Cărţi

articolul anterior articolul urmator

INTERVIU Dan Ciupureanu, scriitor: „Dacă devin celebru, voi vinde la licitaţie telefonul pe care am scris cărţile“

3
9 Nov 2019 16:32:41
Autor: Lavinia Bălulescu
FOTO: Dan Ciupureanu
FOTO: Dan Ciupureanu

Scriitorul Dan Ciupureanu a publicat recent o nouă carte, în care continuă aventurile celor două personaje despre care a scris şi în primul său roman, „Omar şi diavolii“.

Scriitorul Dan Ciupureanu a publicat la Editura Polirom un nou volum: „Biroul de Întrebări Ridicole. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, autorul a vorbit despre al doilea roman al său, despre viaţa lui la Paris şi despre lumi paralele, dar şi despre ce aşteaptă el, ca cititor, de la literatură.

„Weekend Adevărul“: Am făcut un interviu acum doi ani, pentru blogul „Ferma de gânduri, la publicarea primului tău roman Omar şi diavolii. La momentul respectiv locuiai în Paris, împreună cu soţia ta şi cu cei doi copii, şi lucrai la un hotel. Ce s-a schimbat între timp în viaţa ta şi ce a rămas la fel?

Dan Ciupureanu: Nu s-a schimbat nimic semnificativ, am fost un timp în şomaj, cu groaza şi sentimentul de inutilitate ale timpului liber, apoi am încercat să mă reprofilez, dar am nimerit în alt hotel, chiar de curând, şi, uite-aşa, nu am scăpat de penibila întrebare a unor prieteni sau cunoştinţe care vor să viziteze oraşul: „Cât costă o cameră de hotel la Paris?“.

Mai rămâi în Paris?

Nu am ştiut niciodată dacă mai rămân undeva, dar se întrevede un viitor aici, o ancoră socială, şcoala copiilor, serviciile noastre.

Primul tău roman l-ai scris pe telefon, în aplicaţia Notes. Recent ai publicat un al doilea roman, Biroul de Întrebări Ridicole. Pe acesta în ce condiţii l-ai scris?

Mereu pe telefon. Ţin să menţionez că am acelaşi telefon de atunci şi, dacă devin celebru, ceea ce nici nu-mi doresc, pentru igiena şi frumuseţea unei vieţi normale, îl voi vinde printr-o licitaţie. Deocamdată îl ţin mai mult la încărcat decât îl folosesc, că nu prea mai merge, dar de scris, scrie.

Ce marcă e telefonul?

iPhone SE.

În acest al doilea roman al tău continui aventurile personajelor despre care ai scris şi în prima carte, cuplul Ian şi Roxana. Ian lucrează într-un hotel în Paris şi, în timp ce spală un WC, probabil cu periuţa de dinţi a unei cliente, primeşte un telefon şi află că mama lui a murit. Urmează un drum fantasmagoric spre casă, o parte făcut cu balonul, presărat cu discuţii la telefon cu mama decedată, apoi firele se întrepătrund cu ceva ce s-a întâmplat în urmă cu mai mulţi ani. Ian trece pe la dezalcoolizare, îşi întâlneşte trecutul, prezentul şi viitorul. Ai în carte chiar şi un moment în care personajul Ian ajunge misterios în bucătăria autorului Dan. Cam cât din Dan există în Ian?

Foarte puţin din Dan este în Ian şi viceversa, sau personajul meu ar putea fi chiar cel mai îndepărtat loc al sinelui, ori prea exagerat, ori mult mai cumpătat decât mine. Ca scrisul, ca personajele oricărui scriitor, inspirate mai mult sau mai puţin din ceea ce-a citit, văzut şi auzit. Chiar am fost invitat la un club de lectură şi-o fată m-a întrebat de ce n-am venit cu Roxana (n.r. – personaj din carte), referindu-se la nevastă, însă ea nu ştia că-l aveam chiar şi pe Dan Sociu la mine.


Foto: Dan Ciupureanu

În momentul în care Ian ajunge la dezalcoolizare, începe tot mai mult să intre în literatură. Să se transforme în literatură. Începe să vorbească folosind titluri de cărţi, apoi începe să vorbească cu autori, unii vii, alţii – morţi, de la Vancu şi Brumaru, la Sociu şi Daniil Harms, ba chiar se întâlneşte şi cu personaje celebre. Sentimentul meu, în acea parte a cărţii, a fost că noi, cititorii, împreună cu ele, personajele, suntem toţi nişte umbre din visul unui bărbat internat într-un spital de boli psihice. Care e raţiunea autorului, pentru care a simţit nevoia să scoată personajul din lumea sa şi să-l ducă în lumea literaturii? Sau mai degrabă e invers? Ai luat literatura de pe piedestal şi ai dus-o în spital?

Dacă aş fi eu cititorul, pentru mine „Centrul de Criză“ ar putea însemna întreaga societate, cum frumos interpretează Radu Aldulescu pe ultima copertă, depinzând numai de interpretarea imediată, imaginea pe care subconştientul mi-o pune la îndemână. Dar, dacă l-aş bănui pe autor că, să zicem, e curvar, m-aş îndrepta să cred că „Centrul de Criză“ e un bordel. Ambele variante pe care le-ai menţionat sunt complexe şi foarte frumos interpretate. Iar eu, în postura scriitorului, nu pot explica sau descrie ce am scris decât prin actul în sine, scrisul, deja consumat. Ca să dau, totuşi, un mic detaliu, pot afirma că, într-o stare jucăuşă, ca şi cum ai cânta la pian şi-ai zâmbi, mi-a scăpat primul titlu, plasat oarecum ironic, apoi mi-a venit ideea să „aiurez“ în continuare pe seama personajelor.

Te-ai gândit să mai foloseşti personajele Roxana şi Ian şi într-o carte viitoare?

Da, dar nu sunt sigur niciodată de viitorul meu creativ, în sensul că scriu tot mai puţin, mai rar. Mi-aş dori, chiar visez la un fel de trilogie, poate chiar o reeditare finală într-un singur volum. Ştii cum e, toţi avem planuri şi idei.

Cum se raportează copiii tăi la faptul că tu scrii? Le citeşti uneori ce scrii?

Nu le citesc niciodată ce scriu. Au văzut nişte cărţi pe care scrie „Ciupureanu“ şi s-au bucurat că aşa se numesc şi ei. Vor avea timp să citească singuri, numai dacă vor vrea. De ei chiar mi-ar fi ruşine cu ce scriu, aş fi temător, pentru că încă au o imagine bună despre mine şi, oricât i-aş educa, poate vor rupe chestii din context, poate vor găsi motiv să acuze sau să pună o etichetă.


Dan Ciupureanu şi fiica lui, Alexandra. FOTO: Dan Ciupureanu

Ştiu că faci fotografii şi ştiu că eşti pasionat şi de film, ba chiar ai realizat şi mai multe scurtmetraje. Cât de mult te preocupă pasiunea pentru imagine?

La fel de mult cum mă preocupă şi pasiunea scrisului, despre care am păreri contrarii şi mereu îmi pun întrebarea dacă asta ar trebui să fac, dacă e bine, dacă merită şi pentru cine o fac. De obicei am o mare curiozitate despre cum sunt făcute lucrurile şi îmi place să încerc şi eu. Mereu am fost polivalent, perfecţionist şi norocos că am moştenit câte ceva de la ai mei, tata - poet şi mama - foarte bună pictoriţă, dar ingineri - simţ practic şi artistic. Glumeam cu un prieten, enumerându-i ce-aş mai putea face, ca apoi să consum tot eu, un fel de „port hainele mele, făcute de mine“. Oricum, tot ce încerc pe plan artistic nu e decât petrecerea timpului liber sau umplerea momentelor de singurătate, fiecare domeniu completând inutilitatea unui spaţiu sau o buclă de timp. În metrou, în loc să mă holbez la pasageri, citesc sau scriu. Pe stradă, în loc să mă aşez la terasă sau să mă plimb cu privirea în pământ, „scanez“ cadre. Că s-a nimerit să şi public, de ce nu? Altfel nu mă pasionează nimic mai mult sau mai puţin, uneori chiar mi se pare neserios ce fac, când aş putea face curat prin casă, de exemplu!

La ce lucrezi acum?

Mai arunc din când în când nişte propoziţii, fraze, pe Notes. Planuri încă nu am. 

Ce carte citeşti acum?

Acum citesc Franz Kafka - „Castelul“.


Foto: Dan Ciupureanu

O carte pe care ai citit-o anul acesta şi ai recomanda-o?

Am tot văzut că se recomandă cărţi. Că, cel puţin în România, e o modă. Eu nu am fost niciodată critic literar şi nici nu-mi place să menţionez un nume în detrimentul altora, ori mai bune, ori la fel de bune. Cu prietenii îmi permit să mai povestesc ce-am mai citit, cum văd, ce mi se pare, dar nu rămâne decât la nivel de bârfă, discuţie banală. Am citit câteva capodopere, apoi cunosc mulţi scriitori contemporani buni şi foarte buni din România şi Moldova, dar, cum spuneam mai sus, nu am calitatea necesară pentru a recomanda, că s-ar putea să mă înşel sau s-ar putea să fiu prea subiectiv, legat doar de gusturi şi prietenii.

Nici măcar o carte pe care, de exemplu, ai cumpăra-o şi ai face-o cadou unui prieten de ziua lui? Nu contează dacă e scrisă de un român, de un străin, dacă e scrisă anul acesta sau în secolul trecut. 

Tatiana Ţîbuleac - „Grădina de sticlă“. Am citit şi altele, dar ea locuieşte la Paris, e femeie, a luat premiu şi suntem prieteni buni, de fiecare dată ea a făcut cinste la terasă.

Prima ta amintire din această lume?

Grădinţă, ştrampi roşii, pat îngrădit, pentru copii, plângeam.

O întrebare care îl nelinişteşte pe Dan Ciupureanu noaptea, când nu poate dormi?

Uneori nu pot să dorm de la prea multă cafea, apoi mă întreb, chiar terifiat: „De ce mi-o fi trebuit atâta cafea?“


Foto: Dan Ciupureanu

Cum arată o zi obişnuită din viaţa ta în Paris?

E greu de spus. Toate zilele diferă şi de foarte multe ori fac lucruri pentru care nu aveam niciun plan, în afara îndatoririlor familiale, dus copii la şcoală, adus, cumpărături, mers la serviciu. De exemplu, într-o dimineaţă, beam cafeaua şi m-am gândit: „Ce obosit sunt, azi voi sta în faţa televizorului şi voi privi multe filme, chiar am nevoie de odihnă.“ Bineînţeles că în ora următoare dădeam cu aspiratorul, apoi mă pregăteam să ies puţin să fac poze, după care m-am trezind citind un articol, apoi am spălat vasele şi am dus gunoiul. 

Cine e primul tău cititor? Şi legat de asta, oamenii tăi apropiaţi au citit Biroul de Întrebări Ridicole“?

Spre surprinderea mea, încă nimeni din familie nu a citit, dar bine că nu mi se mai pare foarte important aspectul. Ovidiu Nimigean a citit primul, de altfel cu dânsul mă mai şi văd prin Paris, fiind oarecum vecini, considerându-l un fel de părinte, dascăl, cu sentimentul unei frumoase prietenii, pe lângă admiraţia pentru opera sa. Părerea dânsului, printre puţinele de care ţin cont cu adevărat, deşi bucuros sunt mereu când e apreciat ceea ce fac, a fost pozitivă şi m-am simţit victorios.

Tatăl tău, poetul Ionel Ciupureanu, se numără printre primii cititori? După Ovidiu Nimigean, de exemplu.

Se numără, da, dar citise anumite fragmente, cred că pe toate chiar, însă nu a citit ansamblul, cartea publicată. El mereu zice: „merge“ sau „nu merge“. Acum a zis: „merge“.


Foto: Dan Ciupureanu

Tu, ca cititor, ce aştepţi de la o carte pe care tocmai începi să o citeşti? Cum te poate cuceri pe tine un scriitor?

În primul rând, având în vedere că mă ocup şi cu scrisul, vreau să mă inspire, să „fur“ tehnici de scris. Dar de emoţionat nu mă emoţionează nimic, mai mult privesc construcţia poveştii decât morala, că „poveşti“ auzim zilnic, iar ceva nou nu cred că s-a mai scris. Am foarte multe cazuri când sunt dezamăgit de muzicalitate, de simţul limbii române, de cuvintele inutile, de jocuri, giumbuşlucuri, floricele, siropoşenii, de explicarea unor lucruri deja sugerate, grandoare, repetiţii, comparaţii, ca în poezia proastă, ca în proza proastă, ca majoritatea scriitorilor care nu ştiu să scrie, dar sunt citiţi - impostura care e validată de nişte impostori, prieteneşte, social, gender, politic.

Să tacă toţi, zice Dumnezeu din Ceruri şi din senin toţi avem gurile cusute. Un moment din viaţa ta care te-a lăsat cu gura cusută?

Am învăţat şi încă mai învăţ să nu mă surprindă nimic ce nu ţine de mine, de voinţa mea, de comportamentul meu faţă de persoanele pentru care contez. Marile tristeţi sunt universale, din dragoste, din pierderea cuiva. Restul sunt nişte detalii care ne ocupă plictiseala, în care ne refulăm sau scandalizăm, bunăoară.

Ultima dată când te-am rugat să-ţi imaginezi ce faci într-o lume paralelă, mi-ai zis că eşti în România, lucrezi ca zugrav şi asculţi manele. Au trecut totuşi doi ani de atunci, aşa că îmi permit să-ţi adresez din nou aceeaşi întrebare.

Păi merită întrebarea, e preferata mea, având în vedere că e înspre titlul romanului. Într-o lume paralelă locuiesc într-o cabană, cu aceiaşi oameni cu care o fac acum, undeva la munte, fără internet, cu o apă în apropiere, pescuind, departe de orice înseamnă vacarm.

 

CV: Poezie şi proză

Numele: Dan Ciupureanu

Data şi locul naşterii: 01.11.1983, Craiova.

Cărţi publicate:

  • „Efectul calmantelor“ (Editura Vinea, 2014)
  • „Liderul grupei mici de la grădiniţa de stat nr. 2“ (Editura Tracus Arte, 2015)
  • „Les jeux paralympiques“ (Edilivre, 2016)
  • „Omar şi diavolii“ (Editura Polirom, 2017)
  • „Smoker’s Swan Song“ (Editura Tracus Arte, 2018)
  • „Biroul de Întrebări Ridicole“ (Editura Polirom, 2019)


Locuieşte în: Paris, Franţa.

 

Vedeţi aici mai multe fotografii realizate de Dan Ciupureanu.

 

Citiţi şi:

Gheorghe Erizanu, directorul Editurii Cartier: "Literatura română este un produs foarte bun de export"

Diana Geacăr, scriitoare şi traducătoare: „Numai prin scris pot să înţeleg viaţa“

Ana Nicolau, cel mai tânăr director de editură din România: "Trebuie să te îndrăgosteşti de cărţile pe care le publici"

Daniela Raţiu, scriitoare: „S-a produs o saturaţie de kitsch. E o mare nevoie de bun-simţ, de cultură“

Scriitorul portughez José Luís Peixoto: „Cred că suntem condamnaţi să repetăm răul din istorie. Asta mă face să-mi fie teamă de viitor“

INTERVIU Ioan T. Morar, scriitor: „Scrisul e ca o căsnicie: ştii totul despre celălalt, dar abia aştepţi să te surprindă“

Sergiu Mitrofan, membru fondator al trupei byron: „Respect orice om care alege să facă muzică neprostituată“

Veronica D. Niculescu, scriitor şi traducător: „Visez la un cititor atent, dedicat, care să se bucure, să chiuie, să ofteze“

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Hoher Herman
9.11.2019, 16:50:59

"....... Daca....."

+1 (1 vot)
bios
9.11.2019, 17:37:33

Cine mai este si neica--nimeni asta ?

+1 (1 vot)
Omu' Petru
9.11.2019, 19:30:41

Ai inceput bine, baiete, "daca" ... apoi vine parca, apoi te sui intr-o barca iar telefonul o sa-ti ramana complet blocat de atata "lucrat". Incredibil ce pot scoate unii pe gura dar si mai si e faptul ca se vad deja in postura celor care pot atinge celebritate. Semn de sanatate, ce mai!