Cărţi

articolul anterior articolul urmator

Fals jurnal de ieri şi de azi. O carte hărăzită să rămână de căpătâi

1
27 Mar 2020 07:06:07
Dinu Săraru

A apărut cu binecuvântarea şi sub prestigioasa, devotata, profesionista şi exigenta îngrijire a Înaltpreasfinţiei sale, dr. Varsanufie,  arhiepiscopul Râmnicului, într-o înfăţişare editorială de sărbătoare, cu nerăbdare aşteptată, dar şi răsplătită peste măsură, o antologie portret, dacă se poate spune aşa, omagială.

Este consacrată celui pe care, cu o metaforă poetică de zile mari, îngrijitorul ediţiei şi urmaşul său în Jilţul arhieresc l-a numit în Cuvântul înainte, ”Părintele rugător şi slujitor jertfelnic al Bisericii din Oltenia de sub munte”.
 
Niciodată nu mi-a fost dat să aud cu privire la legenda în care a intrat pentru totdeauna arhiepiscopul Gherasim o mai frumoasă, mai nobilă, mai cuprinzătoare şi mai plină de dragoste şi adevăr titulatură acordată ierarhului iubit de întreaga Biserică Ortodoxă românească, cu încredinţarea că plaiurile vâlcene au dăruit acestei Biserici un model demn după 99 de ani şi 4 luni de viaţă de calendarul nostru omagial.
 
Aşteptată – repet, cu nerăbdare – azi, la 6 ani de la intrarea sa în eternitate, Părintele Olteniei de sub munte îşi are o primă şi îndelung diortosită antologie, cuprinzându-i de la Preafericitul Daniel, care îl numeşte ”Arhipăstor misionar şi harnic apărător înţelept al tradiţiei ortodoxe româneşti şi al monumentelor istorice bisericeşti”, pe cei mai de seamă mitropoliţi, arhiepiscopi şi episcopi ai ţării, până la vrednica de amintire Maica Stavroforă, stareţa de odinioară a Govorei, Iustina Popovici şi până la creştin-închinători din rândul celor care, civili, i-au stat alături peste trei decenii Păstorului parcă Ales de Dumnezeu să dea strălucire unică în cele mai grele timpuri Olteniei de sub Munte.
 
Mă gândesc, aşadar, cu câtă înţelepciune Mitropolitul Olteniei, dr. Irineu, s-a adresat pentru a-l defini pe legendarul arhiepiscop Gherasim, Apostolului Pavel: ”Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.” (Evrei, XIII, 7). 

Cu autoritatea care ni l-a impus credincioşilor, tuturor, confratele arhiepiscopului Gherasim, Pimen, arhiepiscopul Sucevei, îl descrie cu darul moldovenesc al portretisticii cronicăreşti: 
 
”Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, curăţia inimii, credinţa neclintită, smerenia nefăţarnică şi demnitatea personală, au fost sădite în sufletul Înaltpreasfinţitului Gherasim, mai întâi de către părinţii care l-au născut şi l-au crescut şi apoi de dascălii din şcoala primară din acele vremuri de aur. Acestea le-au ajutat să se realizeze ca persoană, devenind model atât în trăirea vieţii personale, cât şi în activitatea chiriarhală, toate clădite pe temelia ”celor şapte ani de acasă” şi pe frica de Dumnezeu, Care i-a dat înţelepciunea cum să cumpănească gândurile, cuvintele şi faptele potrivit voii lui Dumnezeu.”
 
Nu mi se pare decât împlinirea unei datorii, în aceaşi vreme şi firească, dar şi plină de o puternică surpriză, înalt frăţească, să dau ”citire” aici gândului plin de admiraţie creştină al unui binecunoscut ierarh catolic, monseniorul dr. Ioan Robu, fost până de curând arhiepiscop mitropolit romano-catolic de Bucureşti:

”Îţi mulţumim Doamne pentru toate binefacerile cu care l-ai copleşit pe episcopul Gherasim în această viaţă pământească, în aşa fel încât el a devenit pentru noi semnul bunătăţii tale şi dovada fericirii de care se bucură cei uniţi cu sfinţii în Hristos.
 
Ascultă cu milă, Doamne, rugăciunile noastre şi deschide Episcopului Gherasim porţile paradisului, ca şi noi, care suntem încă în viaţă, să ne mângâiem unii pe alţii cu adevărurile credinţei până când ne vom întâlni cu toţii în Hristos şi astfel, să fim întotdeauna cu Tine şi cu Episcopul Gherasim. Prin Hristos Domnul Nostru. Amin.”

Ajuns aici, mă simt iarăşi dator să las mărturie o împrejurare atât de răscolitor semnificativă, când, într-o după-amiază, cu mulţi ani în urmă, dar nu foarte mulţi, când IPS Gherasim abia împlinise 95 de ani, în curtea Palatului Regal, aflat la deschiderea unei expoziţii naţionale de vechi icoane ortodoxe, academicianul Nicolae Cajal, marele om de ştiinţă recunoscut mondial şi patriot, văzându-l pe ierarhul vâlcean, m-a rugat să-l conduc la acesta şi, plecându-se înaintea lui, i-a luat mâna şi i-a sărutat-o, iar ierarhul l-a cuprins în braţele lui!

Această lucrare, cum am spus, hărăzită să rămână de căpătâi cuprinde şi un inspirat eseu-poem, semnat revelator pentru credincioşii Olteniei de sub munte, de către autorul de fapt şi de drept al lucrării, arhiepiscopul de azi al Râmnicului. 
 
Şi-acum, în încheiere, mi se pare firesc să reproduc aici emoţionantul autoportret al legendarului ierarh:
 
Mă cutremur când ştiu că stau pe scaunul pe care a stat Sfântul Antim. 
Mă cutremur când ştiu că stau pe scaunul pe care a stat un Damaschin.
Mă cutremur când ştiu că stau pe scaunul pe care a stat Chesarie. 
Mă cutremur când ştiu că stau pe scaunul pe care a stat Filaret. 
Mă cutremur când ştiu că stau pe scaunul pe care a stat Sfântul Calinic Cernicanul.
Iar dacă mă cutremur, ce să fac, ca să nu fiu nevrednic? 
Trebuie să am credinţă tare în Dumnezeu şi să fac fapte bune.”
(Arhiepiscopul Gherasim Cristea)
 
P.S.
Antologia salutată astăzi, aici, urma să aibă o sărbătorească lansare în ziua de 4 aprilie 2020, în Palatul ”Antim Ivireanu”, renovat şi mobilat inspirat anume. Suntem siguri că foarte curând, cum sperăm cu toţii, va fi şi clipa de linişte care va cuprinde şi sărbătoarea lansării.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Ardelean Boris
27.03.2020, 14:14:47

Coane Dinule, dar matale erai ateu, îți trăiai Clipa și-i ridicai osanale doar exagerat de fericitului Nicolae Ceaușescu. Te schimbași, bre? Pupi poala popii, sau.... chiar mai mult decât atât?! Pe cât?...