Expoziţie unicat la Muzeul Naţional al Literaturii Române

În sălile elegante de la sediul Griviţa 62-64 al Muzeului Naţional al Literaturii Române se află deschisă, până pe 20 octombrie, o expoziţie unicat de restaurare numită pe bună dreptate Salon, având în vedere ambientul special al acestei manifestări muzeale.

Printre multele şi interesantele activităţi ale acestei instituţii care ne atrag atenţia în fiecare zi, această expunere într-o scenografie studiată şi atractivă a rezultatelor muncii de restaurare carte veche şi manuscrise realizată în atelierul de profil al muzeului (care datează de 35 de ani) este un adevărat eveniment.

Nu doar pentru că aflăm de aici ce bogăţii deţine muzeul a cărui soartă de pribeag din perioada evacuării de la sediul său vechi, acum retrocedat, îl făcea de plâns, ci şi mai ales pentru valoarea culturală şi educativă a demersului.

În vorbe pricepute directorul MNLR, prof.univ. Ioan Cristescu, punctează în prefaţa catalogului istoricul accidentat al instituţiei şi pericolul care a periclitat fondul ei muzeal, toată această odisee ameninţând cu pierderea şi degradarea un patrimoniu inestimabil. Cităm din catalogul expoziţiei: În ultimii 30 de ani a devenit o problemă de siguranţă naţională faptul că multe muzee şi colecţii au rămas fără sediu, astfel că misiunea fundamentală a unor astfel de instituţii de valorificare pentru public a patrimoniului muzeal nu putea fi îndeplinită.

La puţină vreme de la dobândirea cu sprijinul Primăriei Capitalei a celor două sedii, MNLR a început să existe cu adevărat, iar această expoziţie e o dovadă majoră a muncii de recuperare, conservare şi restaurare pe care o desfăşoară aici specialiştii săi. O muncă migăloasă, plină de răspundere  a departamentului Patrimoniu condus de dna Eugenia Oprescu care scoate acum la iveală în vitrine şi pe simeze cărţile vechi în haine noi. Şi e puţin spus vechi pentru că atunci când vorbim de Cazania lui Varlaam sau Tetraevanghel, ca să dăm doar două exemple, vorbim de fapt de începuturile culturii scrise în România. Multe alte înscrisuri, corespondenţă, documente istorice precum Regulamentul organic au fost trecute prin filtrul competent al restauratorilor care le-au dat înfăţişarea nouă de acum. Despre paşii urmaţi, tehnologie etc., aflăm din secţiunea documentară a expoziţiei, de unde înţelegem în ce ar consta şi acel scop didactic vizat, care îi are în vedere pe tinerii care se pregătesc în această direcţie.

Printr-o colaborare susţinută cu alte ateliere de restaurare de diverse specialităţi din afara muzeului s-au recondiţionat însă şi alte tipuri de obiecte muzeale textile, mobilier, ceramică, icoane, aflate în casele memoriale ale scriitorilor din subordinea muzeului. O impresionantă colecţie de icoane pe lemn care a aparţinut lui Ion Minulescu, o alta de ochelari printre care îi găsim şi pe cei ai lui Arghezi, obiecte de mobilier de artă moştenite de la Titu Maiorescu sau Macedonski, completează inventarul valoros şi savuros plin de lucruri ciudate care ne amintesc nu doar de cei care le-au fost stăpâni, ci şi de stilul unor epoci în care aceştia au trăi şi au creat. Salvarea lor de la degradare este un act cultural, dar şi patriotic pe care specialiştii de la MNLR îl fac cotidian prin munca lor ale căror roade le putem acum admira în acest Salon al restaurării.