FRAGMENT „Cartografia lumii de dincolo”, de Laura T. Ilea, lansată la Bucureşti

Laura T. Ilea                                                                                                         FOTO: Corina Ilea

Sâmbătă, de la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, are loc lansarea primului roman publicat de Laura T. Ilea în spaţiul românesc, „Cartografia lumii de dincolo”, recent apărut la Editura Humanitas, în colecţia „Scriitori români contemporani“. „Adevărul” prezintă, în premieră, un fragment din romanul lui Ilea.

„<<Cartografia lumii de dincolo>> deambulează între regiuni arhaice ale Transilvaniei şi straniul imperiu al tinereţii eterne creat de Johannes Müller la Aachen, în Germania; între Paris şi New York, oraşul în care Armand Carpentier vrea să pună în practică un proiect pe cât de revoluţionar, pe atât de înspăimântător; între dansul cu rezonanţe barbare de la târgul de fete şi survolarea în trombă a Americii de către Amalia, personajul central al romanului. 

Mi-am dorit ca această carte să fie premoniţia lumii viitorului. O lume stranie, pe alocuri monstruoasă, condusă de obsesia lui all inclusive şi de noile reguli ale procreării. O lume pe măsura proiectelor extravagante ale celor câţiva excentrici notorii care o locuiesc“, spune Laura T. Ilea despre romanul său.

-FRAGMENT-

„În acea zi de început de toamnă, Armand Carpentier şi-a dat seama că lucrurile trenează de prea multă vreme. Că cineva trebuia să facă pasul acesta, cu orice preţ. Şi s-a apucat, tot atunci, să conceapă o strategie. Sub aparenţa unei redute, o armă de atac imbatabilă, oricât de mult s-ar fi zbătut cei câţiva curajoşi să-I reziste. Un mecanism imperturbabil. O minune a tehnicii moderne.

Se despărţise de puţină vreme de iubita lui. Ea rămăsese însărcinată, el îi spusese că nu era încă timpul, nu era pregătit să-şi asume o asemenea responsabilitate, tocmai se pregătea să plece la New York să-şi pună în aplicare planul, era visul lui de-o viaţă. Nu putea să rateze un asemenea vis din cauza unei fiinţe care nu exista încă, nu era decât o aglomerare de celule,

survenită aleatoriu în corpul ei, şi căreia nu putea să-I adjudece, nu avea nici un drept, dominaţia asupra viitorilor douăzeci, treizeci de ani din viaţa lui.

Încercase să o asculte, dar cuvintele ei îl îndepărtară tot mai mult… şi îi veni deodată chef de ducă.

Nu se putea închipui sclavul unui loc de muncă, susţinătorul fără drept de apel al unei familii împovărătoare. Nu se vedea cultivator de pomi sau cultivator de suflete, nu se vedea coordonator marketing undeva, la etajul al şaptesprezecelea al unei clădiri, nici globe-trotter înfocat, ţintind cartea recordurilor şi imitându-l pe Forrest Gump. Armand Carpentier nu se vedea în nici un fel.

Era o vreme, nu demult, când încă se vedea. Când iubita lui, Amalia, îl vedea. Când ea făcea planuri pentru amândoi, iar lui i se părea că vorbeşte în numele amândurora. Armand Carpentier nu avea voce. I-o împrumutase pentru o vreme Amaliei.

Crede că a iubit-o. Pentru anumite cuvinte, pe care ea le spunea câteodată aşa, din senin. A ştiut că începuse să o iubească atunci când şi-a dat seama că asculta cu atenţie ce avea să-i spună.

Îşi aminteşte. Se plimbau pe marginea Canalului Saint-Martin la Paris, el o invitase să cineze împreună, ea nu-şi găsea locul, spaţiul era strâmt, mesele joase, îi spusese: „Nu-mi încap picioarele, am tălpile prea mari“. Pe el îl pufnise râsul, probabil că în limba ei nu exista distincţia dintre tălpi şi picioare, şi-a spus, şi-o închipuia scoţând de sub masă nişte pantofi uriaşi, antierotici; acum, pe malul canalului, încă îl mai pufnea râsul, când deodată o auzi vorbind: „Donne spune că nici un om nu poate dormi pe drumul dintre închisoare şi eşafod. Şi totuşi, între naştere şi moarte, majoritatea oamenilor dorm liniştiţi, fără nici un spasm de trezire. E sarcina scriitorului să-i trezească din somn“.

Armand nu înţelege ce vrea de la el. Nu şi-a închipuit niciodată că o să-şi dorească să fie scriitor. Nu ştie cum să-i explice asta. Nu-i place lirismul, nu i se potriveşte, nu i se potriveşte nici cinismul.

Dar trezirea îi rămăsese în minte. Comisionarul trezirilor, dizolvatorul spaimei, catalizatorul rănilor imaginare.

Se îndreaptă în fiecare zi înspre biroul lui de cercetător. În spate, fereastra dă spre garajul universităţii, plin ochi de maşinile studenţilor, doctoranzilor, masteranzilor. Nu-şi aminteşte să se fi întâlnit cu ei altundeva decât la colocvii, la seminarii, la mese rotunde, la dezbateri publice, unde se discuta cu înfocare dreptul de autor, apartenenţa etică a muzicilor tradiţionale. „Artistul anonim nu îşi poate apăra drepturile. Artistul anonim nu poate să lupte pentru produsul lui cultural. Însă noi, cei care devenim conştienţi de importanţa extremă a filiaţiei, putem să conservăm produsul în specificitatea sa.“

Discuţia continuă aşa ore întregi. Are o puternică senzaţie de ameţeală. Aici e locul din care nu îşi poate vedea eşafodul, împăienjenit de aburul discuţiilor. „Artistul trebuie să îşi apere creaţia“, aude, şi îşi închipuie deodată artistul pe post de ricocheur, năpădit de figure primejdioase, care încearcă să-l deposedeze de oul lui cultural.

Vede cu claritate faţa conferenţiarului. Şi-l închipuie în mijlocul unui taraf de ţigani, strâmbându-se de putoare, de spaima de purici, de râie şi de alte boli ruşinoase. Dinţii stricaţi, mustăţile cănite, vocile gâjâite, unghiile năclăite, producând irefutabilul produs cultural. Cu o demnitate etică ireproşabilă, conştienţi de identitatea lor milenară, ţiganii concept produs cultural după produs cultural, se strâng să discute influenţa codrilor seculari în muzica lor, tânguirea vântului în fagoturi, rumoarea socială în clarinet şi improvizaţia individuală în ţambal.

Discută despre legitimitatea infarctului de luni, care constituie o violare flagrantă a dreptului bătrânilor la odihnă şi senilizare”. (Copyright: Editura Humanitas)

Laura T. Ilea a publicat un roman (Les femmes occidentales n’ont pas d’honneur, L’Harmattan, Paris, 2015), un volum de nuvele (Est, L’Harmattan, Paris, 2008), studii literare, printre care Literatura canadiană în infraroşu: Nihilismul feminin (Tracus Arte, Bucureşti, 2015) şi Littérature et scénarios d’aveuglement – Orhan Pamuk, Ernesto Sábato, José Saramago (Honoré Champion, Paris, 2013).

A organizat evenimente literare în cadrul Festivalului Internaţional Metropolis Bleu de la Montréal. Cronici şi dezbateri despre ultimul ei roman publicat au apărut în Huffington Post, Le Devoir, La Recrue du Mois, la Radio Canada şi în cadrul Salon du Livre de Montréal. În România, a publicat articole în revistele Observator cultural şi Steaua. Cartografia lumii de dincolo este primul roman publicat de Laura T. Ilea în spaţiul românesc. Scrierea versiunii franceze a acestui roman a primit susţinerea Conseil des Arts du Québec, prin intermediul programului Vivacité.