Cărţi

articolul anterior articolul urmator

Inconfundabilul Cosaşu

3
7 Nov 2015 12:44:02
Daniel Cristea-Enache

În ultima perioadă au împlinit cifre rotunde de viaţă câţiva dintre scriitorii noştri importanţi, fie ei poeţi, ca Ion Gheorghe, sau prozatori, ca D.R. Popescu şi George Bălăiţă. Cel mai recent sărbătorit a fost unul care, culmea, are o vădită reticenţă faţă de orice ieşire în public şi de manifestările prea zgomotoase, fie ele şi de simpatie.

E vorba de agorafobul Cosaşu, un mare scriitor extrem de jenat de acest statut al clasicului în viaţă, atât de râvnit de către condeieri. Unii vor să fie canonici, dar nu-i ajută înzestrarea literară, pe când alţii, fiind canonici, se simt cumva încorsetaţi de acest rol. Cosaşu iese din el prin autoironie, ca şi colegul său de la „Dilema Veche”, Andrei Pleşu, la fel de plictisit de a fi un guru şi şocând prin naturaleţe.

De când e Cosaşu, totuşi, în centrul canonului nostru literar? Nu din tinereţe, cum a fost cazul cu Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Nicolae Manolescu şi alţi „şaizecişti”, fiindcă spre deosebire de începuturile acestora, sincrone cu liberalizarea de final a regimului Dej, tinereţea sa a fost „literară” (cu ghilimele) şi ideologică (fără). Cosaşu este din generaţia intelectualilor fascinaţi de comunism, după ce o alta fusese fascinată de fascism şi nazism; iar instalarea comunismului în România i-a organizat şi ca publicist, şi ca scriitor primul segment al creaţiei. Privind retrospectiv lucrurile, începuturile şi tinereţea sa combativă sunt dezolante: nu numai prin divorţul dintre comunismul ideal al comunistului nostru şi comunismul real din România anilor ‘50, ci şi prin inconsistenţa scrisului său, pus în slujba Cauzei. Pe scurt, Radu Cosaşu e realist-socialist în epoca realismului socialist şi dacă ar fi rămas la nivelul unor contribuţii precum Servim Republica Populară Română (cu pseudonimul Radu Costin), scrisul lui ar fi împărtăşit soarta maculaturii ideologice de atunci.

Cosaşu a devenit Cosaşu

Din fericire pentru el şi pentru noi, Cosaşu a devenit Cosaşu şi a început să nu mai semene decât foarte puţin, spre deloc, cu autorii de texte pe care le înflăcărau Lenin, Stalin, Dej, ulterior Ceauşescu. Descoperirea unor teme proprii şi explorarea lor într-o scriitură tot mai greu confundabilă, fixarea unor standarde de exigenţă autocritică, în sens etic, dar şi într-unul literar, obsesia stilului dislocând obsesia ideologiei comuniste, în fine, pariul confruntării cu marile teme în toate registrele posibile: acestea se vor regăsi în segmentul scrierii Supravieţuirilor, ciclu început în 1973, la puţin timp după Tezele din Iulie 1971 ale lui Nicolae Ceauşescu.

Am făcut o frază mai lungă, dar ale lui Cosaşu, proustiene, pot fi şi de două pagini, purtându-şi cititorul prin diferite stări, introducând şi desfoliind nuanţe, urmărind ritmul autenticităţii literare. În Supravieţuiri, avem cam tot: o istorie a sufletului omenesc şi un proces al comunismului din interior, pagini tolstoiene şi pagini flaubertiene, oaia rătăcită de turmă (Cosaşu s-a apucat să susţină principiul „adevărului integral” la Congresul Tinerilor Scriitori în 1956; în 1956! şi a fost imediat penalizat) şi turma rătăcită de păstor; parabole şi flash-uri autobiografice. Atât de spectaculoase, literar, sunt aceste Supravieţuiri, încât ele nici nu pot fi bine încadrate. Cosaşu este inconfundabil şi neîncadrabil.

Octogenarul mereu tânăr şi idealist

Publicul larg îl cunoaşte mai bine şi îl îndrăgeşte, ca altădată pe Fănuş Neagu, datorită contribuţiilor sale publicistice. Ele sunt la fel de personale ca şi paginile de autoficţiune, dar în forme adaptate, aşa zicând, serviciului public. Cosaşu îşi respectă 100% cititorii şi le oferă, de fiecare dată, câte un text scris şi redactat la sânge, care pune cutare meci în ecuaţii complicate de cunoaştere. Dacă la Fănuş Neagu o ratare decisivă ducea la metaforă şi la blestem negru, gazetarul exprimând jalea tuturor microbiştilor, cu familiile şi urmaşii urmaşilor lor, la Radu Cosaşu ea devine lecţie de istorie personală şi comunitară. Un articol sportiv semnat de Cosaşu este la fel de serios, de documentat, de obiectiv, de analitic şi de comparatistic ca o pagină din Enciclopedia Britanică.

Sunt relativ puţini autorii noştri care să facă la acelaşi nivel înalt proză şi jurnalistică şi care să se dovedească performanţi deopotrivă în formatul scurt şi în cel de ciclu epic. Versatilitatea lui Cosaşu rămâne, pentru mine, absolut uimitoare: în orice format (non)literar s-ar manifesta el, textul este exact ceea ce trebuie să fie, cu ceva în plus.

Îl văd pe Cosaşu, la 85 de ani-şi, în apartamentul bucureştean plin de cărţi şi de reviste, de „vechituri” şi „prospături” literare, cu pipa la care tot umblă cu degete nervoase de om sensibil, cu ochelarii după care sunt nişte ochi care au citit atâtea, îl văd pe acest mare scriitor incomodat de propriul prestigiu şi care s-a încăpăţânat, în epoci mizerabile, să rămână om, îl văd pe octogenarul mereu tânăr şi idealist; şi mă bucură ceea ce văd.

Ba chiar mă încântă, dacă e să spunem adevărul integral.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

den aleen
7.11.2015, 14:24:42

La Multi Ani Domnule Cosasu! Sa fiti sanatos si la fel de voios ca mai totdeauna!

+2 (2 voturi)
catalin toader
7.11.2015, 16:51:19

"Viata unui extremist de centru". Chiar daca or sa strambe de nas "procustii" nostri de serviciu, eu ii spun sa fie sanatos si sa ne mai incante multa vreme de-acum incolo cu scrisul domniei sale. Articolele lui Radu Cosasu sunt singurul motiv pentru care mai citesc presa sportiva din Romania.

EX IN
7.11.2015, 19:49:47

COSAŞU & „Cosaşu” NE învaţă Vehement zilnic, chiar, Ce Fericire !!! SILNIC ! CUM am putea dacă am Vrea să NU CONFUNDĂM Adevărul şi/sau SiStemuL cu VIAŢA şi LIBERTATEA !

Modifică Setările