Cărţi

articolul anterior articolul urmator

Ideologia ca incultură

26
14 Dec 2012 17:29:40
Nicolae Manolescu

Ceea ce ideologiile, fie politice, fie religioase, fie morale tind să distrugă este cultura în sens larg - patrimoniu, tradiţie, cultură vie.

N-am nici cea mai mică intenţie să intru în lunga dezbatere referitoare la definiţia ideologiei. Aceea din cartea lui Marx din 1838 mi se pare satisfăcătoare şi, oricum, mai pe gustul meu decât sofisticatele definiţii din secolul XX.

Punctul de plecare al consideraţiilor care urmează constă într-o remarcă pe care, sunt sigur, vor fi făcut-o şi alţii: ideologia, indiferent de caracterul sau de „suportul“ ei, conţine un imens şi deseori ascuns potenţial destructiv. Ceea ce ideologiile, fie politice, fie religioase, fie morale tind să distrugă este cultura în sens larg - patrimoniu, tradiţie, cultură vie. Ideologiile sunt boli autoimune şi letale ale organismului cultural. Microbul ideologic atacă din interior şi profită de scăderea, de obicei din pricini exterioare, a imunităţii acestui organism.

În definitiv, putem considera ideologiile ca fiind forme acute sau cronice de incultură. În ochii tuturor ideologilor de ieri şi de azi, cultura e vinovată, în primul rând, de faptul de a fi cultură, cu alte cuvinte, de a se supune exclusiv unor norme proprii de conduită, refuzându-le pe acelea pe care ideologii înşişi vor să i le impună cu tot dinadinsul. Acest refuz e interpretat ca o dovadă de aroganţă: ceea ce i se reproşează culturii de către ideologi este elitismul. Dincolo de motivaţiile trivial-personale, campania contra elitelor la care am asistat perplecşi anii trecuţi avea un vădit caracter anticultural. Se cade să subliniem că întotdeauna cultura a fost şi a rămas opera unor elite. Ignorarea acestei însuşiri constitutive conduce la ideea nefastă de a judeca valorile în funcţie de criterii străine de esenţa lor, pe de o parte, iar pe de alta, de a le valida pe baza opiniei majoritare. Altfel spus, de a le expune riscului distrugerii prin confuzia, tot mai frecventă, dintre valoare şi succes.

Monumentele, victimele ideologiei

Reamintirea acestor simple adevăruri mi se pare tot mai necesară într-o lume în care ideologiile copleşesc spiritul critic şi pun în primejdie valori universale ale umanităţii. Am aflat de curând că, în nordul statului african Mali, câteva grupări islamice radicale au purces la demolarea unor locaşe religioase, musulmane, şi acestea, dar urmând, conform distrugătorilor lor, o cale diferită de aceea a „dreptei credinţe“.

Faimoasele manuscrise de la Tombuctu au fost ascunse de localnici, cu preţul vieţii, ca să nu cadă în mâna unor ideologi care l-au confiscat pe Allah cu ajutorul armelor. Un imens patrimoniu, vechi de sute de ani, a căzut victimă inculturii unor zelatori ai islamismului radical. Nu departe de Tombuctu, oraşul sirian Alep a fost bombardat de armată: monumente aflate pe Lista Patrimoniului Mondial a UNESCO au fost făcute una cu pământul. În cazul lor, nu de islamişti e vorba, ci de membrii unui partid laic aflat la putere în Siria de decenii. Salafiştii, o sectă islamică decisă să trăiască după regulile datând din epoca Profetului, „promit“ să distrugă piramidele şi Sfinxul, care, preislamice fiind, nu corespund criteriilor ideologiei lor religioase. Unul din liderii egipteni ai sectei se laudă că a luat parte la dărâmarea statuilor în piatră ale lui Budha din Afganistan. Preislamice, şi ele.

Incultura, sora mai mare a ignoranţei

Să ne întoarcem în Europa şi în România. Mai e nevoie să exemplific distrugerea culturii în anii comunismului, în numele ideologiei celui care a dat şi prima definiţie a conceptului? Sau să disting între răul datorat unei ideologii politice şi răul, la care m-am referit mai sus, provocat de o ideologie religioasă?

În toate cazurile, răul provine din incultură. Iar incultura e sora mai mare a ignoranţei. Cei care, în România comunistă, au dărâmat biserici şi cei care, spre consternarea comunităţii internaţionale, dărâmă moscheile de la Tombuctu fac parte din aceeaşi tabără a ignoranţilor incapabili să preţuiască valorile culturale fiindcă nu le cunosc. Şi unii, şi alţii îşi închipuie că bruma de prejudecăţi din capul lor ţine loc de argument pentru a face legea. Din nefericire, ce contraargument li se poate întoarce unor oameni pentru care un monument creat în alt timp şi după alte criterii decât acelea ale ideologiei lor nu merită să existe?

Ideologii nu pot admite diversitatea, condiţie sine qua non a culturii, pentru că ei sunt oamenii unei singure Cărţi: Biblia, Coranul, Manifestul Partidului Comunist, Mein Kampf, Cărticica Roşie a lui Mao, Cartea Verde a lui Ghadafi şi altele. Cartea care le face inutile pe toate celelalte. Citită în litera ei. Ideologiile sunt o monomanie care ameninţă grav soarta culturii şi a memoriei umanităţii. Ignoranţa şi incultura îşi fac cuibul în ideologiile de tot soiul şi puiesc ceas de ceas, zi de zi şi în proporţie de masă, conform spuselor celui mai mare ideolog din istorie, Vladimir Ilici Lenin, fie-i uitat numele.

Ideologiile sunt boli autoimune şi letale ale organismului cultural. Microbul ideologic atacă din interior şi profită de scăderea, de obicei din pricini exterioare, a imunităţii acestui organism

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

26 Comentarii

GD Toma
15.12.2012, 10:10:59

fragmentul 1 ... cred că vă înşelaţi. Ideologiile sunt operele omeneşti cele mai preţioase. Mă refer la acelea bune. Care, din păcate, sunt puţine, lăsate intenţionat să cadă uitării. În fruntea societăţilor din toate timpurile, aburicându-se ideologii rele - acestea însemnând religii mistice sau laice. Religii în virtutea cărora clase parazitare, mafiote, se autoimpun ca şi cultură a unui anume timp/spaţiu. Cultura în sens larg, ar însemna chestiunile ce participă la elevarea unei societăţi, atât din punctul de vedere al felului omenesc de a fi în ceea ce priveşte persoana, cât şi din punctul de vedere al nivelului de eliminare a discrepanţelor sociale (discrepanţele sociale şi fiind cauza de care depinde felul omenesc de a fi în ceea ce priveşte persoana).

0 (4 voturi)
GD Toma
15.12.2012, 10:15:01

fragmentul 2 Cultura, prin urmare, ar însemna practicile mulţumită cărora o societate ni se arată ca fiind mai elevată de cum a fost mai în urmă, mai elevată decât altă societate. Practicile respective, la rândul lor, însemnând legi drepte şi aplicabilităţi nediscriminative. Mai însemnând Obiective Comune apte să asigure satisfacţii concrete, directe, tuturor participanţilor la acea societate. Şi, desigur, însemnând criterii de valoare universal valabile (şi nu răstălmăciri). Toate practicile respective, continuu, să fie păstrate, dar actualizate mereu, pentru a nu exista decalaje între ele şi realităţile ce se succed cu mai mult sau mai puţine variabilităţi, de la o etapă istorică la alta.

+1 (3 voturi)
GD Toma
15.12.2012, 10:20:13

fragmentul 3 Se întâmplă, însă, că lumea a fost şi este condusă de sofism. Astfel că se încheagă, aşa cum am arătat anterior, aristocraţii şi aristocratisme, care fac religii - religiile în general fiind vehicule ce transportă în timp şi spaţiu, interesele duşmanilor societăţilor. Organizările criminale clericale, de exemplu. Sau aşazisa clasă a oamenilor de cultură a României, de exemplu. "Activitatea" paraziţilor reducându-se la un formal ce s-ar traduce prin expresia: gâdilire a unor mărunţişuri inutile şi dăunătoare, de genul: patrimoniu, tradiţii, cultură vie.

+1 (3 voturi)
GD Toma
15.12.2012, 10:25:49

fragmentul 4 Lucruri extrem de oneroase pentru o societate. Şi, cu atât mai mult antisociale, vor fi, cu cât mărunţişurile astea sunt impuse ca şi Obiective Comune. Concurând, paliditând, eliminând Lucrurile Prioritare unei societăţi. Ba, încă, mai şi fiind cauze ale dezbinărilor în societate. Tocmai de la aceste dezbinare, iată, se şi ajunge la conflicte de soiul terorismului religios. Conflicte ce nu ar exista, dacă religiile în general ar fi interzise în spaţiul public. Şi, în general chestiunile de gust, ar trebui scoase din sfera de interes publică a societăţilor (arta, de exemplu - industria disctracţiilor de tot felul).

+1 (3 voturi)
GD Toma
15.12.2012, 10:31:16

fragmentul 5 Aşadar, ceea ce se trâmbiţează că ar fi cultură a unei etnii, a unui popor, a unei naţiuni etc., sunt fosile, adică Scopuri, şi nu mijloace. Să ne referim, de exemplu, la aşazisul Muzeu al Ţăranului Român. Mijloc prin care societatea să aibă care beneficiu? Discursurile ipocrite ale unora? În timp ce realitate ţăranului român a fost şi este vai de capul lui. Sau să ne referim la aşazisul BOR, la aşazişii intelectuali români, la aşazişii scriitori (reduşi acuma cam toţi la a fi... cică poeţi). Ce observăm la nivelul sindroamelor sociale indicate? Observăm doar Ritual. Iar eu stau şi mă întreb cu mintea mea mică: de unde şi până unde ideea că Ritualurile trebuiesc să însemne un Obiectiv Comun al românilor?

+1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (26)

Modifică Setările