FRAGMENT Radu Paraschivescu lansează „Omul care mută norii. Şapte întâmplări“
0
Marţi, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, va avea loc lansarea celei mai recente cărţi a lui Radu Paraschivescu, „Omul care mută norii. Şapte întâmplări“. La eveniment vor vorbi, alături de Radu Paraschivescu, Sever Voinescu, redactor-şef al revistei Dilema veche, şi Horia Ghibuţiu, jurnalist şi scriitor. Adevărul prezintă, în premieră, un fragment din cel mai recent volum al lui Radu Paraschivescu.
Un bărbat se trezeşte ducându-şi viaţa sub dominaţia unei cifre. Un altul e luat de pe o bancă din parc şi pus să imite, într-un show ţinut în inima Capitalei, un şarlatan presat de urgenţe neamânabile. Un preacucernic angajează un evlavios care transformă un cantonament în loc de rugăciune şi plasează mătănii în locul televizoarelor din camere. Doi surdomuţi deschid, într-un târguşor din Provence, un joint venture care cheamă la luptă gustul şi mirosul. O fată cu nume înşelător se îndreaptă spre groapă ascultând obsesiv Sepultura. O pereche de pungaşi adolescenţi fură de prin case şi lasă o semnătură sfidătoare, colorând de fapt visul unui al treilea. O povestitoare bizară deapănă o păţanie în care lucrurile scapă de sub control în centrul Romei.
Sunt şapte întâmplări de ieri şi de azi, din Franţa sau din Italia, dintr-un colţ al Bucureştiului sau dintr-altul. În Omul care mută norii, Radu Paraschivescu se suie la volanul prozei scurte şi îşi plimbă cititorii pe un traseu cu o serie de opriri la cerere: stupoare, veselie, tandreţe, deznădejde şi speranţă.
-FRAGMENT-
„N-au trecut şapte ani în Tibet, ci şapte luni în Bucureşti până să-l revăd pe Michael în compania unei femei. În tot acest timp, viaţa mea sentimentală nu fusese viaţă şi nu fusese sentimentală, dar nu mă plângeam – printre altele, fiindcă nu prea aveam cui, dat fiind că Michael era suficient de marcat de propriile lui eşecuri ca să mai aibă resurse de empatie faţă de mine. Când am răspuns la sonerie într- o după- amiază de joi caldă şi vântoasă, l-am văzut pe Michael însoţit de o şatenă înaltă şi bine făcută, cu ochi verzui, buze care păreau să muşte din aer ca din friptură şi piele de caramel.
— Hai noroc, vecine. Sărut-mâna, Claudia. Mă bucur să te cunosc. Intraţi, intraţi.
— Ha? Ce- i asta? s-a mirat Michael, mutându-şi suspicios privirile de la mine la femeia de lângă el. De unde ştii că o cheamă Claudia?
La rândul ei, femeia s-a chinuit zadarnic să-şi mascheze stupoarea. În ce mă priveşte, am încercat să nu zâmbesc superior, dar am impresia că n-am izbutit.
—Zi-mi o chestie, omule, i-am spus apoi lui Michael. Te-ai gândit vreodată la toate iubitele de care te-ai despărţit cum te-ai despărţit? Nu te- ai gândit. Te- ai gândit vreodată la povestea aia cu „cifra 7 ne guvernează vieţile fără să ne dăm seama“? Nici vorbă. Te-ai gândit vreodată că joci într-o piesă şi că un sufleur îţi dictează replicile fără să te prinzi nici măcar o secundă? Aiurea.
—Nu cumva o iei pe arătură? a mârâit Michael, pierzând ceva din jovialitatea obişnuită. Ştiu că- i greu fără aer condiţionat, dar nici aşa.
— Oho, drăguţule, nu ştiu care din noi o ia pe arătură. Oricum însă, eu am harta vieţii tale – tu, nu.
— Bun, şi ce legătură are asta cu… ea? m-a întrebat Michael şi s-a uitat un pic îngrijorat la noua iubită.
Femeia a tăcut mai departe. Pesemne că voia totuşi să afle cum naiba îi ghicisem prenumele.
— „Să le numărăm, coane Fănică.“ Asta e din Caragiale, de care nu ştiu dac-ai apucat să auzi.
— Am auzit, dar n-am citit.
— O s-o faci cândva, nu mă-ndoiesc. Bun, hai să-ţi luăm iubitele la numărat, din ziua când ai pus piciorul în grădina Maicii Domnului. Ai venit din Aarhus remorcat de jandarmeriţa Carmela, care, cu tot numele ei muzical-zaharos, ţi-a turnat, ca să zic aşa, doar sare
amară în cafeaua vieţii, dacă-mi permiţi formularea. A urmat văicăreaţa Letiţia, la pleurnicheuse, despre care mi-ai spus cândva, dacă mai ţii minte, că urma un tratament pe bază de pastile de plâns. După ea a venit Antonia cea cotrobăitoare şi voinică – îţi aminteşti că, de câte ori vă vedeam împreună, vă spuneam „Antonia şi Cleopatru“? Părea bărbatul tău, la fel cum tu păreai
femeia ei. Următoarea la rând a fost Umbreta, trista victimă a unei vesele iniţiative onomastice, deşi cât de imbecil poate fi cineva care îşi botează fata după o regiune diminutivată a Italiei nu mai e cazul să lămuresc. Pe culme s- a ivit apoi, ca o nouă zână a melopeelor – asta e dintr-un poet, n-ai de unde s-o ştii –, Despina celor douăzeci de tatuaje, care a avut bunătatea să te
lepede după ce te-a întors ca pe un buzunar gol şi n-a mai găsit nimic care s-o facă să zăbovească. I-a urmat Izabela: fiică de securist, citate din tot felul de părinţi şi monahi, viraje de viaţă care-ţi luau aerul şi un temperament de ghepard întărâtat. În fine, ultima pe listă a fost Alberta, clorotica ahtiată după Tibet şi dornică să fie mamă.
Michael a ridicat din umeri şi mi-a aruncat o căutătură nedumerită.
— Aşa, şi?
— Tot nu pricepi? l-am întrebat.
— Nici să mă pici cu ceară.
V-am mai spus că vorbeşte o română şnur, nu?
— Nici tu nu vezi tabloul? am spus, întorcându- mă spre Claudia.
Fata a clătinat încet din cap, convinsă că ajunsese în apartamentul unui nebun şi încercând să calculeze cât de repede ar putea s-o zbughească la nevoie. Am oftat teatral – un suspin prefăcut, de actor fără talent – şi m-am uitat pe rând de la Michael la noua lui prietenă.
— Sunt trei potriveli aici. Prima: prenumele fiecăreia dintre iubitele tale are şapte litere. Numără, dacă nu crezi. Pentru a doua potriveală, te invit să pui cap la cap prima literă a fiecărui prenume, în ordinea apariţiei în şi a dispariţiei din viaţa ta a iubitelor ăstora. Ia să vedem. C de la Carmela, L de la Letiţia, A de la Antonia, U de la Umbreta, D de la Despina, I de la Izabela, A
de la Alberta. Rezultat? Claudia. A treia potriveală: logic, şi Claudia are tot şapte litere. Pam- pam.
S-au uitat amândoi la mine ca loviţi de dambla. Am profitat de uluiala lor şi mi-am plasat avertismentul din vârful buzelor, înainte de a-i invita la un pahar:
— Aveţi grijă ce filme vedeţi.“ (Copyright: Editura Humanitas)
Radu Paraschivescu (n. 1960, Bucureşti) trăieşte în Balta Albă şi se visează la Roma. E mefient faţă de avioane, reptile şi sfaturile medicilor. Croieşte articole pentru ziare şi reviste, traduce romane, se ocupă cu hermeneutica ofsaidului în emisiuni de analiză fotbalistică şi – mai rar decât i-ar plăcea – scrie cărţi. Are câţiva prieteni francezi de nădejde (Millefeuilles, Plaisir Sucré, Macaron etc.), fără să-şi fi trădat prima iubită: ciocolata de casă. Se îmbată cu vocea lui David Gilmour şi chitara lui Mark Knopfler. La Humanitas, domiciliul lui profesional, publică nişte cărţi de „Râsul lumii“. Se îndrăgosteşte repede şi-i trece greu. Detestă clişeele, laptele şi broccoli. A scris despre nesimţiţi, Ines de Castro, Maradona şi Caravaggio.
Cărţi: Efemeriada (2000, Libra); Balul fantomelor (2000, RAO, reeditare Humanitas, 2009); Bazar bizar (2004, Maşina de scris, reeditare Humanitas, 2007); Fanionul roşu (2005, Humanitas, Premiul „Ioan Chirilă“ pentru cea mai bună carte de sport a anului); Ghidul nesimţitului (Humanitas, 2006); Fie-ne tranziţia uşoară: Mici rostiri cu tâlc (Humanitas, 2006); Mi-e rău la cap, mă doare mintea: Noi perle de tranziţie (Humanitas, 2007); Cu inima smulsă din piept (Humanitas, 2008); Răcani, pifani şi veterani (coord., Humanitas, 2008); Dintre sute de clişee: Aşchii dintr-o limbă tare (Humanitas, 2009); Fluturele negru (Humanitas, 2010, ediţie revizuită cu ilustraţii, Humanitas 2019); Toamna decanei: Convorbiri cu Antoaneta Ralian (Humanitas, 2011); Astăzi este mâinele de care te- ai temut ieri (Humanitas, 2012); Maimuţa carpatină (Humanitas, 2013); Muşte pe parbrizul vieţii: Nou catalog de perle (Humanitas, 2014); Noi vorbim, nu gândim: Nouă colecţie de perle româneşti (Humanitas, 2015); România în 7 gesturi (Humanitas, 2015); Poveşti de dragoste la prima vedere (coautor, alături de Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana şi Adriana Bittel – Humanitas, 2015); Cum gândesc politicienii (Humanitas, 2016); Aştept să crăpi (de astăzi, în prime time) (Humanitas, 2016); Am fost cândva femeie de onoare şi alte povestiri (Humanitas, 2017); Cartea râsului şi a cercetării (Ce se întâmplă cu creierul dacă înveţi cuvinte noi în timp ce faci sex) (Humanitas, 2017); Două mături stau de vorbă: Scene româneşti (Humanitas, 2018); Orice om îi este teamă: Un partid, doi ani şi trei premieri (Humanitas, 2018); În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi) (Humanitas, 2019).
Se încarcă comentariile...
