INTERVIU Cercetătoarea Mihaela Miroiu: „Cele mai multe femei active cultural, civic şi politic sunt mai degrabă femei singure“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihaela Miroiu
Mihaela Miroiu

Cercetătoarea Mihaela Miroiu, coautoare a volumului „Naşterea cetăţeniei democratice. Femeile şi puterea în România modernă“, spune că „pentru femei, a avea putere înseamnă să le faci altora viaţa mai bună“, deşi plătesc aceste crezuri, de cele mai multe ori, prin sacrificii în viaţa personală.

Mihaela Miroiu (65 de ani), coautoare a cărţii „Naşterea cetăţeniei democratice. Femeile şi puterea în România modernă“, spune, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, că volumul examinează drumul femeilor către cetăţenie democratică, aşa cum s-a conturat în ultimii 70 de ani în România. Prin incursiuni în istorie, în etnografie şi în domeniul analizei politice, prin referiri la Europa postcomunistă, cartea dezbate chestiuni arzătoare pentru statutul femeilor din România, Polonia şi Ungaria.

Autoarele Mihaela Miroiu şi Maria Bucur se vor afla într-un turneu de lansări în ţară şi vor prezenta volumul la Sibiu, Cluj, Hunedoara şi Bucureşti, în perioada 25 februarie-6 martie. Cartea publicată la finele lui 2018 în Statele Unite, la Indiana University Press, a apărut recent la Editura Humanitas, în colecţia Istorie contemporană, în traducerea şi adaptarea Magdei Dragu şi a Mihaelei Miroiu. „Temele principale abordate în carte – statutul femeilor, puterea şi democraţia – se adresează atât cercetătorilor, cât şi publicului larg“, afirmă Jeffrey C. Isaac, cercetător la  Indiana University din Bloomington. 

„Weekend Adevărul“: Cum se raportează la putere femeile din România modernă? Care ar fi diferenţele majore dintre ele şi cele din Vest?

Mihaela Miroiu: În interviurile noastre, 101 la număr, se găsesc femei din trei generaţii, după durata experienţei lor în diferite etape de istorie: a comunismului, a tranziţiei şi a democraţiei. Diferenţele mari faţă de Occident sunt în primele două, mai ales în generaţia comunismului, în privinţa accesului la cetăţenie democratică, fapt valabil şi pentru bărbaţi. Oamenii din regimuri autoritare nu sunt cetăţenii cărora statul le prestează servicii de guvernare, ci sunt supuşii statului. Dacă un regim de putere patriarhală neagă capacitatea femeilor de a gândi cu mintea proprie, un regim autoritar neagă acest lucru pentru cetăţenii săi, indiferent de gen. Femeile au fost oprite să deţină puterea, inclusiv asupra capacităţilor lor reproductive. Acestea sunt cele mai dramatice poveşti. În timp ce femeile Vestului intrau în perioada feminismului egalităţii de şanse, femeile Estului trebuiau ţinute departe de emancipare, dar cum nu se poate mai aproape de muncă – care era obligatorie pentru ambele sexe.

Miroiu carte coperta

Cum a modificat Revoluţia din 1989 statutul femeilor? Cât de mult a prins feminismul în România? 

Revoluţia a însemnat un salt spre orbita istorică a lumii democratice, dar şi un salt de la etatism la capitalism. Pentru o zonă ca Hunedoara, cel de-al doilea salt a fost mortal, în sens economic. Ultimul capitol al cărţii cred că reflectă foarte bine şi foarte viu atât chinurile facerii democraţiei, cât şi chinurile rezultate din agonia industriei de stat, disoluţia locurilor de muncă şi debutul exodului spre Occident al forţei de muncă tinere.

Bărbaţii au fost marii învinşi ai dezindustrializării. Femeile au fost învingătoarele, care, rămase pe piaţa muncii, au cam trebuit să plătească pentru toţi.

Femeile din cercetarea noastră ştiau foarte bine asta. Ştiau că nu prea au de la cine să ceară mai mult. Dar că pot să dea. Ele sunt genuin feministe, mai ales cele din generaţia tranziţiei. Un feminism paradoxal şi excesiv concentrat pe responsabilităţi pentru cei mai slabi ca ele.

„Nu sunt o cercetătoare abstractă“

Cum au schimbat mentalitatea femeilor din România cele trei decenii de la Revoluţie? Şi de ce aţi ales zona Hunedoarei ca studiu de caz?

Hunedoara este un caz paradigmatic de prăbuşire industrială, mai precis, de prăbuşire a industriei cu forţă de muncă masculină. Este o zonă în care bărbaţii au pierdut enorm: locuri de muncă, status, dar în care ei şi-au păstrat monopolul asupra puterii. Femeile au pierdut incomparabil mai puţin economic şi ca status, au asigurat supravieţuirea familiei, inclusiv cea emoţională şi comunitară în condiţii de criză. Lor le-a rămas puterea de a îngriji. Dar nu şi cea de a hotărî asupra alocării puţinelor resurse publice. Când îţi propui să înţelegi construcţia cetăţeniei active de la cetăţenele însele, nu doar de la specialiştii în ştiinţe politice, ai nevoie de o deschidere radicală a subiecţilor, de o încredere foarte mare între partenerii de conversaţie: cercetători şi subiecţi. Am făcut trei focus grupuri: în două apartamente şi într-o şură de la ţară. Cele mai multe dintre cele 101 de interviuri le-au luat asistentele noastre de cercetare: Diana Neaga şi Cristina Rădoi. Unele interviuri au durat şi patru-şase ore. Femeile şi-au deschis uşile, inimile, minţile. S-au purtat foarte relaxat.

Eu am crescut între cele din sat. Am fost la şcoală între cele din oraş. Nu sunt o cercetătoare abstractă. Sunt de-a lor, una dintre ele, una ca ele.

Pe Maria o ştiau multe. Pe Diana şi Cristina le-au îndrăgit. Este un mare avantaj ca femeile să se simtă în gineceu atunci când vorbesc cu alte femei, mai ales despre politică. Niciun bărbat nu le întrerupe să le aducă „pe calea cea dreaptă“. Sunt cum nu se poate mai autentice.

Cum modifică puterea personalitatea unei femei? În ce mod afectează puterea profesională viaţa personală a femeilor? Care e „preţul puterii“?

Puţinele femei care s-au implicat politic s-au confruntat cu un set de situaţii destul de tipice: politicienii le-au folosit în campanii, dar nu le-au trecut pe liste, soţii nu le-au vrut în politică. Dacă au vrut să continue, au plătit cu divorţul şi statutul de mame singure. Ca să fie minimum ascultate a trebuit să fie net mai informate, mai bune şi mai implicate. Cele mai multe femei active cultural, civic şi politic sunt mai degrabă femei singure, cu copii mari, deja plecaţi de-acasă. Cazul tipic este acela că în spatele unei cetăţene foarte active stă ea însăşi, eventual mama şi prietenele ei.

Rezistenţa pasivă a femeilor

Cum renunţă o femeie la atributele feminităţii într-o lume a bărbaţilor?

În genere, nu renunţă. Mai degrabă rezistă unei asemenea lumi, de la rezistenţa pasivă: nu intră în politică, la rezistenţa activă: intră în politică şi încearcă să o modeleze şi după valori etice, în mod special după etica grijii şi a responsabilităţii. Cartea aceasta demonstrează pe deplin că pentru femei politica fără repere morale este o contradicţie în termeni, e pură putere fără scrupule.

Cum se naşte o cetăţenie democratică?

Noi am structurat cartea în cercurile concentrice delimitate de către intervievate ca maximum relevante pentru ele, pentru identitatea lor de femeie, soţii, mame, fiice, vecine, prietene, colege, concetăţene. Cetăţenia democratică începe şi creşte acolo unde avem libertatea să ne asociem, să iniţiem acţiuni pentru bunuri comune, unde putem avea control şi influenţă asupra folosirii banilor publici, unde putem gândi, ne putem exprima şi putem acţiona ca să ne fie mai bine împreună decât separat, de la nivelul scării de bloc, până la nivelul localităţii, regiunii, statului, sau, în cazul nostru, al UE. Cele 101 femei din această carte nu au nici cea mai mică ezitare în privinţa sensurilor cetăţeniei democratice. Sunt departe de a nu avea o cultură politică adecvată, chiar indiferent de gradul de educaţie. Au o luciditate pragmatică şi reflectă un chip al cetăţeniei puternic infuzat de valori morale. Pentru ele a avea putere înseamnă să faci altora viaţa mai bună. E ceva matern aici, desigur. Dar seamănă izbitor cu aspiraţia la o democraţie consolidată.

„Puţine femei îşi pot permite să sfideze mitul maternităţii“

mihaela miroiu

În ce mod încalcă o femeie normele de gen din familie, prejudecăţile în jurul familiei tradiţionale? Ce ar trebui să aleagă o femeie care nu poate trăi fără cariera ei, dar care, în acelaşi timp, îşi doreşte copii?

Nu ar trebui să aleagă şi de obicei nu alege. Le face pe amândouă, aşa cum au făcut femeile din ţara asta toată istoria. Cele care au putut să aleagă şi au ales să fie de profesie mame şi soţii sunt foarte puţine în istoria noastră (nu mai mult de 4-5%). Cele 101 femei din cartea noastră au ţinut şi ţin în mână profesia şi maternitatea.

Cu excepţia câtorva din generaţia democraţiei (crescute după 1990), niciuna dintre femeile cuprinse în cercetarea noastră nu voia să audă de renunţarea la profesie şi independenţă economică, oricât ar fi câştigat soţul ei.

Cât de mult te poţi ascunde în spatele ideii că cea mai mare realizare a vieţii sunt copiii?

Cred că e mai degrabă un răspuns la problema: care este cel mai bun lucru din viaţa mea. Când eşti mamă te înspăimântă să dai alt răspuns. Ai intra în contradicţie cu mitologia maternităţii ca sens suprem al vieţii unei femei. Puţine femei îşi pot permite să sfideze mitul şi să rupă realizările în micile sau marile puzzle-uri care le alcătuiesc identitatea.

Dacă privim, însă, atent ponderea pe care o are subiectul copiilor în raport cu munca sau comunităţile, sau politica, vom observa că femeile sunt departe a fi atât de copilo-centrice pe cât pare. Cele care sunt mame tinere, da, mai degrabă, da. Pentru femeile mature şi vârstnice, viaţa este clar policentrică.

Cum îţi influenţează comunitatea modul de a gândi şi de a acţiona? Care ar fi diferenţele dintre ediţia în engleză a cărţii şi cea în română? De ce aţi preferat să o publicaţi mai întâi în engleză?

Diferenţe mari nu sunt între cele două ediţii. Partea dedicată istoriei şi finalul sunt ceva mai comprehensive pentru publicul românesc. Cartea are o miză foarte importantă pentru comunitatea internaţio-
nală a politologilor, sociologilor şi istoricilor, anume teoretizarea sensurilor cetăţeniei democratice, aşa cum pot să fie ele inferate din categorii de experienţe rar reflectate în ştiinţele sociale occidentale: ale oamenilor ieşiţi dintr-un regim autoritar – cel comunist –, mai particular, ale femeilor. Să înţelegem cum îşi trăiesc şi reflectă femeile cetăţenia de zi cu zi, ca membre ale comunităţilor proxime, ale celei locale, naţionale şi europene recurgând la propriile lor opinii, da, este o mare miză intelectuală. Comunitatea intelectuală de ştiinţe sociale şi istorie este cert trans-naţională.

Cum aţi colaborat cu Maria Bucur?

Pe noi ne leagă deja 20 de ani de prietenie şi parteneriat intelectual. Cred că ea mi-a dat mereu dimensiunea istorică a cercetărilor noastre comune, iar eu pe cea normativ-filosofică şi politologică. În verile lui 2009 şi 2010, am locuit la Hunedoara şi Sîncrai, satul bunicilor mei, ca să putem să fim cât mai aproape nu doar de cele 100 de intervievate, dar şi de modul lor de viaţă. Petrecem sistematic cel puţin o lună pe an în acelaşi loc – fie în SUA, fie în România. Este o relaţie umană şi intelectuală cum niciuna dintre noi nu mai are. Adăugaţi aici firea excepţional de entuziastă şi plină de energie a Mariei şi stadiul meu mai detaşat-calm, de femeie care şi-a luat în serios ajunsul la vârsta înţelepciunii. 

Afis turneu

Program lansări în ţară

Librăria Humanitas din Sibiu
Marţi, 25 februarie, ora 18
Vor vorbi: Maria Bucur, Mihaela Miroiu, Daniela Lambropulos, Sabina Luca, Radu Vancu, Bogdan Gheorghiţă

Librăria Humanitas din Cluj
Miercuri, 26 februarie, ora 18
Vor vorbi: Maria Bucur, Mihaela Miroiu, Mircea Miclea, Ştefania Miclea, Sergiu Mişcoiu

Galeria de Artă din Hunedoara
Vineri, 28 februarie, ora 17
Participă: Maria Bucur şi Mihaela Miroiu împreună cele 101 femei pe care autoarele le-au intervievat în judeţul Hunedoara
Eveniment coordonat de Otilia David

Librăria Humanitas de la Cişmigiu, Bucureşti
Vineri, 6 martie, ora 18
Vor vorbi: Maria Bucur, Mihaela Miroiu, Diana Neaga, Laura Grunberg, Lidia Bodea, Claudiu Tufiş

Mihaela Miroiu, iniţiatoare de studii feministe în România

Nume: Mihaela Miroiu 

 Locul şi data naşterii:  10 martie 1955, Hunedoara

 Studiile şi cariera: 

 A absolvit Filosofia la Universitatea din Bucureşti, având şi doctorat în domeniu.

 Este profesoară de ştiinţe politice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti. 

 Este iniţiatoare a studiilor feministe şi a studiilor de gen din România, a primului masterat de studii de gen şi a şcolii doctorale de ştiinţe politice. 

 A scris cărţile: „Convenio. Despre natură, femei şi morală“ (1996), „Drumul către autonomie. Teorii politice feminist“ (2004), „R’Estul şi Vestul“ (2005, coautor Mircea Miclea), „Nepreţuitele femei. Publicistică feministă“ (2006), „Dincolo de îngeri şi de draci: Etica în politica românească“ (2007). 

 A editat volumele „Lexicon feminist“ (2002, împreună cu Otilia Dragomir), „Patriarhat şi emancipare în istoria gândirii politice româneşti“ (2002, împreună cu Maria Bucur), „Ideologii politice actuale. Semnificaţii, evoluţii şi impact“ (2012).

 Locuieşte în: Bucureşti

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite