FRAGMENTE „«Cu iubire tandră, Elisabeta». «Mereu al tău credincios, Carol» Corespondenţa perechii regale, volumul I, 1869–1888“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ediţie critică şi comentată, cu note şi traducere din germană de Silvia Irina Zimmermann şi Romaniţa Constantinescu, „«Cu iubire tandră, Elisabeta». «Mereu al tău credincios, Carol»“ ne oferă, pentru prima dată în traducere din limba germană, schimbul de scrisori dintre regele independenţei României, Carol I, şi regina-poetă Elisabeta (Carmen Sylva). „Adevărul“ prezintă, în premieră, un fragment din corespondenţa celor doi, apărută la Humanitas.

Dialogul epistolar oferă o privire amănunţită asupra căsniciei regale pe aproape întreaga perioadă a vieţii celor doi pe tronul României.

Acest prim volum – din cele două în care e concepută ediţia – acoperă perioada de până în 1888: logodna, scurta viaţă a singurului copil al cuplului, perioada dobândirii independenţei şi a proclamării Regatului. Pe lângă chestiunile de zi cu zi şi de familie, corespondenţa princiară/regală este presărată cu detalii despre viaţa înaltei societăţi europene şi româneşti, despre oamenii de vază ai ţării – şi despre doamnele din cercurile înalte –, despre intrigile politice şi despre eforturile de modernizare a ţării.

-FRAGMENTE-

„STUDIU INTRODUCTIV

Arhivele Naţionale ale României păstrează o bogată corespondenţă a primei perechi regale a României, Carol I (1839–1914) şi Elisabeta (1843–1916). Carol I a fost ales în anul 1866 de elita politică românească a vremii ca domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, iar după cucerirea independenţei ţării în 1877–1878 şi proclamarea Regatului României a fost încoronat, în anul 1881, ca primul rege al ţării. În anul 1869, Carol I s a căsătorit cu prinţesa Elisabeta de Wied, care, începând din anul 1880, va publica sub numele artistic „Carmen Sylva“ numeroase opere literare, îndeosebi în limba germană, câştigând în scurt timp, în străinătate, faimă şi recunoaştere ca regină-poetă şi scriitoare în serviciul Regatului României. Provenind amândoi din familii princiare germane, Elisabeta fiind născută prinţesă de Wied, iar Carol prinţ de Hohenzollern Sigmaringen, corespondenţa perechii regale este scrisă în limba lor maternă, germana, în scrisul de mână vechi german, şi presărată cu expresii şi pasaje în alte limbi, îndeosebi în franceză şi română, în alfabetul latin curent.

La Arhivele Naţionale ale României, scrisorile reginei Elisabeta către augustul ei soţ constituie un fond epistolar deosebit de bogat (432 de scrisori, telegrame şi bilete). În schimb, s au păstrat doar 52 din scrisorile regelui Carol I adresate reginei, dintre care 45 sunt scrisori originale şi ciorne de scrisoare în scrisul olograf al regelui, iar 7 sunt cópii după scrisorile regelui, transcrise de altă persoană. Pentru ediţia de faţă, în traducere în limba română, am ales 313 dintre scrisorile şi telegramele reginei Elisabeta adresate regelui, din care am lăsat la o parte unele pasaje repetitive şi mai puţin interesante sau cu referinţe strict medicale. Cele 52 scrisori ale regelui Carol I (atât cele originale, cât şi copiile păstrate) le am preluat integral. După cum aflăm chiar din corespondenţa regelui Carol I, unele scrisori ale sale către regină erau apreciate de el însuşi, la acea vreme, ca fiind un material important pentru istoriografia viitoare, încât am putea presupune că a efectuat chiar el o primă selecţie reprezentativă a scrisorilor sale personale, în scopul de a le păstra pentru mai târziu ca documente istorice. Pe de altă parte, presupunând că regele i a răspuns soţiei sale în egală măsură la scrisorile primite, rezultă că cea mai mare parte a scrisorilor personale ale regelui Carol I către regină nu s a păstrat. Corespondenţa perechii regale din Arhivele Naţionale din Bucureşti cuprinde aproape întreaga perioadă a căsniciei lor (44 din 45 de ani), începând cu epistolele Elisabetei din vremea logodnei, din octombrie 1869, şi până la ultima scrisoare, tot a reginei către rege, din anul 1913, din perioada celui de al Doilea Război Balcanic, şi oferă o privire de ansamblu amănunţită asupra relaţiei conjugale a primei perechi regale a României.

Ce cuprinde corespondenţa perechii regale Carol I şi Elisabeta din Arhivele Naţionale?

corespondenţa perechii regale_Carol I Elisabeta
  • Scrisorile prinţesei Elisabeta de Wied din perioada logodnei (octombrie‑noiembrie 1869)
  • Corespondenţa perechii domnitoare din timpul Războiului Ruso‑Turc (Războiul pentru Independenţa României), 1877–1878
  • Corespondenţa din anii de exil ai reginei Elisabeta (1891–1894)
  • Scrisorile reginei Elisabeta după revenirea ei în România

De ce este însemnată această corespondenţă?

(...)

Pentru cei interesaţi de istoria dinastiei din România, corespondenţa de faţă scoate la iveală în mare parte un material inedit despre prima pereche regală a ţării. Pe lângă informaţiile de interes istoric, corespondenţa dintre regele Carol I şi regina Elisabeta oferă, de asemenea, o mărturie emoţionantă a vieţii lor, bogată în evenimente şi succese, dar şi marcată de pierderi tragice şi speranţe neîmplinite, şi care rămâne un preţios document de epocă despre relaţia personală, plină de respect, devotament, prietenie şi dragoste reciprocă a celui mai longeviv cuplu regal pe tronul României.

Silvia Irina Zimmermann

[...]

RĂZBOIUL DE INDEPENDENŢĂ: 1877

80. Elisabeta: Bucureşti (Cotroceni), 2 decembrie 1877

[ANR, Carol I, VD–417]

Cotroceni, 2 dec. 77/pr.

Poradim, 8 dec. 77

Dragul meu drag şi iarăşi drag! Ieri seară a sosit scrisoarea ta nr. 17, plină de cuvinte care îmi liniştesc inima, când tocmai eram aproape la pământ. Singurul lucru care mă ajută să trec peste chinurile inimii în aceste vremuri este gândul că tu eşti pe o linie cu totul ascendentă, că vei atinge tot la ce aspiri de mult, pentru care ai făcut atâtea sacrificii şi ai îndurat atâtea umilinţe. Acum, în sfârşit, în sfârşit, oamenii vor vedea ceea ce reprezinţi şi câteodată am momente de mare satisfacţie, în care spun tuturor cu mare mândrie că multă lume ţia recunoscut valoarea încă de pe atunci când erai încă tânăr. Numai dacă am avea puterea şi răbdarea de a trece peste aceste clipe, pentru că vor veni şi zile mai bune, în care viaţa ne va mai şi oferi ceva, fără să mai ceară întruna. Vine un moment, când te simţi atât de obosit, încât, dacă ţi se mai cere şi cel mai mic lucru, îţi vine să faci strike, dar foarte adesea, iarăşi, se arată ceva care totuşi te sprijină, te poartă mai departe şi îţi împrospătează forţele. Forţeleţi sunt şi ele mereu mai mari decât ţi le imaginezi. De exemplu, naş fi crezut că voi reuşi să stau departe de tine patru luni întrun an, pentru că atât a trecut de când am petrecut aşa de frumos ultima dată împreună la Zimnicea! Vremea petrecută acolo îmi apare acum în toată strălucirea sa; ca o honeymoon; deoarece chiar suferinţele de atunci ne făceau aşa de fericiţi!

Ieri lam văzut pe prinţul Bariatinsky, care e de părere că o să mai dureze multă vreme cu Plevna. Trebuie admirat cu adevărat tare Osman Paşa, probabil el va deveni cea mai strălucită figură a acestei campanii.

Acum se mişcă în sfârşit şi grecii. Cred că sunt numai de dispreţuit şi că nu merită nimic; dar, cum pe această lume darurile nu se împart după merit, vor beneficia de toate, fără efort.

Mă bucur mult că am cucerit Nicopolele. Brătianu nu mia povestit mai nimic, nici nu vei crede când îţi voi spune ce ciudat mi se pare acum să nu mai aud nimic de politică, de finanţe, eu, care sunt întotdeauna împotriva politicii, dar, iată, acum îmi lipseşte.

Vreau să mai rămân la Cotroceni, aici este încă atât de frumos, cald şi plăcut, doar că astăzi plouă tare. Mă gândesc la Poradim şi la cât de frig trebuie că îţi este acum. Dragul meu drag! Ai grijă să nu îţi fie frig, îţi trimit şi încălţările de fetru.

Lam văzut adineauri pe Urnsof, am pus să fie chemat imediat Basset şi iam dat mandatele. O anume madame Albu din Piatra, al cărei fiu era la şcoala militară, iar acum este rănit, şiar dori atât să devină ofiţer. Te rog, făo! Este preşedinta Crucii Roşii de acolo. Gândeştete că A. Ghika este atât de mişcat de amabilitatea mea pentru fiul său, care pare că sa distins cu prisosinţă, încât mă roagă să o iau pe fiica lui. Miar plăcea foarte mult, fiindcă am auzit că e foarte prietenoasă, plăcută, înţeleaptă, crescută fiind de Roxandra Balş, şi că ştie să cânte, să interpreteze la pian bine şi chiar să picteze. Ce crezi? Te sărut din tot sufletul! Elisabeta

(...)

34. Carol: Poradim, 16 decembrie 1877

[ANR, Elisabeta, V–15–30]

Poradim, 4/16 dec. 1877

Din suflet iubită Elisabeta! „Cu perseverenţă se ating scopurile“, cu aceste cuvinte ma întâmpinat împăratul Alexandru când am ajuns seara la orele nouă şi jumătate de la Plevna la el, la Poradim. Trei luni de zile am aşteptat în faţa acestei poziţii puternice, exemplar apărate, având de luptat cu vicisitudinile şi grijile. Aceste toate sunt date acum uitării, toate lipsurile şi greutăţile leam dus cu bucurie, o putem spune acum, când am atins un asemenea rezultat excepţional. Ziua de luni, 28 noiembrie, rămâne o zi memorabilă. Duminică am călătorit la Bogot, unde am avut cu marele duce o discuţie despre ce ar fi fost de făcut dacă situaţia noastră grea de la Plevna sar mai fi prelungit. Am discutat despre un atac de diversiune şi despre un eventual asalt, pe care probabil ar trebui săl dăm în cele din urmă. Când mam întors seara la Poradim, am găsit o depeşă care mă anunţa că turcii construiesc un pod peste Vid. Trupele au fost încunoştinţate pe toată linia. Luni dimineaţa mia trimis împăratul depeşa marelui duce, în care acesta semnaliza mişcări de trupe în Plevna. Mam îndreptat imediat în direcţia Vidului, împăratul sa îndreptat înspre centrul dispozitivului şi ma rugat să îi comunic prin telegraf tot ceea ce voi vedea. Când am ajuns la Griviţa, am fost înştiinţat că reduta de acolo şi Bucovul au fost părăsite de turci şi au fost ocupate de trupele române. În depărtare se auzea o îngrozitoare canonadă şi fusillade, mam suit pe cal şi am călărit spre fortul Alexandru, de unde puteam să văd bătălia de dincolo de Vid. La o încercare de străpungere, turcii au fost opriţi de corpul de grenadieri, iar românii leau căzut în spate. Poziţia strategică de la Opanez era încă ocupată de duşman. Am dat numaidecât ordin trupelor române să o atace, ceea ce au executat cu mare bravură. Două redute cu cinci tunuri şi 7000 de prizonieri neau căzut în mâini, iar cea dea treia redută sa predat. La orele douăsprezece şi un sfert au încetat luptele, iar turcii au arborat steagul alb pe toată linia. Osman a fost rănit.

Mam îndreptat imediat către trupele mele învingătoare, care mau întâmpinat cu un entuziasm indescriptibil. În acelaşi timp, 8000 de prizonieri, cu ofiţerii lor şi cu şase tunuri trase frumos, defilau prin faţa mea. Leam spus ofiţerilor turci că sau luptat cu curaj şi că pot să fie încredinţaţi că vor fi trataţi corect, iam ordonat ofiţerului care îi însoţea să se intereseze de doleanţele lor. După aceea, iam ordonat unui regiment să mă însoţească cu fanfara militară şi am plecat călare cu Statul meu Major şi cu escorta direct către Plevna, unde am vrut să rămân peste noapte, aşa cum ţiam telegrafiat. Am ajuns acolo la orele trei şi jumătate, trupele ruseşti şi româneşti înaintaseră şi intraseră din toate părţile în oraş. Când am apărut, am fost întâmpinat cu urale, soldaţii azvârlinduşi chipiurile în aer. Abia dacă se poate descrie tabloul care mi se oferi acolo privirii. Un teribil şi impunător tablou de război! Mii de căruţe cu locuitorii care fugeau, femeile urlând şi copiii plângând la marginea străzii, nenumăraţi prizonieri şi transporturi cu răniţi, morţi şi muribunzi dea lungul drumului, răniţii care gemeau şi nu se mai puteau ţine pe picioare, care răsturnate sub care se aflau oameni în viaţă, cai morţi sau trăgând să moară, boi, bivoli etc., peste tot jale şi nenorocire, iar alături de toate acestea, explozia de bucurie a soldaţilor ruşi şi români, batalioanele înaintând în marş, însoţite de muzica militară, cazaci şi călăraşi care încercau în zadar să facă ordine, tunuri distruse, mii de arme aruncate în jur, muniţie împrăştiată ş.a.m.d. Ore întregi am petrecut în mijlocul acestui îngrozitor dutevino. Cu mare greutate mi se croi drum până la podul de peste Vid, unde lam întâlnit pe Osman Paşa. Stătea întro căruţă, escortat de colonelul Polizu şi de călăraşi. Mam apropiat călare de el, iam dat mâna şi iam spus că iam admirat viteaza apărare şi că numelei va străluci în paginile de istorie dedicate acestui război. În ciuda rănii de la picior, se ridică în car şi îmi mulţumi. Acest om mia cucerit inima, are o expresie a feţei nobilă şi blândă şi e foarte simpatic. Între timp ajunse şi marele duce N., ne îmbrăţişarăm în faţa lui Osman, cu care marele duce dădu de asemenea mâna. Încercarăm apoi să ne croim iară drum în oraş, unde marele duce şi cu mine ajunserăm cu puţini însoţitori şi fără escorte, de care am fost despărţiţi în înghesuiala îngrozitoare care domnea la intrarea în oraş. Odată intraţi, neam despărţit, iar Nisi mă rugă să merg la Poradim şi săi aduc împăratului la cunoştinţă detaliile acestei mari zile. Rătăcirăm însă peste jumătate de ceas (la orele şapte şi jumătate seara) pe străzile înguste ale Plevnei pe întuneric, fără să găsim ieşirea. Străzile lăturalnice erau ca şi moarte, toate casele închise şi oblonite şi nici un soldat nu ne mai ieşi în cale. Cernat şi Davila, care mă însoţeau, îşi făcură griji pentru mine şi anume nu fără îndreptăţire, căci în oraş mai erau ascunşi cerchezi care, în timpul nopţii, încă mai traseră asupra trupelor noastre. Până la urmă găsirăm un bulgar, care ne arătă ieşirea din oraş. Am călărit prin beznă pe drumul Griviţei printre redutele turceşti, peste şanţuri de apărare, palisade şi fire de telegraf căzute. Când am găsit, cam la o oră de Plevna, o căruţă, pe care am luato ca să străbat şi ultima bucată de drum până la Poradim, eram deja de zece ore pe cal, foarte obosit şi flămând. La orele nouă şi jumătate mă aflam în Poradim şi mam dus direct la împărat, care se întinsese deja. Am fost însă primit numaidecât. Împăratul mă primi în salonul său, mă îmbrăţişă cordial şi îmi spuse în germană ceea ce am amintit în începutul scrisorii mele. Poţi săţi imaginezi ce stors de puteri eram. Bucuria bunului împărat fu indescriptibilă. A doua zi a trebuit să mă întorc cu el la Plevna şi pe tot parcursul călătoriei a trebuit încă săi mai povestesc cu luare aminte. Înaintea plecării îmi înmână „Ordinul Sfântului Andrei“ cu spade, o decoraţie care nu a fost acordată până acum decât de trei ori. Mă îmbrăţişă şi îmi spuse: „Vous l’avez bien mérité et je Vous remercie pour Votre concours.“ La orele 12 am ajuns la Plevna, unde fu ţinut un Te Deum, apoi am dejunat, împăratul închinând în cinstea mea. La orele două se întoarse, pentru că existau griji în legătură cu siguranţa sa.  [. . .] “ (Copyright: Editura Humanitas)

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite