

Un copil a ajuns, mai apoi, campioană mondială absolută şi campioană olimpică. […]

E despre un copil care are puterea să vină şi să‑şi apere antrenorii, scriind că Bellu şi Bitang n‑au avut nici o vină în cazul dopajului Andreei Răducan de la Sydney. Dar cartea aduce ceva şi în acest misterios episod.

E despre un copil care şi‑a iubit părinţii, antrenorii, supraveghetorii şi pe toţi cei de la care n‑a pretins nimic.

Şi pe care nici azi nu‑i acuză.

Nimic din ce scrie Olaru nu coboară.

Cartea e necesară şi insuportabilă. E cartea unui om care nu se victimizează. Îşi cunoaşte valoarea, îşi aminteşte efortul.”