Cărţi

articolul anterior articolul urmator

INTERVIU Scriitoarea Doina Ruşti: „Pentru mine nu există vreo iubire ratată“

0
27 Nov 2017 10:26:03
Autor: Dana Mischie
Scriitoarea Doina Ruşti                                                                                              FOTO: Eduard Enea
Scriitoarea Doina Ruşti                                                                                              FOTO: Eduard Enea

Scriitoarea Doina Ruşti spune că romanul „Logodnica“, care va fi lansat, sâmbătă, la Gaudeamus, nu este doar o poveste de iubire, ci şi o oglindire a întâlnirii dintre Est şi Vest, a extremelor Europei.

Două volume semnate de Doina Ruşti (60 de ani) vor fi lansate sâmbătă, zi de vârf la Târgul Gaudeamus,: „Logodnica”şi „Fantoma din moară“, ambele publicate de Editura Polirom. Cunoscută pentru povestirile din „Lizoanca“, un personaj de 11 ani care trăieşte într-un mic sat românesc, Doina Ruşti a fost tradusă în numeroase limbi, impunându-se prin romanele cu tematică diversă şi construcţie solidă. În romanul „Logodnica“, personajul David, născut la Belfast şi devenit cetăţean norvegian, se îndrăgosteşte de Alisa, o moldoveancă din Chişinău. „David a avut o copilărie cu bombe şi lupte de stradă. Ea este o orfană din Ungheni. La un moment dat se întâlnesc, iar drumurile lor trec prin Bucureşti“, povesteşte autoarea, într-un interviu, pentru „Adevărul“, subliniid că dragostea nu cunoaşte graniţe.

 Personajul fictiv din roman este inspirat de un personajul real, David Kinsella, un regizor britanic, stabilit în Norvegia, care a dorit experienţa lui, despre dragoste şi răzbunare, să fie transpusă în romanul „Logodnica“, pe care îl doreşte ecranizat.

„Adevărul“:  De ce titlul „Logodnica”?

Doina Ruşti:  Povestea lui David Kinsella a durat şapte ani. În timpul ăsta nu s-a întâlnit de prea multe ori cu Alisa. Gândindu-mă la el, la felul în care o fată i-a crescut în minte, evoluând în ipostaza ei de fantasmă, n-am putut s-o numesc, prin contrapunct, fireşte, decât logodnica regizorului irlandez, ca să parafrazez un titlu celebru. Dar în roman există o explicaţie pe tema asta.

Kinsella şi cum aţi ajuns să scrieţi cartea despre povestea lui de iubire ratată care va fi şi ecranizată?

În primul rând, trebuie să spun că pentru mine nu există o iubire ratată: o iubire se rezumă la emoţiile pe care le declanşează şi la  fericirea de-a ieşi pentru un timp din pielea ta. 

Pe David nu-l cunoşteam personal când m-am apucat să scriu cartea. Am scris povestea lui la rugămintea lui Dan Burlac, care este unul dintre producătorii filmului. Iniţial, m-am gândit la călătoriile esticilor spre Vest, la visele de evadarea, la drumurile străinătăţii.                                         Doina Ruşti şi David Kinsella ( Foto: arhiva personală)

M-a intrigat dorinţa lui David şi am vrut să scriu despre fata pe care nu poate s-o  uite.

De ce aţi considerat necesar ca romanul să fie scris atât din perspectiva lui Kinsella, cât şi a celei de care s-a îndrăgostit, originară din Chişinău?

Pentru că ea m-a interesat în primul rând. Aceasta a şi fost condiţia mea când au început discuţiile despre scrierea cărţii. O poveste de iubire nu este niciodată a unui singur om. De-a lungul vieţii am auzit de-atâtea ori vorbindu-se despre dragoste toxică ori despre ticăloşii care-au întors spatele unei iubiri.

Bineînţeles, ştiu şi eu răul iubirii, tenebrele neîmpărăşirii unei emoţii, frustrarea de a nu fi dorit. Consider că este una dintre cele mai periculoase situaţii în care poate intra un om şi am convingerea că nu vine niciodată dintr-un sentiment profund, ci dintr-o vanitate, ca şarpele, uneori otrăvitoare. Când m-a sunat Dan Burlac, tocmai terminasem „Umbra perfidă a unei iubiri“, o povestire (de fapt, făcută şi film) despre o femeie care se îndrăgosteşte de un bărbat însurat şi, spre consolare, îşi cumpără un android care seamănă perfect cu el. Însă această investiţie se dovedeşte foarte costisitoare, înrobind-o pentru tot restul vieţii. A fost o glumă, un mod de a ironiza şarpele despre care vorbeam. Pe această stare de spirit s-a instalat povestea lui David. Am vrut să ştiu cum se vede chagrin d'amour, din cealaltă parte .

Doina Ruşti şi David Kinsella la evenimentul de lansare a romanului „Logodnica” 

A fost dificil să scrieţi aceeaşi poveste din perspectiva a două personaje, unul masculin şi unul feminin?

Nicidecum. A fost un act de cunoaştere.

Viaţa mea care mă doare se numeşte Alisa“, spune personajul David în jumătatea sa de carte. Până la urmă cine şi cum este Alisa? Este ea un personaj negativ?

Nu cred în clasificarea aceasta. Personajele sunt oameni cu bune şi cu rele. Amândouă sunt personajele mele. Le iubesc la fel. 

De fapt, am intenţionat să fie chiar mai mult, un fel de metafore ale extremelor Europei. Vestul - încorsetat de reguli - şi Estul extrem, care nici în cel mai negru vis nu şi le imaginează. Alisa este produsul unei lumi. Este tânără. Are în sânge visul străinului bogat. Are educaţie sumară. Este vie şi inteligentă. Şi are puţine, foarte puţine căi pe care poate să le aleagă. Din punctul meu de vedere este un personaj pozitiv. 

Nu cred în modele, ci în oameni care greşesc şi învaţă. Am scris acest personaj pornind de la informaţia pe care mi-a dat-o David, dar nu m-am oprit aici. Am făcut o cercetare asupra temei, am căutat într-un fel răspunsuri la întrebările lui devastatoare. Am vrut să înţeleg.

la experienţa autorului.

Mama Alisei este înşelată de soţ, cu o femeie care, spune ea, îl stoarce de bani şi îl plimbă după bunul său plac. Dat fiind că Alisa află pe când este încă doar o copilă acest lucru, este posibil ca purtarea ei faţă de David să se tragă de la acest lucru?

Alisa are toate simptomele orfanului, ceea ce m-a ajutat să construiesc biografia unui om născut în Est, obligat să supravieţuiască şi să spere.

David este, totuşi, un om care analizează mult. De multe ori realizează că este „doar prietenul ei cu portofel“…Ce conturează genul acesta de lucruri în profilul psihologic al personajului?

David o detestă pe Alisa şi se detestă pe sine pentru c-o iubeşte, însă viaţa lui fără ea nu are sens. În această dependenţă istorică a celor două lumi se află miza romanului.

„Nuţi trebuie cine ştie ce efort ca să cucereşti o inimă de moldoveancă pentru o noapte. Ai zice că numai pe tine teaşteaptă. Dar a doua zi, pe lumină, e posibil să nu te mai recunoască“, scrieţi la un moment dat. Credeţi că există un portret general al femeilor unei ţări şi caracteristici specifice unui popor?

Nu, evident că nu există portrete globale. Dar există prejudecăţi ridicate la rang de mit. Un rechizitoriu pe tema asta a făcut Umberto Eco în „Cimitirul din Praga”. În ceea ce mă priveşte, am încercat să demontez ideea. Personajul meu, David, spune acest lucru. O să zici că e convenabil să pun în gura lui ceea ce gândesc. Dar finalul romanului cred că mă apără de o astfel de acuzaţie.  Tot astfel, nici părerea Alisei despre Norvegia nu este la superlativ, ci întemeiată pe istoria recentă. Ce ştie un român despre norvegieni, în afară de cazul Bodnariu?

Ce proiecte mai pregăteşte Doina Ruşti?

În octombrie am fost invitată la Târgul de Carte de la Frankfurt. Romanul „Fantoma din moară“a apărut în sfârşit în versiune germană, la o editură din Berlin. De asemenea, nu peste mult va apărea şi „Mâţa Vinerii“, la aceeaşi editură. Pentru acesta din urmă am primit şi o propunere de film. Deocamdată încerc să scriu scenariul şi mă pregătesc pentru târgul de la Leipzig, unde România este invitată de onoare. Evident, îmi umblă prin minte un roman, poate că anul viitor o să-l scriu. Sau poate nu.

Câte cărţi aveţi traduse şi în cate limbi? Cât de greu îi este unui scriitor din România să se impună în străinătate?

„Lizoanca“ este cel mai tradus roman, urmat de„ Zogru“, Omuleţul roşu, Fantoma din moară, iar acum şi Mâţa Vinerii. Cea mai îndepărtată ţară în care mi s-a tradus o carte este Chile - Zogru este în curs de apariţie la Santiago. Dar mi s-au tradus şi foarte multe povestiri. Cred că în 14 limbi sunt tradusă.

Este greu să pătrunzi pe piaţa europeană ca român. Mai ales că atunci când începi o discuţie cu un editor, îţi cere într-o primă fază cartea în română, pe care o dă unui român s-o citească. Iar aici de regulă se sting toate visele.

În ce registru scrieţi, care sunt modelele dumneavoastră literare? Ce vă inspira, unde vă găsiţi subiectele?

Îmi place să scriu în registru obiectiv, dar nu dispreţuiesc nici confesiunea, pe care totuşi, o socotesc mai facilă. Ador construcţia puzzle (ca în „Omuleţul roşu“, „Fantoma din moară“, „Cămaşa în carouri“), dar scriu cu plăcere şi în registru diacronic („Manuscrisul fanariot“) ori pe două planuri temporale („Zogru“, „Mâţa Vinerii“). Experienţele mele sunt lumeşti şi intelectuale. Mereu a fost aşa.

La 15 ani am început un liceu de latină-grecă veche, care mă ţinea îngropată în cărţi, dar în acelaşi timp eram singură pe lume, într-un oraş necunoscut, care m-a obligat să-mi fac repede şi cu folos şcoala vieţii. Iar asta se vede uneori în romanele mele.  

rei seri, când un domn trist mă întrebă ce mai fac.

Cum vă raportaţi la scandalul din USR?

Detest scandalurile în general şi stau departe de ele. Pe de altă parte, nu cred nici în adevăruri absolute şi nici în lucruri ireconciliabile.

Uniunea ar avea un câştig real dacă ar anula expulzările.

Scriitorii sunt oameni care-şi schimbă repede opţiunile, iar istoria de până acum ne-a arătat că niciun conflict nu durează în lumea noastră valahă.

Cât de greu îi este unui tânăr scriitor să se impună în piaţa literară românească?

Este uşor şi simplu. În momentul acesta îţi trebuie câteva zile ca să intri pe piaţă, socotind şi tipărirea cărţii. „Fantoma din moară“, romanul meu, a aşteptat aproape 18 de ani ca să apară şi opt ani ca să fie tradus. Deci trăim într-un timp binevoitor, până la urmă.

Numele: Doina Ruşti

Data şi locul naşterii: 15 februarie 1957, Comoşteni (Dolj)

Studiile şi cariera: Între 1972-1976 a urmat Liceul „Garabet Ibrăileanu“ de limbi clasice la Iaşi, iar între 1976 şi1980 Facultatea de Filologie , Al. I. Cuza“ din Iaşi. Are un doctorat în ştiinţe filologice la Universitatea din Bucureşti.

A urmat numeroase cursuri de creative writing, scrie şi scenarii de film.

Dintre romanele sale se numără „Fantoma din moară“ (2008), roman amplu despre comunismul românesc, distins cu Premiul pentru Proză al USR, „Zogru“ (2006) şi  „Lizoanca“ (2009), recompensat cu Premiul „Ion Creangă“ al Academiei Române.

Bestsellerul „Manuscrisul fanariot” (2015, 2016) a deschis seria ficţiunii istorice, în care se înscrie şi „Mâţa Vinerii”.

Locuieşte în:  Bucureşti

 

0 Comentarii

Modifică Setările