Cărţi

articolul anterior articolul urmator

Gabriel Liiceanu în dialog cu Vlad Zografi despre cartea lui Heinrich Zimmer „Regele şi cadavrul“ FRAGMENT

1
1 Apr 2021 13:22:51
Autor: Otilia Andrei
Gabriel Liiceanu şi Vlad Zografi  discută joi despre cartea lui Zimmer
Gabriel Liiceanu şi Vlad Zografi  discută joi despre cartea lui Zimmer

„Adevărul” prezintă, în premieră, un fragment din volumul „Regele şi cadavrul. Poveste despre biruinţa sufletului asupra răului”, de Heinrich Zimmer, apărut recent la Editura Humanitas, în traducerea lui Sorin Mărculescu. Joi, 1 aprilie, de la ora 19.30, Gabriel Liiceanu şi Vlad Zografi vorbesc despre cartea lui Zimmer, eveniment difuzat pe pagina de Facebook şi pe canalul de Youtube ale editurii.

În câte cărţi, ca editor, nu am crezut în zadar, nu mi-am pus speranţele, şi pe câte nu le‑am făcut să intre în lume cu gândul de a împărtăşi celorlalţi bucuria şi profitul lecturii lor!

Regele şi cadavrul e una dintre acele cărţi care, odată citite, încep să facă parte din desenul sufletului tău. O vei purta în tine toată viaţa şi o vei aşeza, ca pe bunul cel mai de preţ, pe raftul cărţilor-bijuterii. Neavând parte la noi de primirea pe care ar fi meritat-o, mi-a rămas ca un ghimpe în inimă. Dar, cine ştie, poate că abia acum a sosit vremea acestor pagini scrise de un mare savant al secolului XX, o carte a marilor poveşti despre bine şi rău. — GABRIEL LIICEANU

Pe Heinrich Zimmer l-am cunoscut la începutul anilor ’30. Am găsit în el un om genial cu un temperament extrem de viu. Vorbeam mai ales despre mitologia indiană. În întreaga sa fiinţă, Zimmer a fost un puer aeternus, care, pe aripile unui limbaj strălucitor, făcea să înflorească toţi mugurii din grădinile legendelor indiene. I-a împărtăşit şi soarta, căci tânăr moare cel ce e iubit de zei. Atât Zimmer, cât şi Richard Wilhelm aveau o naivitate genială. Amândoi păreau să trăiască în realitate ca într-o lume străină, în timp ce fiinţa lor cea mai lăuntrică urma, neexplorată şi neatinsă, linia sumbră a destinului. —CARL GUSTAV JUNG

-FRAGMENT-

„Arta de a povesti a fost, de‑a lungul vremurilor, atât o îndeletnicire profitabilă, cât şi un prilej de veselie. An de an, au fost născocite poveşti, aşternute în scris, devorate, uitate.

Oare ce s‑a ales de ele? Câteva au supravieţuit, şi acestea, ca o mână de seminţe, au fost răspândite în succesiunea generaţiilor, propagând noi povestiri şi furnizând hrană spirituală multor popoare. Cea mai mare parte a moştenirii noastre literare ne‑a parvenit în felul acesta, din epoci pierdute în negura vremurilor, din colţuri îndepărtate şi tainice ale lumii.

Fiecare nou poet adaugă ceva din substanţa propriei sale imaginaţii, şi seminţele, astfel hrănite, sunt readuse la viaţă. Forţa lor germinativă este perenă, nu aşteaptă decât să fie stimulată. Şi astfel, chiar dacă, din când în când, unele soiuri par a fi murit, ele reapar într‑o bună zi, dându‑şi încă o dată mlădiţele caracteristice, la fel de proaspete şi de verzi ca mai‑nainte.

Povestirea tradiţională şi subiectele înrudite cu ea au fost discutate în mod exhaustiv din punctele de vedere ale antropologului, istoricului literar şi poetului, dar psihologul a avut de spus surprinzător de puţin – deşi e perfect îndreptăţit să‑şi facă auzit glasul în acest simpozion. Psihologia radiografiază imaginile simbolice ale tradiţiei folclorice, aducând la lumină elemente structurale vitale rămase până atunci în întuneric.

Singura dificultate este aceea că interpretarea formelor revelate nu poate fi redusă la un sistem fiabil. Căci adevăratele simboluri au în ele ceva ireductibil. Ele sunt inepuizabile ca forţă sugestivă şi instructivă. Din acest motiv, savantul, psihologul ca om de ştiinţă, simte că se află pe un teren foarte periculos, foarte nesigur şi ambiguu atunci când se aventurează în domeniul interpretării folclorului. Conţinuturile relevabile ale imaginilor distribuite pe scară largă i se schimbă mereu în faţa ochilor în necontenite permutări, după cum cadrul cultural se schimbă pretutindeni în lume şi de‑a lungul istoriei. Semnificaţiile trebuie recitite permanent, înţelese din nou. Şi efortul acesta de a interpreta metamorfozele mereu imprevizibile şi uimitoare e orice altceva, numai muncă metodică nu. Niciun clasificator care pune mare preţ pe reputaţia sa nu s‑ar arunca de bunăvoie şi neasigurat într‑o aventură atât de riscantă. Ea va trebui să‑i revină, aşadar, diletantului imprudent.

De aici, cartea ce urmează.

[…]

„Belşugul e scos din belşug, dar belşugul rămâne.“ Aşa sună o veche zicală din Upanişadele Indiei. Referinţa originară era ideea că plinătatea universului nostru – vast în spaţiu şi cu miriadele sale de sfere rotitoare, luminoase, mişunând de mulţimile făpturilor vii – provine dintr‑un izvor supraabundent de substanţă transcendentă şi energie potenţială: abundenţa lumii acesteia e extrasă din abundenţa fiinţei eterne, şi cu toate acestea, de vreme ce potenţialul supranatural nu poate fi diminuat, oricât ar fi de mare darul revărsat de el, abundenţa rămâne. Toate adevăratele simboluri, toate imaginile mitice se raportează însă, într‑un fel sau altul, la ideea aceasta şi sunt ele însele înzestrate cu proprietatea miraculoasă de a fi inepuizabile.

Cu fiecare fragment extras din ele de către înţelegerea noastră imaginativă, minţii îi e revelat un univers de semnificaţii, care reprezintă într‑adevăr plinătatea, plinătatea rămânând însă neatinsă. Oricare ar fi lectura accesibilă viziunii noastre prezente, ea nu poate fi cea din urmă. Poate fi doar o ochire preliminară. Şi suntem datori să o privim ca pe o inspiraţie şi un stimulent, nu ca pe o definiţie finală ce‑ar face cu neputinţă alte intuiţii şi abordări diferite.

Următoarele eseuri, aşadar, nu pretind a fi mai mult decât exemple de felul în care putem conversa cu figurile fascinante ale folclorului şi ale mitului. Cartea constituie un abecedar de conversaţie, un manual de lectură pentru începători, o introducere în gramatica unei scriituri imagistice criptice, dar lesne savurate. Şi deoarece, în legătură cu ştiinţa interpretării simbolurilor, chiar şi cititorul avansat poate descoperi în mod inevitabil, de nenumărate ori, că şi el continuă să fie doar un începător, eseurile ce urmează îi sunt destinate şi lui. Acel diletto, plăcerea, pe care îl poate experimenta reparcurgând bine cunoscutele simboluri ale vieţii (proporţia dintre plăcere şi rectitudinea sa cicălitoare) va reprezenta gradul în care contactul de o viaţă cu ele l‑a impregnat cu belşugul lor de natură şi spirit. Adevăratul dilettante va fi întotdeauna gata să o ia de la capăt. În el îşi vor înfige rădăcinile şi vor creşte în chip miraculos minunatele seminţe din trecut.” (Copyright: Editura Humanitas)

Heinrich [Robert] Zimmer s‑a născut la Greifswald, la 6 decembrie 1890, ca fiu al indologului şi celtistului Heinrich Zimmer (1851–1910), şi a murit la New York, la 20 martie 1943, răpus, în plină putere creatoare, de o pneumonie. A fost profesor la Universitatea din Heidelberg, iar din 1939 şi până la moartea sa prematură a predat la universităţi din S.U.A. Influenţat de C.G. Jung, Heinrich Zimmer a făcut cercetări aprofundate în domeniul tantrismului, propunând interpretări îndrăzneţe ale culturii şi filozofiei indiene. Opere principale: Kunstform und Yoga im indianischen Kultbild, 1926; Maya: Der indianische Mythos, 1936; Weisheit Indiens, 1938. Postum, sub îngrijirea lui Joseph Campbell, au apărut: Myths and Symbols in Indian Art and Civilization, 1946 (Introducere în arta şi civilizaţia indiană, Meridiane, 1983, reeditată, în text integral, sub titlul Mituri şi simboluri în civilizaţia indiană, Humanitas, 1994); The King and the Corpse: Tales of the Soul’s Conquest of Evil, 1948 (Regele şi cadavrul: Povestiri despre biruinţa sufletului asupra răului, Humanitas, 1994, 2007); Philosophies of India, 1951 (Filozofiile Indiei, Humanitas, 1997, 2012); The Art of Indian Asia, Its Mythology and Transformations, 1955.

„Prin toată fiinţa sa, Zimmer a rămas un puer aeternus, un veşnic adolescent, care, pe aripile unei limbi strălucitoare, a făcut să se deschidă toate florile din grădinile legendelor indiene. Le‑a împărtăşit şi destinul, căci «moare tânăr cel iubit de zei»“ (C.G. Jung).

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Camelian Propinatiu
2.04.2021, 12:58:46

Atmosfera cărţii e potrivită laturii macabre şi aţâţătoare la meditaţie a pandemiei.

Modifică Setările