FRAGMENT Când va fi lansată „Cartea neisprăvirii“, de T.O. Bobe

T.O. Bobe

„Cartea neisprăvirii“, cel mai recent volum al lui T.O. Bobe, va fi lansată miercuri, 31 iulie, de la ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cişmigiu. „Adevărul“ prezintă, în avanpremieră, un fragment din carte.

Într-o zi, domnului Teo îi vine ideea de a scrie o carte pornind de la principiul întâmplării, pe care s-a întemeiat mişcarea Dada: să deschidă în fiecare zi DEX-ul, să pună aleatoriu degetul pe un cuvânt, şi până seara să scrie o povestire inspirată de el. Cartea ar trebui terminată în termen de aproximativ două luni, numai că, la zece zile de când o începe, domnul Teo nu mai poate să scrie.

Cartea neisprăvirii surprinde lupta cu literatura, cu procrastinarea, cum se nasc şi se dezvoltă ideile domnului Teo, alter ego-ul autorului. Încă de la primele pagini te cucereşte poezia vieţii de zi cu zi, a ritualului – un colaj între viaţa domnului Teo şi cărţile pe care le-a scris sau ar vrea să le scrie.

Este o carte care face trimiteri mai mult sau mai puţin transparente la câţiva dintre marii autori ai lumii: J.L. Borges, Shakespeare, Enrique Vila-Matas şi Orhan Pamuk. Amuzantă şi gravă totodată, Cartea neisprăvirii devine o reflecţie despre literatură şi rostul ei, dar şi despre risipa de viaţă şi dedublarea pe care le presupune.

Cartea neisprăvirii e un fel de Being T.O. Bobe.

-FRAGMENT- 

„Domnul Teo se trezise în laptop cu instrucţiunile astea şi nu ştia nici de-al dracului ce să facă cu ele, cum să le urmeze şi, mai ales, dacă să le urmeze, dacă să scrie instrucţiuni şi mai departe sau să se oprească, să-şi vină în fire şi să facă ce avea de făcut, să bage marfă la Sergiu. Habar n-avea când le scrisese şi cum, adică sigur că ştia că el le scrisese, sigur că ştia că asta făcuse de două zile încoace, dar să-şi bage picioarele şi să moară Bibi şi să i se oprească apa caldă, dacă avea cea mai mică idee ce-i venise pe chelie cu ele, pe chelia de sub părul pe care încă îl mai avea, fiindcă încă mai avea puţin păr, slavă Domnului! Putea să înţeleagă pe undeva că aia cu întinsul rufelor îi venise fiindcă întinsese rufe cu două zile în urmă, dar rufe mai întinsese el şi nu-i venise nimic, şi, chiar dacă ar fi zis că tocmai asta era şmecheria, că nu poate să-ţi vină tot timpul acelaşi lucru de la acelaşi ceva şi e, la o adică explicabil, de unde până unde chestia cu imprimatul lor şi cu trimitere la Veronica, mai ales că el nu cunoştea nici o Veronica, poate doar pe Veronica din film, din copilărie, fată bună şi frumoasă, însă n-ar fi scris niciodată ceva cu ea, numele Veronica îi sugera o veveriţă, gata, bingo, poate de la rufele pe care le întinsese şi de la veveriţa văzută în spatele blocului, dacă veveriţă o fi fost, şi nu şobolan. Dar restul, cu instrucţiunile, cu greşelile, cu plictisul?

În fine, şi-a zis domnul Teo, nu contează de unde, la urma urmelor puteau foarte bine să fie nişte obiecte găsite sau un fel de obiecte găsite, ca alea din care făceau dadaiştii artă, doar că erau găsite prin capul lui şi n-aveau de ce să fie mai prejos de un pisoar, aşa că s-a mai uitat o dată pe ele, a înlocuit un „însă” cu „dar”, a tăiat din Instrucţiuni privind greşelile un „mai ales”, fiindcă se repeta, a tăiat două virgule şi a adăugat trei, iar pe urmă a plecat spre bucătărie să mai fumeze o ţigară în faţa ferestrei deschise, în speranţa difuză că o s-o vadă iar pe Veve printre copaci şi că o să-i spună ea ce era cu instrucţiunile şi unde să şi le bage, dacă tot le scrisese. Însă Veve, cuminte, n-a mai apărut, iar domnul Teo, după ce a fumat, a trecut câteva secunde prin baie, ca să-şi verifice în oglindă chelia, da, chelise puţin sau puţin mai mult, avusese el întotdeauna fruntea mai lată, de om înţelept, cum îi spunea doamna Lenuţa în copilărie, dar acum i se adâncise V-ul, şi domnul Teo s-a şi imaginat peste doi ani doar cu un smoc rămas în frunte, şi atunci ar fi trebuit să se radă complet, să fie biluţă până la sfârşitul zilelor, iar, peste vreo 30-35 de ani, când o să fie pe catafalc, în hol la sediul Uniunii Scriitorilor, sau nu, că nu era membru, mai degrabă la Ateneu, deci, când o să fie pe catafalc şi prietenii o să vină să-şi ia adio, o să-i facă aşa cu palma pe periuţa din cap, şi chiar preşedintele o să-i facă la fel, urmat de preşedintele Senatului, de preşedintele Camerei Deputaţilor, de prim-ministru, de ministrul culturii şi de cei 16 sau 19 sau 42 de secretari de stat, câţi or să fie atunci, şi toată lumea o să se înfioare de la ţepii ăia puţin, dar, oricum, totul o să fie mai simpatic ca de obicei în astfel de împrejurări, plus că o să lase cu limbă de moarte să-i cânte pe ultimul drum ABBA, Take A Chance On Me, doar aşa, fiindcă era absurd, deşi putea să nu fie chiar aşa de absurd, dacă te gândeai că ar fi cumva o rugăciune pentru Doamne-Doamne, să-l ia la sânul lui, în Rai, şi domnul Teo să danseze în veşnicie pe pajiştile alea înverzite, îmbrăcat într-un fel de rochie din aia hippie, cu flori şi cu coroniţă de margarete pe cap.

Da, era mai bine Take A Chance On Me decât Our Last Summer, iar domnul Teo şi-a pus-o s-o asculte de pe YouTube când s-a întors în sufragerie şi a început să danseze singur şi, când s-a terminat, a vrut s-o mai pună o dată şi a văzut că, în dreapta, YouTube îi recomanda Autumn Creatures, cu Funeral Garden, full album, să-şi bage iar picioarele şi banii la C.E.C. şi minţile-n cap şi să nu se mai gândească la prostii, că uite cum se nimereşte de se potriveşte, mai bine să nu atragă cine ştie ce, că aşa făcuse şi ABBA cu My Love, My Life, în '76, şi pe urmă, în '80, ajunsese la The Winner Takes It All, asta-i mai lipsea acum lu' doamna Vali, să organizeze funeralii naţionale, chiar dacă ar mai fi ajutat-o şi alţii, mai bine să vadă el cum să facă să scrie o carte şi să nu-şi mai lase cititoarele să aştepte atât, că cititori de unde?“  (Copyright: Editura Humanitas) 

T.O. Bobe s-a născut în 1969 la Constanţa, a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi a fost magaziner în portul Constanţa, secretar literar la Teatrul Mic din Bucureşti, redactor şi scenarist de televiziune, copywriter, iar în prezent este scriitor liber-profesionist.  Volume individuale: Bucla (Univers, 1999; Humanitas, 2015), Darul lui Moş Crăciun (Humanitas, 2003, 2011, 2017), Cum mi-am petrecut vacanţa de vară (Polirom, 2004, 2007; Humanitas, 2011), Centrifuga (Polirom, 2005), Contorsionista (Humanitas, 2011). 

A participat la mai multe volume colective şi este prezent în antologiile Experimentul literar românesc postbelic (Paralela 45, 1998), Best Of. Proza scurtă a anilor 2000 (Polirom, 2013), 111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română (Nemira, 2016). Volumul Bucla a fost tradus în limbile germană şi engleză, iar fragmente din Cum mi-am petrecut vacanţa de vară şi Contorsionista au apărut în reviste sau antologii în engleză, germană, franceză, polonă, croată.