Gaudeamus, cel mai important salon de carte din România, se deschide astăzi la Romexpo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, de la ora 12.00, are loc deschiderea Salonului de Carte Gaudeamus, cel mai mare târg de carte din România, care se desfăşoară până duminică în Pavilionul Central Romexpo.

Târgul Gaudeamus, desfăşurat între 16 şi 20 noiembrie în Pavilionul Central al Complexului Romexpo şi ajuns la ediţia cu numărul 23, are peste 300 de expozanţi, 850 de evenimente editoriale, un record în istoria târgului. În premieră, invitatul de onoare al ediţiei este o ţară de dincolo de graniţele Europei: China, prezentă la târg cu un stand generos, unde sunt expuse peste 2.000 de titluri. Scriitori importanţi, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu, Varujan Vosganian, Marius Oprea vor fi prezenţi la târg cu cărţi noi sau vor lansa diferite titluri. O parte dintre aceşti scriitori, printre care Ana Blandiana, Ioana Pârvulescu, Vlad Zografi, Horia-Roman Patapievici, Mircea Cărtărescu, Emil Brumaru, sunt invitaţi şi la emisiunile Adevărul Live în această săptămână.

„Lucrul formidabil pe care ţi-l oferă cititul este această întâlnire cu altul în absenţa lui. Iar consecinţele acestei întâlniri sunt uriaşe. Cei pe care-i citeşti nu sunt nişte fitecine. Timpul selecţionează ca autori cele mai strălucite specimene ale umanităţii. Intrând, prin carte, în contact cu ei, profiţi de tot ce au gândit şi simţit ei într-un mod exemplar. Asa se face ca ei devin apoi o măsură a umanului“, afirma Gabriel Liiceanu în dialog cu Andrei Pleşu, în volumul „Dialoguri de duminică“.

„Dosarele Securităţii“

Jurnalista de la ziarul „Adevărul“, Ramona Ursu, îşi va lansa o carte, sâmbătă, în cadrul Târgului Gaudeamus. Volumul „Dosarele Securităţii. Marian Munteanu şi Miron Cozma versus Piaţa Universităţii“, de Ramona Ursu, va fi lansat sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 14.00, la Romexpo, la standul Editurii Integral (parter).

La lansarea de sâmbătă vor vorbi alături de autoare, jurnalistul Grigore Cartianu şi regizorul Stere Gulea. Pe 16-17 decembrie volumul va fi lansatşi la Timişoara, iar pe 18 decembrie volumul va fi lansat la Teatrul Naţional de actorul Ion Caramitru şi generalul  Dan Voinea.

Gaudeamus - Ramona Ursu si Dan Marinescu - FOTO Eduard Enea

Autoarea Ramona Ursu, editor coordonator la „Adevărul“, a fost ieri în studioul Adevărul Live, alături de redactorul-şef Dan Marinescu, pentru a vorbi despre dezvăluirile cuprinse în acest volum.

coperta carte ramona ursu

Volumul „Dosarele Securităţii. Marian Munteanu şi Miron Cozma versus Piaţa Universităţii“ prezintă în amănunt legaturile cu fosta Securitate ale lui Marian Muntenu şi Miron Cozma, foştii ”duşmani” din timpul Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990. Reputata jurnalistă, editor coordonar la ziarul Adevărul, a intervievat nume sonore, printre care Petre Mihai Băcanu, Ion Caramitru, Stere Gulea, Nicolae Manolescu, Gilda Lazăr, Daniel Vighi, care aduc o perspectivă nouă asupra subiectului, făcând dezvăluiri relevante.

„Scriitori la poliţie“

image

Volumul „Scriitori la poliţie“, coordonat de Robert Şerban,  este deschis de textul unei alte jurnaliste de la Adevărul, Lavinia Bălulescu. Textul ei este intitulat „Trei fete în rochiţe galbene“. Cartea va fi lansată sâmbătă, de la ora 18.00, la târgul de carte, la standul Editurii Polirom. „Scriitori la poliţie“ reuneşte declaraţii pe proprie răspundere ale oamenilor de litere despre ciocnirile lor cu oamenii legii. Printre semnatari, alături de Lavinia Bălulescu, se numără  Andrei Crăciun,Ioan Groşan, Florin Iaru, Nora Iuga, Florin Lăzărescu, Ioana Nicolaie, Veronica D. Niculescu,  Radu Paraschivescu, Bogdan O. Popescu, Daniela Raţiu,Pavel Şuşară, Simona Tache, un cristian, Mihail Vakulovski, Radu Vancu.

Bilete în valoare de 5 lei

Programul de vizitare a târgului, iniţiat şi organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media, este zilnic între orele 10.00 şi 20.00. Accesul publicului în incinta Târgului se va face pe baza biletelor în valoare de 5 lei şi a abonamentelor de intrare în valoare de 10 lei. Numeroase categorii de public vor beneficia de acces gratuit în incintă: preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice,  grupurile organizate.

Miercuri, la Gaudeamus

12.00 Deschiderea oficială a celei de-a XXIII ediţii a Târgului Carte de Învăţătură
12.30 Inaugurarea standului Chinei
18.00 – 18.30 Editura Vrema
Lansare: „Poezie şi ştiinţă. O antologie de autori contemporani din România /
Poetry and Science. An Anthology of Contemporary Authors from Romania”,
ediţie bilingvă, selecţie şi ediţie de Grete Tartler şi Peter Forbes / bilingual
edition, selected and edited by Grete Tartler, Peter Forbes
Invitaţi: Grete Tartler, Dan Cristea, Silvia Colfescu
16.00 Editura Teşu
Lansarea a trei volume de Mihail Sebastian („Noi, evreii”, „Weekend” şi
„Jurnal II. Jurnal indirect. 1926-1945)”
Invitaţi: acad. Eugen Simion, acad. Nicolae Breban, Răzvan Voncu,
Teşu Solomovici

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite