Fani din întreaga lume au stat la coadă, pentru a cumpăra ultimul „Harry Potter“, după scenariu piesei de teatru jucate la Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din New York la Singapore, sute de fani s-au grăbit, duminică, să îşi cumpere primele exemplare ale volumului ”Harry Potter şi copilul blestemat”, versiune adaptată a piesei de teatru jucată în premieră mondială la Londra, sâmbătă seară.

La New York, peste 500 de persoane s-au aşezat la coadă în faţa celei mai mari librării din metropolă, sucursala Barnes & Noble a Union Square, relatează AFP.

Kate D'Auria, în vârstă de  24 de ani, a fost primul cititor care a ieşit cu cartea în mâini. A aşteptat mai mult de şase ore şi a mărturisit că va rămâne trează ”toată noaptea”, pentru a citi întreaga carte.

Acelaşi entuziasm a fost şi la Singapore, unde aproape 300 de fani s-au aşezat în faţa librăriei Kinokuniy, pentru a fi printre primii din lume care intră în posesia acestui al optulea volum din saga Harry Potter.

Samantha Chua, o studentă de 24 de ani, a ajuns la ora cinci dimineaţa în faţa librăriei aflate la al patrulea etaj al unui centru comercial. ”Am ajuns foarte devreme, când centrul comercial nu era încă deschis, aşa că a trebuit să luăm liftul pentru marfă”, a spus aceasta reporterului AFP, adăugând că ”a meritat”. "Am crescut citind cărţile şi ele au un loc special în biblioteca mea”, a adăugat studenta, care purta un tricou cu Harry Potter.

La Bangkok, aproape 40 de persoane, dintre care multe aveau baghete de vrăjitor, s-au adunat noaptea în faţa unui mare centru comercial al capitalei thailandeze. Primul aşezat la coadă, Sanpipat Huangsawat, de 29 de ani, a cumpărat cartea, după 11 ore de aşteptare.

image

Romanul ”Harry Potter and the Cursed Child”, al optulea volum scris de romanciera britanică J.K. Rowling în franciza literară ”Harry Potter”, a doborât deja recordul de vânzări în pre-comandă în Statele Unite.  Noul volum nu este însă un roman clasic din seria originală ”Harry Potter”. În realitate, volumul reprezintă scenariul unui spectacol de teatru omonim, jucat în premieră mondială la Londra.

Intriga cărţii îl prezintă pe vrăjitorul Harry Potter la o vârstă adultă, căsătorit şi cu trei copii, care lucrează la Ministerul Magiei. Noua producţie, în două părţi, realizată pe baza unui scenariu de Jack Thorne, a fost aşteptată cu mare nerăbdare de fani şi, potrivit specialiştilor, are şanse reale să devină cel mai de succes spectacol de teatru al anului 2016 în Marea Britanie.

Spectacolul ”Harry Potter and the Cursed Child” , regizat de John Tiffany, a avut premiera în 30 iulie.

J.K. Rowling este una dintre cele mai cunoscute scriitoare din lume, care a devenit celebră cu romanele din seria ”Harry Potter”. Această franciză literară include şapte volume, care au fost traduse în 67 de limbi şi s-au vândut în peste 450 de milioane de copii. Cărţile din această serie au stat la baza realizării a opt lungmetraje, care au generat încasări de peste 7 miliarde de dolari pe plan mondial.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite