Cărţi

articolul anterior articolul urmator

Fals jurnal de ieri şi de azi: Două istorii ale unui Colţ de Rai

1
28 Feb 2014 09:25:31
Dinu Săraru

O întâmplare cu adevărat fericită a făcut să apară în librării, în aceeaşi vreme, două cărţi remarcabile consacrate unui inspirat, legendar şi pitoresc miniatural ţărm ocrotit al Mării Negre, învăluit de ea în mister şi investit sufocant cu harul nostalgiei: Balcicul.

Pentru cine l-a cunoscut, încă din veacul al XX-lea, din prima jumătate a acestuia cu deosebire, şi pentru cei, tot mai mulţi, care îl descoperă azi, identitatea Balcicului este una a visului din îmbrăţişarea căruia te smulgi întotdeauna cu o înduioşătoare părere de rău, regretând că nu mai poate continua ca să te bucuri de poezia lui necontenit adolescentă şi să sporeşti, apoi, la despărţire, fulguirea copilărească a amintirilor.

Balcicul, e un izvor inepuizabil de nostalgie pentru toţi cei care ştiu să descopere în universul lui de ieri ca şi de azi - când modernitatea investiţiei civilizatoare ar fi părut să spargă şi să pulverizeze tocmai acest izvor -, un izvor pe care îl identifici în unicele răsărituri şi apusuri de soare şi miezuri ale zilei dogorâtoare, în iluzia şi apoi credinţa că te poţi dizolva şi tu în albastrul cerului şi mării, acelaşi care te izolează salvator şi te face să pluteşti mai liber ca niciodată în lumina cu adevărat picturală a Golfului de Argint, care, în sfârşit, îţi face şi surpriza de a te descoperi poet – oricât de năpădit ai fi de grijile lumii, toate...

Dar să mă întorc la cele două cărţi: întâi ,,Balcic-ul’’ admirabilei doamne, autoarea, care poartă, singura pe lume, chiar numele Golfului de Argint, Balcica Măciucă, fiică a minunatei urbe orgolioasă să concureze Golful de Aur mediteranean; acest Balcic este unul al celei mai poetice nostalgii, dureroasă fericit şi de o tristeţe pe care o vei iubi aşa cum vei iubi Balcicul însuşi, relevându-se sentimental în paginile cărţii, în aceeaşi vreme şi istoria parfumată a frumoasei fiice a familiei Moşescu – ctitor în cea mai hotărâtoare măsură al Balcicului, intrat şi el, odată cu mariajul dintre fermecătoarea bulgăroaică Penca şi cutezătorul cuceritor şi investitor al ţărmului unic de Mare Neagră, Octavian Moşescu, prietenul scriitorilor, şi artiştilor, şi savanţilor, şi politicienilor dintre cele două războaie, care toţi, în epocă – primele decenii ale veacului XX -, au făcut nemurirea Coastei de Argint. Fireşte, toţi aceştia s-au constituit, fermecaţi, şi în Curtea Reginei, poetă şi diplomat şi politician de anvergură europeană şi femeie încântătoare, Maria R., care avea să lase amintire Balcicului, într-o casetă de argint, inima ei, cu adevărat.

Dar nu trebuie să vă povestesc eu - care sunt împătimit de Balcic, cum sunt împătimit de Slătioara de sub Munţii Căpăţânii şi de Râmnicu Vâlcea -, legenda Balcicului. Nimeni nu o va putea face mai bine decât admirabila Doamnă Balcica  Măciucă în cartea ieşită acum de sub tipar, la Editura Semne, şi ea, cartea, care susţine devotat cu un parfum vetust tipografic culoarea nobilă a nostalgiei.

Este o carte de suflet şi de evocări parfumate de care nu te vei putea despărţi, aşa cum nu cred că te vei putea despărţi, vreodată, de rodiile ca nişte sori pârguiţi de Dumnezeu ca să fie mângâiate de tine, în palmele tale: rodiile din Grădina casei primarului de ieri al Balcicului, Octavian Moşescu, azi Grădina Cafenelei ,,7 pipe’’ – locul de unde se vede încă, cel mai frumos, Balcicul sau de unde vei avea cea mai frumoasă privelişte a Balcicului.

Într-o vară, ieri, alaltăieri, nu mai ştiu când - aşa se naşte legenda  -, pe zidul de piatră al Grădinii primarului Octavian Moşescu, ctitorul, se cocea la soare nemişcat, neclintit, împietrit, învelit într-o lumină galben-verzui-azurie, un guşter. Cu ochii închişi, asculta, ca şi când ar fi fost cioplit în piatra de calcar a spinărilor alb-albastre ale Balcicului, muzica Mării Negre adormită şi ea sub orbitoarea lumină.

Cred că abia acum, citind cartea Balcicăi Măciucă, am înţeles ce înseamnă Paradisul pierdut.

                                                                        *

Lucrarea istoricului Lucian Boia ,,Balcic – Micul paradis al României Mari’’, este incontestabil o reuşită a genului monografie. Ne spune tot ce se poate şti, azi, despre Balcic, concis, exact, pedant, riguros milimetric; despre Balcic oraşul şi fericit şi nefericit, de ieri şi de azi.

Dar faptul pentru care îl stimez pe autor şi mai mult este scrisul său încărcat de o necenzurată dragoste pentru urbea pictorilor şi scriitorilor şi politicienilor şi pentru personalitatea cuceritoarei Regine – şi ea legendă -, scris încărcat însă şi cu o mare, superioară şi neiertătoare ironie. Ea ne face şi mai bogată înţelegerea poveştii ce avea nevoie şi de acest duş rece al lucidităţii istoricului care ştie să vadă şi dincolo de pânza de păianjen a nostalgiei.

*

...Dar să iubim Balcicul, ne învaţă, ne seduce, ne cucereşte şi ne subjugă, ,,Balcic-ul’’ Doamnei Balcica Măciucă!

D.S.

P.S.: marţi şi miercuri, toate televiziunile, concurându-se să ne prezinte personajele groteşti ale politicienilor binecunoscuţi de la cârma fără cârmaci a ţării, mi-au adus înainte şi o ipostază liberală de azi a unei eroine celebre a lui Caragiale şi mi-a trecut de dor de Miţa Baston din D’ale Carnavalului. În viitorul cel mai apropiat cu... vitrion în călimară!

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Radu Mircea
28.02.2014, 15:58:42

Dar de Agamita Dandanache nu ati auzit ""Maestre""" ??? Exact asta sunteti la venerabila virsta care departe de a va oferii intelepciunea senectutii va umple de ridicol . Daca cineva a fost in stare sa va ofere un concediu la Balcic spuneti macar clar ::: Fac reclama la litoralul bulgaresc . Am fost la Balcic , si in afara de amintirea reginei si regretul unui teritoriu pierdut , altceva nu am simtit pe coastele alea stincoase .

Modifică Setările