FRAGMENT „Să ne fie la toţi la fel de rău” de Adrian Schiop, autorul bestsellerului „Soldaţii. Poveste din Ferentari”. Când are loc lansarea

Adrian Schiop, în timpul lecturii                                                                             FOTO. Jan Mikolášek

Miercuri, 3 martie, de la ora 19.00, pe paginile de Facebook Cărtureşti şi Polirom va avea loc o discuţie pornind de la noul roman semnat de Adrian Schiop, „Să ne fie la toţi la fel de rău”, apărut recent la Editura Polirom. Vor vorbi, alături de autor Costi Rogozanu şi Dinu Guţu. „Adevărul” prezintă, în premieră, un fragment din roman.

După bestsellerul Soldaţii. Poveste din Ferentari, Adrian Schiop revine cu un nou roman ce explorează tema homosexualităţii şi a mizerabilismului în societatea păturii de jos. Adi se avîntă într-o relaţie improbabilă cu Florin, un poliţist de 42 de ani, divorţat şi beţiv, care, din deformaţie profesională, dar şi pentru că are o imagine de apărat, este foarte autoritar şi mereu indecis în privinţa sentimentelor lui. Povestea celor doi este întreruptă de pandemie, care îl obligă pe Adi, din motive sanitare, dar şi financiare, să se mute pe durata stării de urgenţă la ţară, la părinţii lui, unde o regăseşte pe vechea lui prietenă Andreea, o asistentă medicală rea de gură, transferată de la cabinetul şcolar unde lucra la DSP. Să ne fie la toţi la fel de rău este o incursiune brutală şi profundă în lumea LGBT, în care uneori aprobarea din partea societăţii este mai importantă decît propriile sentimente.

-FRAGMENT-

„A doua zi, când l‑am cunoscut pe Florin, m‑am târât în dinţi şi n‑am putut să beau nimic.

L‑am găsit pe Romeo – dar nu mi‑am făcut iluzii că o să se ţină de cuvânt şi chiar o să vină, băiatul părea dubioşel; mi‑a zis din prima că e poliţist şi că să‑i cumpăr o sticlă de Sânge de taur la 1,5 l, că e mai ieftin, şi una de Pepsi la 2 l – ceea ce, după ce discuţia s‑a terminat şi m‑am mai gândit puţin, mi s‑a părut cusut cu aţă albă, ce poliţist spune pe site‑uri de dating gay cu ce se ocupă? – fiindcă m‑am lovit de asta pe Romeo, dacă cineva din poliţie sau armată îţi zice unde lucrează, poţi să fii sigur că n‑o să te vezi cu el.

În plus, ce poliţist îţi cere să‑i cumperi din prima de băut, fără să te cunoască? Deci, mi‑am zis, omul minte, o fi vreun amărât de bodyguard care joacă o identitate pe care o învesteşte cu status să‑şi tragă un pic de admiraţie. Zicea că la 8 seara iese de la muncă şi pe la 9.30‑10 apare pe la mine, ceea ce sună perfect credibil pentru un bodyguard care bagă peste 12 ore, dar mai puţin pentru un poliţist. […]

Omul a apărut fără uniformă, în blugi şi geacă – dar, din păcate, nu minţea, poveştile se legau, se îmbucau prea bine cu viaţa privată ca să fie inventate: pe lângă detalii legate de job, colegi şi şefi, erau poveştile care se intricau cu viaţa personală; acolo e complicat să minţi, se vede la cusături – că i s‑a propus să intre în poliţie în timpul stagiului militar, că nevastă‑sa, care nu‑l iubise, îl luase de bărbat pentru statut, dar îl urmase totuşi la Călăraşi, unde fusese detaşat; că nu a văzut nicio ţară străină până acum şi avea de gând să se pensioneze anticipat la 45, să vadă şi el ceva din lumea asta; că a păstrat distanţa faţă de vecini până când a murit maică‑sa şi atunci ce să facă, i‑a chemat la priveghi – şi cu ocazia asta a aflat cu surprindere că vecinii îl credeau şofer, fiindcă uneori pleca dimineaţa la muncă, alteori seara, cum se nimereau turele; că un vecin în prag de pensie, Mircea, îi mai găteşte şi are grijă de apartament când serviciul îl poartă în misiuni în afara oraşului.

Era atipic ca poliţai, nu avea genul ăla de rezervă şi paranoie în interacţiunile cu necunoscuţii, gen atent la străinii prietenoşi care‑i oferă acadele pe stradă – şi nici veselia forţată a omului care încearcă să te convingă că nu uniforma‑l face, că dincolo de ea e un simpatic fără pereche, nu, omul pur şi simplu părea genul fără timidităţi şi complexe, care, odată ce câştigă încredere, sparge gheaţa repede, nu se împiedică în circumspecţii, calcule şi probabilităţi, o dă cum îi vine la gură, fără s‑o gândească de două ori. […]

Ha ha ha. Bă nu eşti un bărbat frumos, dar mă simt bine cu tine. Am luat‑o ca pe un compliment, începeam să mă obişnuiesc cu stilul lui, omul nu minţea şi nu aburea, nu te legăna în iluzii ca Robert, în felul lui era straight şi onest, spunea ce gândeşte şi accepta să‑i spui lucruri inconfortabile, le încasa ca soldatul, nu menaja şi nu aştepta să fie menajat.” (Copyright: Editura Polirom)

Adrian Schiop (n. 1973, Porumbacu de Jos, judeţul Sibiu) a absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei în cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Master în lingvistică la Facultatea de Litere a aceleiaşi universităţi. Şi-a susţinut doctoratul, avînd ca temă manelele, la SNSPA Bucureşti, sub coordonarea profesorului Vintilă Mihăilescu. A lucrat ca profesor de limba şi literatura română (1997-2001, Liceul Industrial Tehnofrig din Cluj-Napoca), zugrav (2002, Paintech LTD din Auckland, Noua Zeelandă), jurnalist (2004-2010, Evenimentul zilei, Prezent, România liberă). A debutat în revista Fracturi (2002) şi a mai publicat trei romane, pe bune/pe invers (Polirom, 2004), Zero grade Kelvin (Polirom, 2009) şi Soldaţii. Poveste din Ferentari (Polirom, 2013, 2014, 2017; adaptare cinematografică în regia Ivanei Mladenović, cu Adrian Schiop şi Vasile Pavel – Digudai în rolurile principale, scenariul semnat de Adrian Schiop şi Ivana Mladenović; Premiul revistei Observator cultural şi Premiul „Cea mai bună carte a anului” acordat în cadrul Galei Industriei de Carte din România, ediţia 2014). Prezent cu traduceri în reviste din Belgia (DW B), Elveţia (Heterographe), Cehia (A2) şi Germania (Parsimonie). Este colaborator al platformei CriticAtac.