Suma poate fi solicitată printr-o aplicaţie numită 18app şi poate fi cheltuită pe cărti, bilete la concerte, bilete la teatru, bilete de cinema, vizite la muzee, excursii în parcurile naţionale şi multe altele.
Schema, care poate fi extinsă dincolo de perioada stabilită, va costa guvernul italian 290 milioane de euro, dar subsecretarul parlamentar Tommaso Nannicini, care a lansat măsura, consideră că aceştia sunt bani bine cheltuiţi.
"Iniţiativa trimite un mesaj clar pentru tineri, amintindu-le că aparţin unei comunităţi care îi întâmpină odată cu atingerea vârstei de adult", a declarat el pentru Corriere. "De asemenea, le aminteşte cât de important este consumul cultural, atât pentru îmbogăţirea propriei persoane, cât şi pentru consolidarea structurii societăţii noastre", a precizat Nannicini.
Pentru a beneficia de bani, tinerii trebuie să descarce aplicaţia înainte de sfârşitul acestui an, chiar dacă ziua lor de naştere se încadrează în 2017. Prin aplicaţie, se oferă vouchere imprimabile şi care pot fi descărcate, emise de Ministerul Culturii.
Anul viitor, un sistem similar va fi adoptat pentru profesori, acordându-li-se 500 de euro pentru a-i cheltui pe dezvoltarea carierei lor.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate