Cărţi

articolul anterior articolul urmator

FRAGMENT „Dumnezeu. O istorie umană“, de Reza Aslan, un tratat inedit de istorie a religiilor

2
27 Feb 2020 12:28:01
Autor: Dana Mischie
Reza Aslan                                                                                                        FOTO: Peter Konerko
Reza Aslan                                                                                                        FOTO: Peter Konerko

Reza Aslan, scriitor american de origine iraniană, specialist în istoria religiilor, ne oferă în cel mai recent volum, „Dumnezeu. O istorie umană“, un inedit tratat de istorie a religiilor, pornind de la religiile animiste ale preistoriei, trecând prin diferitele reli­gii politeiste ale Antichităţii şi ajungând la monoteismele complexe de mai târziu. „Adevărul“ prezintă un fragment din volum, publicat la Humanitas, în traducerea Andreei Eşanu.

Căutând „inefabila experienţă a cre­din­ţei“, autorul demonstrează că fiecare religie şi fiecare credin­­cios, conştient sau nu, îşi creează zeul sau zeii luând ca model omul, cu toate ale sale, bune sau rele. Istoria lui Dumnezeu este istoria omului. Respingând interpretările literale ale cărţilor sacre, fanatis­mul şi fundamentalismul, Reza Aslan pledează pentru un „umanism spiritual“, poate singurul capabil să salveze omenirea. 

„Uluitoare prin scopul pe care şi-l pro­pune şi controversată în pre­ten­ţiile ei, «Dumnezeu: O istorie umană» ne arată cum încă din vremuri ime­mo­riale oamenii l-au creat pe Dumnezeu după chipul lor şi argumentează de ce acum ar trebui să se oprească. Scriind cu verva şi strălucirea pe care le aşteptam de la condeiul său, Reza Aslan a întocmit încă o carte ce va stimula reflecţia şi va zdruncina ipoteze.“ –Bart D. Ehrman (n.r. – cercetător american al Noului Testament)

-FRAGMENT-

Se pare că această pornire de a umaniza divinul este întipărită în creierul nostru, motiv pentru care ea a devenit o trăsătură fundamentală în aproape toate tradiţiile religioase pe care le-a cunoscut lumea. Procesul însuşi prin care ideea de Dumnezeu a apărut în evoluţia omului ne constrânge, în mod conştient sau nu, să-l modelăm pe Dumnezeu după chipul nostru. Întreaga istorie a spiritualităţii omeneşti poate fi înţeleasă, de fapt, ca un efort îndelungat, interconectat, într-o continuă evoluţie şi remarcabil de coerent, de a face mai uşor de înţeles divinul prin atribuirea emoţiilor şi a personalităţii noastre, a trăsăturilor şi a dorinţelor noastre, prin înzestrarea lui cu calităţile şi slăbiciunile noastre, chiar şi cu corpurile noastre – pe scurt, făcându-l pe Dumnezeu noi. Ceea ce vreau să spun este că, indiferent dacă suntem conştienţi de acest lucru sau nu, şi indiferent dacă suntem credincioşi sau nu, cei mai mulţi dintre noi îl gândesc pe Dumnezeu ca pe o versiune divină a noastră: o fiinţă omenească, dar cu puteri supraomeneşti.

Acest lucru nu înseamnă să pretindem că Dumnezeu nu există sau că ceea ce numim Dumnezeu este, pe de-a-ntregul, o născocire omenească. Ambele afirmaţii ar putea fi adevărate însă acest lucru nu este important pentru cartea de faţă. Nu încerc să dovedesc existenţa sau inexistenţa lui Dumnezeu pentru simplul motiv că nici de o parte, nici de cealaltă, nu există dovezi. Credinţa este o alegere. Dacă cineva spune altceva, încearcă să te convertească. Fie alegem să credem că există ceva dincolo de tărâmul material ceva real, ceva cognoscibil , fie nu. Dacă dumneavoastră credeţi, asemenea mie, atunci trebuie să vă puneţi următoarea întrebare: îmi doresc să am experienţa acestui lucru, îmi doresc să am o comuniune cu el, să-l cunosc? Dacă da, atunci ar putea fi util să avem un limbaj în care să exprimăm această experienţă, care este în mod fundamental inexprimabilă.

, fiinţa umană.

[..]

Să ne gândim la felul în care credincioşii îl descriu adesea pe Dumnezeu ca bun sau iubitor, crud sau gelos, iertător sau bun. Acestea sunt, în mod evident, atribute umane. Însă insistenţa de a folosi emoţii omeneşti pentru a descrie ceva care indiferent ce ar fi este pur şi simplu neomenesc nu face decât să evidenţieze şi mai clar nevoia noastră existenţială de a proiecta propria umanitate asupra lui Dumnezeu, de a-i atribui lui Dumnezeu nu doar ceea ce este valoros în natura umană capacitatea noastră de a iubi necondiţionat, empatia şi dorinţa de a arăta compasiune, setea noastră de dreptate , ci şi ceea ce este ticălos în ea: agresivitatea noastră şi lăcomia, prejudecăţile şi habotnicia, predilecţia pentru acte de violenţă extremă.

Aşa cum îşi poate închipui oricine, există consecinţe ale acestui imbold natural de a umaniza divinul. Căci atunci când îl înzestrăm pe Dumnezeu cu atribute umane, în esenţă, noi divinizăm acele atribute, aşa că tot ceea ce este bun sau rău în religiile noastre nu este decât o oglindire a ceea ce este bun sau rău în noi. Dorinţele noastre devin dorinţele lui Dumnezeu, însă fără restricţii. Acţiunile noastre devin acţiunile lui Dumnezeu, însă fără consecinţe. Creăm o fiinţă supraomenească, înzestrată cu trăsături omeneşti, însă fără limite omeneşti. Ne croim religiile şi culturile, societăţile şi guvernele după nevoile noastre omeneşti, dar în tot acest timp ne convingem pe noi înşine că acelea sunt nevoile lui Dumnezeu.

Acest lucru explică mai bine decât orice altceva de ce, de-a lungul întregii noastre istorii omeneşti, religia a alimentat în egală măsură atât binele necondiţionat, cât şi răul de negrăit; de ce aceeaşi credinţă în acelaşi Dumnezeu inspiră într-un credincios dragoste şi compasiune, iar în altul ură şi violenţă; de ce două popoare se pot apropia de aceeaşi Scriptură în acelaşi timp, dar pot ajunge la două interpretări radical diferite ale ei. Majoritatea conflictelor religioase care

continuă să tulbure lumea în care trăim izvorăsc, până la urmă, din dorinţa noastră înnăscută şi inconştientă de a deveni noi înşine apoteoza a ceea ce este şi vrea Dumnezeu, a ceea ce iubeşte şi urăşte el.

Mi-au trebuit mulţi ani până mi-am dat seama că eu căutam doar o viziune despre Dumnezeu mult mai vastă decât ceea ce putea defini o anumită tradiţie religioasă şi că singurul mod în care puteam trăi cu adevărat divinul era să îl dez-umanizez pe Dumnezeu în conştiinţa mea spirituală.

De aceea, această carte nu este doar o istorie a felului în care oamenii l-au umanizat pe Dumnezeu. Ea este şi un appel pentru a înceta să mai strecurăm în divin nestăpânitele noastre dorinţe omeneşti şi să dezvoltăm o viziune mai panteistă despre Dumnezeu. Cartea se vrea cel puţin un memento că, şi dacă credem într-un singur Dumnezeu, şi dacă credem în mai mulţi sau în nici unul, noi suntem cei care l-am plăsmuit pe Dumnezeu după chipul şi asemănarea noastră nu invers. Iar în acest adevăr stă calea către o formă mai matură, mai paşnică şi mai primară de spiritualitate.

[…]

„Ce este Dumnezeu?“

Această întrebare a fost în centrul preocupărilor omeneşti de a înţelege divinul încă de la început. Este Dumnezeu forţa însufleţitoare care uneşte toate fiinţele vii – aşa cum par să fi crezut strămoşii noştri preistorici? Sau natura divinizată – aşa cum credeau mesopotamienii? Sau o forţă abstractă care impregnează universul – aşa cum o descriau unii filozofi greci? Sau o divinitate personificată, care arată şi acţionează întocmai ca o fiinţă umană? Sau este Dumnezeu o fiinţă umană la propriu?

Indiferent ce răspuns am da, întrebarea despre ce este Dumnezeu a reprezentat o preocupare stăruitoare atât pentru credincioşi, cât şi pentru necredincioşi, vreme de sute de mii de ani. Întrebarea propriu-zisă a condus la formarea unor întregi civilizaţii, dar şi la distrugerea lor. A creat pace şi prosperitate, dar şi război şi violenţă.“ (Copyright: Editura Humanitas)

Reza Aslan este un scriitor de renume internaţional, profesor, producător şi specialist în istoria religiilor. Cărţile sale, printre care şi bestsellerul New York Times, Zealot: The Life and Times of Jesus of Nazareth (Zelotul. , trad. rom. 2013), au fost traduse în mai multe limbi de circulaţie internaţională.

Prima sa carte, No god but God: The Origins, Evolution, and Future of Islam (2010), este considerată una dintre cele mai importante lucrări ale deceniului, publicate de Blackwell Publishers. Este şi autorul lucrării Beyond Fundamentalism: Confronting Religious Extremism in a Globalized Age (titlul original: How to Win a Cosmic War – 2010), precum şi editorul volumelor: Tablet & Pen: Literary Landscapes from the Modern Middle East (2011) şi Muslims and Jews in America: Commonalties, Contentions, and Complexities (2011). Reza Aslan a studiat arta şi istoria religiilor la Santa Clara University, a obţinut un master în teologie la Harvard University, un altul în studii artistice la Universitatea din Iowa (unde a fost numit „egalul lui Truman Capote în ceea ce priveşte ficţiunea“), precum şi un doctorat în sociologia religiilor la Universitatea California din Santa Barbara. Profesor de creative writing la Universitatea California, Riverside, Reza Aslan face parte şi din conducerea Seminarului Teologic din Chicago şi Yale Humanist Community, fiind şi membru al Society of Biblical Literature şi The International Qur’anic Studies Association. A fost Wallerstein Distinguished Visiting Professor of Religion, Culture, and Conflict la Drew University, New Jersey (2012–2013) şi profesor asociat de studii religioase la Universitatea din Iowa (20002003).

 

 

2 Comentarii

Aspida
27.02.2020, 12:35:56

. interesant… dar, despre „Istoria religiilor” a lui Mircea Eliade… nicio vorbă? 🐵 ♒️

+1 (1 vot)
bec
27.02.2020, 20:31:33

Comentariu considerat abuziv.