Expresii româneşti explicate. „A-şi lua inima-n dinţi“ şi „a spăla putina“ printre cele mai autentice. Ce sensuri haioase au căpătat unele locuţiuni verbale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Expresii româneşti explicate:  "A spăla putina" se referă la cum a devenit fuga sănătoasă FOTO 123RF
Expresii româneşti explicate:  "A spăla putina" se referă la cum a devenit fuga sănătoasă FOTO 123RF

Expresii româneşti explicate. Limba română actuală, ca oglindă fidelă a societăţii, se află într-o continuă căutare de sine în ceea ce priveşte identitatea lexicală. Gazdă primitoare pentru avalanşa termenilor din domenii ca IT, multimedia,  corporatist etc., nu renunţă însă la unele dintre tiparele sale.

Dacă luăm în considerare domeniul frazeologiei sau al unităţilor frazeologice (locuţiuni şi expresii) se poate observa că tiparele populare sunt păstrate, inclusiv în argoul adolescenţilor.

În această zonă ludică a  limbajului, expresiile permit combinaţii  amuzante dintre cele mai insolite, care pun în evidenţă caracterul nonconformist al vârstei. Unele dintre aceste expresii româneşti par absurde, greu de explicat şi nemotivate.

De fapt,  multe dintre expresiile registrului popular  îşi pierd caracterul acesta explicabil sau motivat, dar şi expresivitatea. Acestea sunt locuţiunile sau un grup de cuvinte ce devine ,,împietrit” sau foarte bine sudat, ai cărui termeni îşi pierd în multe cazuri sensul sau utilizarea individuală, devenind de nesubstituit: A-şi aduce aminte, a băga de seamă.

Expresii româneşti explicate

A şterge putina, a da din bascheţia da cu praf de mers sau a da zonă sunt expresii folosite în registrul popular al limbii sau în argou pentru «a pleca».

Dintre cele mai utilizate în registrul popular-familiar amintim câteva care sunt deja consacrate.

  • A băga de seamă  este o structură ce conţine unul dintre cele mai frecvente verbe ale vocabularului fundamental a băga şi un substantiv comun a cărui utilizare este înregistrată în prezent doar în locuţiuni.
  • A lua seama, a-şi da seama este sinonim cu ,,judecată, constatare, observare”.  În alte situaţii exprimă ideea de ,,folos, interes, grijă”: a lăsa pe seama cuiva, a ţine seama de cineva etc., ,,însemnătate, grijă, faimă” în locuţiuni adjectivale ca (om) de seamă,   vârstă ,, a fi de-o seamă cu cineva” etc.
  • A da ortul popii . Termenul ort este un substantiv comun care a ieşit din uz. Conform DEX,  ort semnifică ,,monedă de argint de valoare mică, reprezentând a patra parte dintr-un leu vechi (sau dintr-un taler), sau altfel spus taxa plătită preotului pentru înmormântare.
  • A spăla putina este una dintre expresiile explicate de Th. Hristea ca avându-şi originea într-o confuzie paronimică  între termenul de origine slavă putna ce semnifică ,,drum” sau ,,marginea drumului” şi  substantivul putina ,, vas de lemn folosit pentru păstrarea brânzeturilor, murăturilor”.
  • A face pe niznaiul - ,,a se face că nu ştie nimic” este o expresie ce conţine, de asemenea, o structură de sorginte slavă (rusă) ne znaju - ,, eu nu ştiu” care este substantivizată.
  • Din categoria imprecaţiilor amintim exemple ca: arză-te-ar focul ce evocă focurile iadului, loc considerat al chinului veşnic a dormi,  a sta, râmâne bumben unde termenul bumben -  cu etimologie necunoscută are sensul ,,amorţit, nemişcat, mort”.

Expresii româneşti explicate: despre locuţiune şi frazeologisme

Grupul de cuvinte mai mult sau mai puţin sudat care are un înţeles unitar şi se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire se numeşte locuţiune.

Expresiile sunt îmbinările stabile de cuvinte ce au o încărcătură afectivă: a spăla putina, a tăia frunze la câini, a-şi lua inima în dinţi, a-i lipsi cuiva o doagă, a se face luntre şi punte, a face pe cineva cu ou şi cu oţet. Locuţiunile verbale sunt considerate de Theodor Hristea ,,cele mai autentice expresii româneşti”.

Frazeologismele motivate sunt cele ale căror semnificaţii se pot explica prin referire la diferite contexte sociale şi culturale.

Mihai Eminescu: ,,Adevărata bogăţie a unei limbi consistă totdeauna în locuţiuni, în acele tiparuri neschimbate, care se formează în curs de mii de ani şi dau fiecărei limbi o fizionomie proprie.” (Eminescu, Opere, IX; Bucureşti, 1980, 487).            

Articol realizat de Mihaela Oana

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite