Hai-hui pe drumul vieţii

Am luat, într-o dimineaţă, un puştan la autostop. Genul hoinar, între flower-power şi rastafa. Cu un rucsac mai mare decât el alături, stătea liniştit în ploaie, pe marginea drumului.

Mergea la o petrecere clandestină, ultima modă printre adolescenţi. Sunt petreceri rave sau electro, anunţate pe facebook cu doar câteva ore înainte să înceapă. Urmează o mobilizare instant, sunt unii care aduc boxe, alţii scena, iar restul lumii vine puhoi de peste tot, pe o rază de cel puţin 100 de km. Asta fusese anunţată undeva la ţară, departe de oraşul de unde îl luasem. Nu aveam drum chiar până acolo. Nici nu mi-am făcut, deşi am fost imediat invitat.

- Ce ai mai bun de făcut, decât o petrecere spontană în mijlocul zilei?

Chiar dacă n-am găsit un răspuns rezonabil, tot nu m-am dus. L-am lăsat la ieşirea din oraşul meu. Era convins că îl ia cineva mai departe. I-am dat telefonul meu că să afle locul exact, care se anunţă în ultimul moment, de frică poliţiei.

- De ce nu mai ai telefon?

- A rămas la prietena mea, nu m-am mai dus să îl iau, după ce m-a dat afară. Stăteam la ea, atunci, era frumos.

- Şi acum unde stai?

- Pe la prieteni.

- Cu ce te ocupi?

- Petreceri. Mi-ar plăcea să fac altceva, dar e complicat.

A fost odată şi în România. Tot la o petrecere. Tot cu nişte prieteni. 

Cu maşina, au venit din Bulgaria. Au intrat în ţară noastră noaptea, îşi aminteşte că erau multe gropi. Apoi a fost la chef, care a fost foarte reuşit. Apoi, când s-a trezit, era înapoi în Franţa.

M-am uitat seară pe Internet, la petrecere au fost 15 000 de participanţi. A fost pe un câmp, au cam stricat recoltele din jur. Când s-au trezit, cred că erau tot în Franţa.