FRAGMENT „Contraviaţa” lui Philip Roth, acum în librării
0
Adevărul.ro publică un fragment în avanpremieră, din romanul „Contraviaţa”, al scriitorului american Philip Roth, câştigător al National Book Critics Circle Award for Fiction şi adesea nominalizat la premiul Nobel.
„Contraviaţa”, apărută la editura Polirom, în traducerea Alexandrei Coliban, vorbeşte despre oameni care îşi transformă în realitate visurile de a trăi o nouă existenţă, unii dintre ei mergând până în punctul în care îşi riscă viaţa pentru a schimba ceea ce părea un destin ireversibil. Oriunde s-ar găsi, personajele din romanul lui Philip Roth sunt permanent ispitite de perspectiva unei existenţe alternative care le-ar putea răsturna soarta. Cea care încearcă să desluşească aceste vieţi aflate în tranziţie este mintea romancierului Nathan Zuckerman. Inteligenţa sa sceptică şi învăluitoare calculează preţul plătit în efortul de a schimba şansele individuale şi de a remodela istoria, cititorul fiind purtat, într-un periplu fascinant, din suburbiile New Jersey-ului pînă într-un sat englezesc tradiţional din Gloucestershire şi dintr-o biserică londoneză pînă în teritoriile ocupate.
FRAGMENT
„—De ce mă aflu aici ? Răspunde la întrebarea asta. Nu poţi. Din punct de vedere intelectual, nu sînt genul tău şi în mod sigur nici boemă nu sînt. Ah, am încercat şi eu Cartierul Latin. La facultate umblam cu oameni care purtau numere din Tel Quel1 sub braţ. Am fumat toate prostiile astea. E complet ilizibil. Între Cartierul Latin şi pajiştile verzi, am ales pajiştile verzi. Îmi spuneam : „Chiar trebuie să ascult aiurelile astea franţuzeşti ?“ şi, în cele din urmă, plecam. Şi sexual sînt destul de timidă, să ştii – produsul cît se poate de previzibil al unei educaţii rafinate, distinse, mic‑burgheze. N‑am făcut nimic obscen în viaţa mea. Cît despre poftele primare, nu cred c‑am avut vreodată aşa ceva. Nu sînt din cale‑afară de talentată. Dacă aş da dovadă de atîta cruzime, încît să aştept pînă la nuntă ca să‑ţi arăt ce am publicat, ai regreta momentul în care m‑ai cerut. Sînt o jurnalistă măruntă. Scriu clişee graţioase şi efemeride frivole pentru reviste idioate. Nuvelele pe care încerc să le scriu sînt toate despre tîmpenii. Vreau să scriu despre copilăria mea, într‑atît sînt de originală – despre ceţuri, despre cîmpii, despre mica aristocraţie în descompunere în sînul căreia am crescut. Dacă vrei cu adevărat să‑ţi rişti viaţa pentru vulgaritatea de a lua încă o femeie de nevastă, dacă vrei cu adevărat un copil care să te scoată din minţi în următorii douăzeci de ani – şi, după toată singurătatea asta şi munca tăcută, o să fii scos din minţi de‑a binelea –, chiar cred că ar trebui să găseşti pe cineva mai potrivit. Cineva mai nimerit pentru un bărbat ca tine. Putem fi prieteni, dar dacă ai de gînd să continui cu fanteziile astea domestice şi să te gîndeşti la mine în felul ăsta, atunci n‑o să mai vin aici la tine. E prea greu pentru tine şi aproape la fel de greu şi pentru mine. Mă cuprinde o dezorientare infantilă cînd aud chestiile astea. Înţelege, sînt nepotrivită. Stau pe fotoliul din camera de zi, iar ea şade cu faţa la mine, călare pe genunchii mei.
— Spune‑mi un lucru, îi zic, tu spui vreodată a fute ?
— Da, mă tem că spun destul de des. Şi soţul meu o spune, în discuţiile noastre conjugale. Dar
nu aici, la tine.
— De ce ?
— Mă port cît pot eu de frumos cînd îi fac o vizită unui intelectual.
— Ce greşeală. Maria, sînt prea bătrîn ca să caut pe cineva potrivit. Te ador.
— Nu se poate. E imposibil. Cred că boala ta e captivată de mine, nu tu.
— „Şi oare bolii mele îndelungate nu îi datorez nespus mai mult decît sănătăţii mele ?“
— Aş fi zis că eşti mai pragmatic, spune ea. Portretele pe care le faci bărbaţilor în cărţile alea
ale tale nu m‑au pregătit pentru asta.
— Cărţile mele n‑au ca scop să‑mi ţină loc de referinţe personale. Nu sînt în căutarea unei slujbe.
— E o diferenţă mare de vîrstă între noi, spune ea.
— Asta‑i drăguţ, nu ?
Mă aprobă, înclinînd din cap spre a încuviinţa că, da, chiar este, şi că afinitatea noastră e cam tot
ce‑şi poate dori. Deşi ai crede că un bărbat care a fost el însuşi soţ de trei ori ar trebui să ştie răspunsul, văzînd‑o aşa de disponibilă să fie sedusă, atît de mulţumită, eu nu pricep cum, pentru soţul
de la etajul de sus, practic nimic din ce face nu e bine. Din punctul meu de vedere, nimic din ce face
nu poate fi greşit. Ce nu reuşesc să‑mi dau seama e cum de nu li s‑a părut la fel de fermecătoare tuturor bărbaţilor de pe lumea asta ? Într‑atît sînt de vulnerabil.
— A fost o seară furtunoasă ieri, spune ea. O scenă sinistră. Cu urlete de furie şi dezamăgire.
— Cu ce ocazie ?
— Îmi pui întruna întrebări şi eu îţi tot răspund, dar asta întrece orice limită. Pare aşa o trădare
faţă de el. N‑ar trebui să‑ţi spun toate astea, pentru că ştiu că nu pot avea încredere în tine. Ai de
gînd să scrii o carte ?
— Da, totul e pentru o carte, pînă şi boala.
— Aproape că te cred. În orice caz, sub nici o formă nu îţi permit să scrii despre mine. Notiţe poţi
să iei, pentru că ştiu că nu te pot împiedica să iei notiţe. Dar nu‑ţi permit să mergi pînă la capăt.
— Chiar te‑ar deranja ?
— Da. Pentru că asta e viaţa noastră privată.
— Şi acesta este un subiect foarte plictisitor despre care am auzit prea multe, de‑a lungul anilor, de la prea multă lume.
— Nu e aşa de plictisitor dacă se întîmplă să fii de cealaltă parte. Nu e aşa de plictisitor dacă te trezeşti cu viaţa privată împrăştiată în romanele de duzină ale cuiva. „De‑am mărturisi profanilor iubirea noastră, am pîngări‑o.“ Donne.
— O să‑ţi schimb numele.Minunat.
— Oricum, nimeni nu şi‑ar da seama că eşti tu, în afară de mine.
— N‑ai de unde să ştii ce anume recunosc oamenii. N‑ai să scrii despre mine, aşa‑i ?
— Nu pot să scriu „despre“ nimeni. Chiar dacă mă străduiesc, tot iese altcineva.
— Mă îndoiesc.
— Ăsta e adevărul. E una dintre limitele mele.
— Eu încă nici n‑am început să ţi le înşir pe ale mele. Ai o imaginaţie care se aprinde uşor – ar trebui să‑ţi iei un răgaz şi să te întrebi dacă nu cumva inventezi o femeie care nu există, dacă nu mă transformi deja în altcineva. După cum şi din chestia asta vrei să faci altceva. Lucrurile nu trebuie să ajungă la un apogeu. Pot să continue pur şi simplu. Dar tu vrei să faci din asta o naraţiune, cu intrigă şi desfăşurarea acţiunii şi punct culminant şi apoi deznodămînt. Pare că vezi viaţa ca avînd început, mijloc, final, toate legate între ele de ceva ce îţi poartă numele. Dar nu e nevoie să dai lucrurilor o formă. Poţi să li te abandonezi. Fără scopuri – să laşi lucrurile să‑şi urmeze cursul. Trebuie să începi să vezi lucrurile aşa cum sînt : există în viaţă probleme insolubile, şi aceasta este una dintre ele. Cît despre mine, eu sînt doar gospodina care s‑a mutat în apartamentul de sus. Ai risca prea mult pentru mult prea puţin. Sînt multe lucrurile care‑mi lipsesc.” (Copyright Editura Polirom)
În anul 1997, Philip Roth a primit premiul Pulitzer pentru „Pastorala americană”. În 1998 i-a fost decernată, la Casa Albă, National Medal of Arts, iar în 2002, Gold Medal in Fiction, cea mai înaltă distincţie a Academiei Americane, conferită anterior, printre alţii, lui John Dos Passos, William Faulkner şi Saul Bellow. I s-au decernat de două ori National Book Award şi National Book Critics Circle Award şi de trei ori PEN/Faulkner Award. În 2005, „Complotul împotriva Americii” a primit premiul Societăţii Istoricilor Americani pentru „un roman istoric excepţional care abordează un subiect american, publicat în perioada 2003-2004” şi a fost declarat cea mai bună carte a anului de New York Times Book Review, San Francisco Chronicle, Boston Globe, Chicago Sun-Times, Los Angeles Times Book Review, Washington Post Book World, Time, Newsweek şi multe altele. În Marea Britanie, „Complotul împotriva Americii” a fost distins cu W.H. Smith Award pentru cea mai bună carte a anului, făcând din Roth primul autor dublu laureat din istoria acestui premiu. De asemenea, în anul 2005 Roth a devenit al treilea autor american în viaţă a cărui operă a fost publicată în ediţie completă şi definitivă de Library of America. În 2011 i s-a decernat, la Casa Albă, National Humanities Medal, iar în acelaşi an a primit cel de-al patrulea Man Booker International Prize. În 2012 a primit cea mai înaltă distincţie a culturii spaniole, Premiul Príncipe de Asturias, iar în 2013, statul francez i-a conferit titlul de Comandor al Legiunii de Onoare.
Se încarcă comentariile...
