Cărţi

articolul anterior articolul urmator

Hazard sau necesitate

11
20 Mar 2015 15:55:17
Nicolae Manolescu

O literatură fără memorie e sortită unei rapide dispariţii. Bogăţia incomensurabilă a literaturii moderne se datorează, între altele, tocmai recuperării sistematice a trecutului.

La sfârşitul anilor 1960, am citit cartea, celebră mai apoi, a biochimistului francez Jacques Monod intitulată „Hazardul şi necesitatea“. Autorul primise în 1965 premiul Nobel pentru descoperirea mecanismului ereditar pe baza ADN. Începând de atunci, raportul din titlul cărţii n-a contenit să mă obsedeze, indiferent de domeniu.

Am scris nu o dată pe această temă, fie în legătură cu literatura, ca urmare a lecturii unor nuvele ale lui Henry James sau Thornton Wilder, fie în legătură cu ştiinţe precum astrofizica sau medicina (recente descoperiri semnalează caracterul aleatoriu al cancerului). Problema mea a fost şi este: ce anume deosebeşte (opune) cele două concepte, atât sub raport filosofic, cât şi sub raport ştiinţific? Răspunsul cel mai simplu pe care mi l-am dat mie însumi este că necesitatea are totdeauna o istorie, în vreme ce hazardul nu presupune niciuna. Sau: necesitatea se explică, chiar şi numai parţial, prin precedente, nu şi hazardul, care se produce fără legătură cu trecutul. Hazardul e lipsit de dimensiunea memoriei, necesitatea, din contra, îşi primeşte sensul din memorie.

Memoria literaturii nu e facultativă

Omenirea n-a dobândit un simţ istoric decât relativ târziu. Întoarcerea Renaşterii cu faţa la Antichitate e un raport dintre copie şi model, nu încă o dovadă de istoricitate. Primul mare curent cultural care se scaldă în istorie este, în secolul XIX, Romantismul. Clasicismul n-avea nici măcar percepţia vârstelor. Simţul istoric implică atât ideea unui început, cât şi pe aceea a unei  evoluţii. Cât timp cosmosul a fost considerat ca aflat în stare staţionară, el a dat naştere unor teorii care nu prevedeau nicio istorie a evenimentelor astronomice.

Abia în secolul XIX a apărut istoria literară ca disciplină. Înainte, literatura nu avea propriu vorbind trecut. Sau, dacă avea, el era extrem de scurt şi nu presupunea neapărat o evoluţie semnificativă. Caracterul istoric e complex: el implică, în fond, un raport între prezent şi trecut bazat pe o dinamică a schimbării şi pe o transmitere a mesajelor şi formelor pe canale specifice. Ca şi pe o adaptare a teoriilor la evenimente.

Istoria elimină hazardul şi introduce necesitatea. O istorie a literaturii e o formă a reprezentării necesităţii: o dovadă că operele, temele, formele, stilurile nu se succed întâmplător, ci în funcţie de anumiţi factori sociali şi istorici. Memoria literaturii nu e facultativă: e obligatorie. O literatură fără memorie e sortită unei rapide dispariţii. Bogăţia incomensurabilă a literaturii moderne se datorează, între altele, tocmai recuperării sistematice a trecutului. Operele nu aleargă pe culoare separate, ci, ca la ştafetă, preluând una de la alta mesajul. În această ştafetă constă istoria literaturii.

Revanşa valorii asupra nonvalorii

Principala obiecţie care mi-a fost adusă când am publicat „Istoria critică“ a fost că „astăzi nu se mai scriu istorii literare“. Sau, într-o formă soft, că astăzi nu se mai scriu istorii literare de către un singur autor. Obiecţia avea o presupoziţie, şi anume dezinteresul pentru istoricitate ca atare. O prevăzusem în postfaţa la „Istorie“, vorbind de prezenteismul caracteristic mentalităţii ultimelor generaţii literare. Mentalitate care exclude de facto trecutul: lumea şi literatura încep cu noi şi, fireşte, se vor sfârşi cu noi.

Nu e prima oară când o astfel de mentalitate scoate capul. Diacronia a mai fost sabotată de sincronie şi pe vremea structuralismului din anii 1950-1960. Dar sabotajul e mult mai complicat astăzi decât ieri: el e parte dintr-un război al generaţiilor. E şi mult mai agresiv. Cum însă eu continui, ca bătrân ce sunt, să pariez pe istorie ca laborator al prezentului şi pe prezent ca un copil al istoriei, nu pot să nu văd că între literatura generaţiilor 1960 şi 1980 şi literatura generaţiei 2000 e o distanţă astronomică.

Noi am contat pe necesitate, ei, pe hazard. Cum se vede, nu prea le-a folosit. Oricât tam-tam ar face în prezent (pe net, desigur, ca să economisească hârtia!), vor pierde în procesul deschis în şi de istorie. Va fi revanşa memoriei asupra lipsei de memorie. Şi a valorii asupra nonvalorii.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

11 Comentarii

Alexandru Doca
21.03.2015, 09:22:55

Hazardul istoriei sau istoria hazardului ? [ Intre "interesant" si "important"- o dilema explicata argumentat de catre C. I. Cezar ] A despica firul in patru sau a ne afla in treaba ! Cam asta face d-l N. Manolesco. Inutil si timp pirdut !

0 (2 voturi)
. PARADOXUL ADEVĂRULUI
21.03.2015, 14:25:11

Comentariu considerat abuziv.

. PARADOXUL ADEVĂRULUI
21.03.2015, 14:34:23

Comentariu considerat abuziv.

. PARADOXUL ADEVĂRULUI
21.03.2015, 14:56:52

Comentariu considerat abuziv.

. PARADOXUL ADEVĂRULUI
21.03.2015, 18:28:25

Comentariu considerat abuziv.

Vezi toate comentariile (11)