Cărţi

articolul anterior articolul urmator

„Geaca lui Kafka“ de Teodor L. Nedeian, câştigătorul  Concursului de Debut Polirom 2021 FRAGMENT

0
21 Nov 2021 12:15:56
Autor: Ana-Maria Şchiopu

„Adevărul“ vă prezintă în premieră un fragment din romanul „Geaca lui Kafka“ de Teodor L. Nedeianu, câştigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom – 2021.

Roman al unei dilematice maturizări, Geaca lui Kafka se constituie dintr-o succesiune de episoade din copilăria şi tinereţea unui narator solitar ce pare a căuta să-şi depăşească însingurarea printr-o apropiere de tatăl său, de unii dintre colegii de şcoală sau de diferite personaje feminine de care se simte atras. Evoluţia sa interioară, deloc evidentă, trebuie descifrată în scenele cu încărcătură metaforică în care îşi prezintă experienţele marcate de angoase şi obsesii. Ca pentru a complica decodarea, între astfel de scene care fac loc adesea straniului şi macabrului, atunci când nu sunt pur şi simplu delirante, se strecoară pasaje parcă scoase din manuale de anatomie şi fiziologie, apoi fragmentele unui discurs eseistic despre evoluţia culturii în secolul XX. Remarcabilă este cu siguranţă întrepătrunderea firească a realului cu fantasticul în redarea a ceea ce, dincolo de etapele unei maturizări, ar putea fi o dificilă ascensiune dinspre confuzie şi întuneric spre lumină şi sens.

Teodor L. Nedeianu (n. 15 ianuarie 1996, Craiova), câştigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom, ediţia 2021, este absolvent al Facultăţii de Filosofie, Universitatea din Bucureşti, unde a obţinut licenţa şi masteratul în filosofia culturii. În prezent se pregăteşte pentru un doctorat la aceeaşi facultate.

Fragment

A.V. a râs, iar când un copil râdea puteai să simţi cum se umple tot aerul dintre blocuri. Un adult tocmai trecea pe lângă noi în momentul când A.V. a început să râdă. L‑am urmărit cu privirea, vrând să văd dacă şi el, la fel ca toţi ceilalţi adulţi, se uita dezgustat la noi. Cu coada ochiului, în timp ce priveam cum omul acela dispărea din perimetru, am observat că R.N mă privea încruntat. Am simţit cum începe să mă doară în piept. Am tresărit, iar mâna dreaptă mi‑a căzut pe coapsă. O durere ascuţită mi‑a străbătut carnea, creând în mintea mea imaginea unei felii de banană. Abia ce făcusem un vaccin în coapsa aceea.

Nevăzând nimic din toate acestea, A.V. continua să ne vorbească.

— Aţi văzut unde stau, da? Vă arăt eu că pe acolo, nu unde stau eu, da’ mai aşa... la altă scară, e un loc mai întunecat.

A.V. locuia la două blocuri de mine şi R.N., în turnul acela frumos unde fusesem odată la un cuplu de dentişti. Mi‑era frică, iar ei au văzut asta, aşa că nu mi‑au făcut nimic atunci, ci doar m‑au programat pentru altă zi. Mi‑au dat apoi o bomboană. Nu m‑am mai dus la ei după aceea.

— Într‑o zi am prins o femeie când trecea pe aici, pe alee, şi am tras‑o acolo, să nu ne vadă nimeni. Mă jucasem cu un băţ până să vină ea şi‑l aveam încă la mine, aşa că i‑am dat fusta la o parte şi i‑am băgat băţul ăla‑ntre picioare pân’ la os. Aia ţipa şi îmi zicea s‑o las în pace, dar până la urmă a tăcut. I l‑am mai băgat de câteva ori şi am plecat, mă plictisisem.

Ascultându‑l, mai ales spre final, am simţit nevoia să mă acopăr între picioare cu palmele. Am văzut în minte băţul intrând între două picioare. L‑am privit spărgând pielea şi muşchiul, oprindu‑se abia în tarele osului. Senzaţia pe care o aveam între picioare era ca şi cum mă aşezasem pe o piatră. Am mai văzut o femeie roşcată, între două vârste, cu bucle flancându‑i faţa. Arăta îngrozită. A ţipat, stropindu‑mă cu un val de milă.

R.N. a râs. Dacă abia scăpat de ţiganul acela din căruţă a putut râde la povestea lui A.V., mi‑a fost şi mai clar că nu simţise niciun fel de durere atunci. În sinea mea bănuisem că se mai întâmplaseră şi alte lucruri, pe care îi era ruşine să mi le mărturisească. Însă dacă i s‑ar fi întâmplat ceva, acum s‑ar fi pus în locul acelei femei. Eu nu ştiam cum se simţeau astfel de lucruri; totuşi, istorisirea lui A.V. mă întristase.

— Şi‑ăsta face ceva de genul ăsta, sunt convins, a spus apoi R.N., vorbind despre mine.

Am simţit cum ceva uşor ca un pumn de vrabie mă lovea în partea stângă a pieptului.

— O ştii pe A.‑aia‑cu‑ochelari? Ăsta o place! E gagică‑sa.

— Care A.? E cu noi în clasă?

— Nu, stă pe‑aici. La scara aia, a zis în timp ce arăta cu degetul spre blocul de vizavi de noi.

— A, n‑am cum s‑o ştiu, că nu prea am umblat pe‑aici.

— E una cu ochelari şi fundu’ mare.

— Nu are fundul mare! am zis.

A. era foarte frumoasă, iar fundul ei nu era mare, ci normal. Oricum, eu nu mă uitam deloc la corpul ei în afară de picioare – asta când se îmbrăca ca să se vadă – şi de faţă. Îmi plăcea când zâmbea. Avea un zâmbet blând. Odată i‑a zis vară‑mii că sunt un scump.

— Măăă! N‑am zis că nu arată bine. Dar e mare.

— Arată bine A. asta? a întrebat A.V.

— Mie nu‑mi place la faţă. Nu‑l înţeleg pe‑ăsta ce i‑o plăcea la ea.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările