INTERVIU Cheryl Strayed, scriitoare americană: „Scopul n-a fost să dau sfaturi cu ţârâita, ci să scriu despre condiţia umană“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cheryl Strayed, scriitoarea care a alinat inimile americanilor FOTO: Joni Kabana
Cheryl Strayed, scriitoarea care a alinat inimile americanilor FOTO: Joni Kabana

Faimoasă în SUA pentru rubrica de sfaturi „Dear Sugar“, scriitoarea Cheryl Strayed vorbeşte despre cât de mult a consumat-o să le răspundă americanilor la cele mai intime frământări, mereu cu un sfat prin care le reamintea un lucru foarte simplu: că sunt demni de iubire.

În 2010, scriitoarea americană Cheryl Strayed – cunoscută mai ales ca fiind autoarea celebrului volum „Wild“ („Sălbăticie“) – era rugată să preia rolul de editorialist la rubrica de sfaturi „Dear Sugar“ a revistei online „The Rumpus“. Acolo cititorii trimiteau mesaje în care-şi împărtăşeau necazurile, sperând la un răspuns care să le ofere o direcţie în rezolvarea problemelor. 

Odată ce mesajele au început să fie scrise de Strayed (51 de ani), popularitatea rubricii a înflorit, pentru că ea le oferea oamenilor răspunsuri largi, înduioşătoare şi, cel mai important, cu trimiteri la evenimente dificile din propria viaţă. În prezent, nu mai dă sfaturi pentru că, în decursul a doi ani şi jumătate, a simţit că a ajuns să se repete, după cum explică în interviul pentru „Weekend Adevărul“. „Dar asta nu înseamnă că nu mă voi întoarce într-o zi“, spune ea, care şi-a adunat cele mai bune texte în cartea „Delicatele frumuseţi ale vieţii. Sfaturi despre dragoste şi viaţă de la «Dragă Sugar»“, apărută şi în limba română, la Editura Humanitas.


„Weekend Adevărul“: Aţi ajuns să le daţi sfaturi oamenilor după ce Steve Almond, editorul revistei „The Rumpus“, v-a pasat rubrica „Dear Sugar“. Cum v-aţi întâlnit?

Cheryl Strayed: L-am întâlnit pe Steve Almond la o conferinţă a scriitorilor, în Salt Lake City, Utah, unde amândoi vorbeam pe scenă. Totuşi, eu eram fanul scrierilor lui înainte de a ne cunoaşte.

De ce v-a propus tocmai dumneavoastră să preluaţi rubrica?

Mi-era doar o cunoştinţă atunci când mi-a cerut să preiau rubrica. Îmi citise romanul „Torch“, câteva dintre eseuri şi mi-a spus că ceva din scrisul meu l-a făcut să se gândească că aş fi bună la dat sfaturi.

Consilierea,un job neplătit

Aţi avut vreo reţinere?

Da. Reţinerile mele erau de ordin practic: slujba nu-mi aducea niciun ban! Plus că nu mă gândisem niciodată să fiu editorialist pe zona de sfaturi de viaţă. Asta până când mi s-a cerut. Dar ceva din interiorul meu striga: „Da!“, aşa că am ascultat acel glas.

Cheryl Strayed_foto_Jennie Baker

Cum v-aţi simţit la primul mesaj la care aţi răspuns? Vi-l mai amintiţi?

Sursă Foto: Jonnie Baker

Da, mi-l amintesc foarte bine. Primul articol pe care l-am scris a fost „Necunoscutele cunoscute“ („The Known Unknowns“) şi încercam să fiu amuzantă, dar şi să dau un sfat real. Ultimul rând al acelui prim articol a fost: „Eşti iubit“, ceea ce e chiar drăguţ, acum, că privesc în urmă. Pe-atunci încă nu ştiam, dar mare parte a rubricii avea să fie despre a le spune oamenilor că sunt iubiţi şi demni de iubire.

O sesiune lungă, epuizantă

Cât de obositor era să daţi un răspuns? Care era ritualul?

Am scris majoritatea răspunsurilor în mijlocul nopţii, chiar după ce-mi puneam copiii la somn. Erau scrise într-o singură sesiune lungă. Era epuizant din punct de vedere emoţional, dar şi îmbucurător. M-am simţit ca şi cum ajutam oamenii într-un fel destul de direct.

Aţi primit vreun mesaj la care nu a fost cu putinţă să răspundeţi? Un mesaj care v-a lăsat poate fără cuvinte, unul într-atât de puternic încât a trebuit să daţi înapoi?

Am primit atât de multe întrebări dificile! Singura scrisoare la care am dat înapoi a fost de la o femeie însărcinată care voia să-i spun dacă ar trebui să păstreze copilul sau să-l dea spre adopţie. I-am scris în privat şi i-am pus că n-aş putea să-i spun ce să facă. Dar i-am dat nişte întrebări la care să se gândească în timpul procesului de decizie.

Cum a venit recunoştinţa Cititorilor

Cu siguranţă mulţi oameni pe care i-aţi sfătuit v-au scris înapoi un mesaj de mulţumire. A fost vreunul care v-a impresionat în mod deosebit?

Da, mulţi oameni mi-au scris ca să-mi mulţumească sau ca să-mi povestească ce s-a întâmplat după ce le-am dat sfatul. A fost o experienţă frumoasă. Un mesaj care m-a atins profund a fost cel primit de la un bărbat care mi-a scris: „Corabia-fantomă care nu ne-a luat“, în care mă întreba dacă e pregătit sau nu să devină tată. A ajuns să fie tată şi mi-a făcut cunoştinţă cu fiica lui, care s-a născut cam la un an şi jumătate după ce i-am publicat răspunsul la scrisoare.

Ultimul rând al acelui prim articol a fost: „Eşti iubit“, ceea ce e chiar drăguţ, acum, că privesc în urmă. Pe-atunci încă nu ştiam, dar mare parte a rubricii avea să fie despre a le spune oamenilor că sunt iubiţi şi demni de iubire.

Dar mesaje negative? V-a criticat cineva sfatul după ce l-a pus în practică?

N-am primit niciun feedback negativ de la niciunul dintre cei care mi-au scris, exceptând o persoană care îmi scrisese despre aventura ei cu un bărbat căsătorit. Când a fost publicat pe „The Rumpus“ a cauzat multă agitaţie în viaţa ei, pentru că bărbatul cu care avea aventura s-a recunoscut în mesaj. Aşa că femeia mi-a cerut să şterg scrisoarea, ceea ce am şi făcut.

Aţi avut pe cineva care v-a dat vreo indicaţie, vreun pont când răspundeaţi la mesaje?

Soţul meu, Brian, mi-a citit fiecare răspuns înainte de a-l trimite pentru publicare la „The Rumpus“, dar, altfel, eram doar eu. Practic, erau texte neprelucrate şi needitate. Doar eu trudind pe fiecare cuvânt.

„Nu există o persoană potrivită să dea sfaturi“

A da sfaturi e un lucru dificil, trebuie să se fi instalat, la un moment dat, şi sentimentul de impostură. Aţi simţit în vreun punct că nu sunteţi persoana potrivită care să dea sfaturi?

Am încercat mereu să comunic acest adevăr: „Nu există o persoană potrivită să dea sfaturi“. Am fost, pur şi simplu, o sursă şi dacă ce am spus a fost folositor cuiva, atunci e minunat. Dar primim sfaturi bune din multe surse: de la prieteni, străini, terapeuţi, editorialişti. Cel mai bun sfat pe care pot să-l dau este: „Ascultă ce au oamenii de spus, iar apoi ai încredere în tine însuţi“.

Am ştiut mereu că anonimatul meu va fi temporar. Eram entuziasmată să-mi dezvălui identitatea pentru că mulţi oameni ghiceau – în mod corect – că eu eram Sugar şi începeam să simt secretul ca pe o povară.

După „The Rumpus“, a fost o perioadă în care, împreună cu Steve Almond, aţi continuat tradiţia de a da sfaturi cu rubrica „The Sweet Spot“, în „The New York Times“. Atunci au aflat mai mulţi oameni despre sfaturile dumneavoastră? Cum a fost experienţa cu această rubrică?

De fapt, nu aşa au ajuns să-mi citească mai mulţi sfaturile. Majoritatea oamenilor din SUA mi le ştiu din cartea „Delicatele frumuseţi ale vieţii“. „The Sweet Spot“ era diferit pentru că totul era publicat în ziar, iar răspunsul meu trebuia să fie foarte scurt, dar şi foarte family friendly, ceea ce însemna că trebuia să rămânem pe subiecte care puteau fi publicate în „The New York Times“. A fost o experienţă distractivă, dar îmi place stilul mai expansiv, mai eseistic al rubricii „Dear Sugar“, cel original.

De ce a decis Sugar să-şi dezvăluie identitatea

V-aţi dezvăluit identitatea pe 14 februarie 2012. De ce aţi hotărât s-o faceţi? V-aţi simţit mai vulnerabilă?

Am ştiut mereu că anonimatul meu va fi temporar. Eram entuziasmată să-mi dezvălui identitatea pentru că mulţi oameni ghiceau – în mod corect – că eu eram Sugar şi începeam să simt secretul ca pe o povară. Mi-am dezvăluit identiatea cu o lună înainte ca volumul „Wild“ să fie publicat în SUA. Am simţit că era momentul perfect s-o fac.

Cum au reacţionat oamenii? Aţi primit vreun mesaj negativ după această dezvăluire?

Oamenii au fost atât de buni cu mine când mi-am dezvăluit identitatea, atât de iubitori! Am primit foarte multe e-mailuri şi scrisori în care-mi mulţumeau. Chiar am fost mişcată de primirea călduroasă.

De ce aţi renunţat la acest rol de consilier?

Răspunsurile mele erau atât de expansive – articolele erau, de fapt, eseuri despre ce înseamnă să fii uman – încât m-am trezit că mă repetam. Ca Sugar, scopul meu n-a fost niciodată doar să dau sfaturi cu ţârâita. Voiam să scriu profund despre condiţia umană. Şi am atins un punct în care am simţit că am spus tot ce aveam de spus în acea formă. Dar asta nu înseamnă că nu mă voi întoarce într-o zi. Voi fi mereu „Dragă Sugar!“.

Ce v-a determinat să adunaţi o parte dintre mesaje şi răspunsuri într-un volum?      

Odată ce rubrica a devenit populară în SUA, multe edituri mi-au cerut să adun câteva dintre articole într-o carte şi nu vedeam de ce aş fi refuzat.

Cum au reacţionat americanii la „Delicatele frumuseţi ale vieţii“?

Cartea a fost bestseller aici şi continuă să fie. O mulţime de oameni vin la evenimentele mele şi-mi spun că această carte le-a schimbat viaţa. Poveştile lor mă uimesc tot timpul.

Dacă nu era pandemia, în această perioadă aţi fi lansat cartea la Bucureşti.

Da! Iubesc România! Am fost în Bucureşti cu familia în 2016, când am vorbit la conferinţa „The Power of Storytelling“. Ne-am simţit minunat! Mi-ar plăcea să revin. 

„Călătoritul ne obligă să fim versiunile noastre cele mai reale“

În 1995, vă schimbaţi numele din Nyland în Strayed. De ce tocmai Strayed?

Am scris despre asta în „Wild“. După ce am divorţat, am simţit că era timpul să-mi definesc propria identitate. Ador înţelesul cuvântului Strayed (n.r. – înstrăinat, vagabondaj). E numele pe care l-am avut cel mai mult dintre toate cele pe care le-am purtat.

Aţi avut un start dificil în viaţă. Aţi fost abuzată de bunic, tatăl a fost violent şi v-a abandonat, iar în cele din urmă, mama s-a îmbolnăvit şi a murit. Am citit în carte că aţi făcut terapie, dar pare că nu aceasta a fost principala cale de vindecare.

Nu pot spune că ce-am făcut eu se cheamă terapie. Doar am mers să văd un terapeut de câteva ori şi nu, nu a jucat un rol atât de mare în vindecarea mea. Cred că m-am vindecat făcând lucruri care mi-au amintit de puterea şi de rezistenţa mea. Excursia mea pe Traseul de Creastă de pe Coasta Pacificului (n.r. – traseu de drumeţie pe distanţe lungi, strâns aliniat cu cea mai înaltă porţiune a lanţurilor montane Cascade şi Sierra Nevada), despre care am scris în „Wild“, a fost extrem de provocator, dar m-a adus înapoi pe drumul cel bun. Mi-a permis să văd cum m-aş putea schimba, pas cu pas.

Empatia nu se limitează doar la aceia care au trăit înfruntând greutăţi. Oricine-şi doreşte să-şi imagineze vieţile celorlalţi poate să-şi deschidă inima.

O întoarcere către sine

Cum v-aţi decis să mergeţi în această drumeţie şi cum v-a ajutat ea mai precis?

Am decis să merg pe traseu pentru că am simţit că mi-am uitat puterea şi intenţia. Ştiam că aveam nevoie să fac ceva incredibil, care mi-ar fi permis să-mi amintesc cine sunt eu în interior. Nu cred că drumeţia mea m-a transformat în cineva nou, ci mai degrabă m-a adus înapoi la mine.

Tot mai mulţi oameni fac astfel de călătorii. Ce anume din actul de a călători în locuri izolate ne ajută atunci când suntem într-un impas existenţial?

Cred că funcţionează pentru că, aşa cum am scris şi în „Delicatele frumuseţi ale vieţii“, nu poţi să falsifici miezul, nucleul. Călătoritul ne forţează se vedem care e nucleul nostru, ne obligă să fim versiunile noastre cele mai reale şi, cel mai adesea, ne arată cât de curajoşi suntem, cât de puternici suntem. Ne mai arată şi cât de mult avem, deşi înainte de a porni în călătorie credem că n-avem nimic. Să mergi într-o călătorie te conectează dincolo de orice divergenţă. Ne aduce la cel mai esenţial sine uman. În toată istoria omenirii ne-am spus poveşti despre cum ne întoarcem din călătorii diferiţi faţă de cum eram atunci când am plecat.

Empatia, fără limite

Apropo de greutăţi şi vindecări, cât de mult a contat faptul că aţi avut o viaţă dură atunci când aţi început să fiţi Sugar?

Cred că oamenii plini de compasiune au o gamă variată de experienţe de viaţă. Că s-a întâmplat ca a mea să includă şi nişte greutăţi, mă face mai capabilă să mă raportez direct la mulţi dintre oamenii care-mi scriu, dar nu cred că asta e chiar ceea ce m-a făcut Sugar. Empatia nu se limitează doar la aceia care au trăit înfruntând greutăţi. Oricine-şi doreşte să-şi imagineze vieţile celorlalţi poate să-şi deschidă inima.

Dar scrisul? V-a ajutat în vreun fel să vă vindecaţi de rănile trecutului?

Da, scrisul e şi el vindecător pentru mine. Când scriu, sap mereu adânc către cele mai oneste lucruri, iar asta e mereu edificator. De asemenea, am fost mereu o optimistă, chiar şi în cele mai grele vremuri. Încerc să-mi amintesc că oricare ar fi dificultatea va trece şi că vor veni alte timpuri, mai uşoare.

Ajustarea la faimă

Scrisul v-a adus popularitate, chiar faimă, am putea spune. Vă opresc oamenii pe stradă? Vă simţiţi anxioasă pentru că oamenii au senzaţia că vă ştiu atât de bine?

Da, mă opresc destul de des. Mi-a luat ceva timp să mă simt confortabil în atenţia publicului şi să mă „ajustez“ la faimă, dar acum m-am obişnuit. Nu mă face anxioasă, dar a fost o experienţă din care am învăţat!

Dar prietenii dumneavoastră? Faptul că ştiu că aţi dat sfaturi îi fac să apeleze la dumneavoastră când au anumite dileme?

Prietenii mei au venit la mine pentru sfaturi dintotdeauna, aşa că au fost foarte încântaţi când am devenit Sugar. Încă vin să-i sfătuiesc, dar ce e minunat e că şi eu merg la ei pentru sfaturi. 

Scriitoare de bestselleruri

Cheryl Strayed_foto_Jennie Baker

Numele: Cheryl Strayed

Data şi locul naşterii: 17 septembrie 1968, Pennsylvania, SUA

Studiile şi cariera:

  • În 1991, a absolvit Universitatea din Minnesota, cu specializare dublă, în limba engleză şi Women’s Studies. În anii următori, a avut mai multe slujbe, printre care ospătăriţă, avocat pentru tineri şi tehnician de urgenţă medicală.
  • În 2002, a absolvit un master în scriere de ficţiune, la Universitatea din Syracuse, unde i-a avut ca mentori pe scriitori americani de seamă, precum George Saunders, Arthurs Flowers şi Mary Caponegro.
  • Este autoarea romanului „Torch“ şi a volumului de memorii „Sălbăticie: Pierdută şi regăsită pe Traseul de Creastă de pe Coasta Pacificului“, la care se adaugă „Delicatele frumuseţi ale vieţii: Sfaturi despre dragoste şi viaţă de la «Dragă Sugar»“ şi „Curaj cât trebuie“.
  • Cărţile sale au devenit bestselleruri, fiind traduse în aproape 40 de limbi. A scris povestiri şi eseuri pentru publicaţii precum „The New York Times Magazine“, „The Washington Post Magazine“ şi „Vogue“.

Locuieşte în: Portland, Oregon, SUA

Sursa Foto: Jennie Baker

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite