Ghidul Muzeului Naţional al Literaturii Române în Braille

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzeul Naţional al Literaturii Române în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor din România lansează duminică, 31 martie 2019, la ora 13.00, Ghidul MNLR în Braille pentru persoane cu deficienţe de vedere.

Evenimentul va avea loc la sediul expoziţional din Strada Nicolae Creţulescu 8 în prezenţa domnului Ioan Cristescu, director general al MNLR, a domnului Tudorel Tupiluşi, preşedinte al Asociaţiei Nevăzătorilor din România, şi a domnului Radu Sergiu Ruba, consultant ştiinţific al ghidului.

event FB Braille

Muzeul Naţional al Literaturii Române este implicit şi unul al limbii române, pentru că limba română este primul element al identităţii noastre. Impresiile pe care le lasă vizitatorii, atât români, cât şi străini au motivat echipa MNLR, datorită sugestiilor acestora a apărut un colţ al scriitoarelor la demisolul clădirii cochete în care funcţionează muzeul, de asemenea nenumăratele activităţi dedicate copiilor. Acest muzeu este unul al ideilor, al oamenilor şi al trăirilor, oferind o lecţie impresionantă despre figurile marcante din literatura română.

Conţinutul celor două volume ale ghidului, tipărit în Braille, în zece exemplare, este conceput de regizorul Radu Băieşu şi reprezintă efortul echipei MNLR de muzeografi şi redactori (Aniţa Grigoriu, Alina Nicoleta Ioan, Cristina Milca, Iuliana Miu, Olimpia Novicov, Oana Oros, Elena Loreta Popa, Luana Stroe, Eugenia Ţarălungă, Loredana Voicilă), sub atenta îndrumare a consultanţilor ştiinţifici (Luigi Bambulea, Bianca Cernat, Paul Cernat).

Ghidul îşi propune creşterea gradului de conştientizare şi promovare a oportunităţilor de acces în muzeu pentru persoanele nevăzătoare, precum şi oferirea unui text – pretext pentru organizarea de vizite şi ateliere gratuite de către muzeografii MNLR. 

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite