INTERVIU Scriitorul Jan Cornelius, devenit medic involuntar: „Situaţiile din pandemie sunt, în primul rând, absurde“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scriitorul Jan Cornelius  FOTO Florin Lăzărescu
Scriitorul Jan Cornelius  FOTO Florin Lăzărescu

Jan Cornelius, scriitor de limba română si germană şi traducător literar, care locuieşte în Germania, vorbeşte despre cea mai recentă carte a sa, „Aventurile unui călător naiv. Între mişcare şi izolare“, publicată în acest an.

Jan Cornelius este scriitor şi traducător literar, iar printre volumele publicate se numără „Eu, Dracula şi John Lennon“ (Editura Humanitas, 2017, Bucureşti) şi „Aventurile unui călător naiv. Între mişcare şi izolare“ (Editura Lebăda Neagră, 2020, Iaşi). 

Interviu realizat de Adriana Ruţă-Neagoe, medic psihiatru 

Interviul meu online cu Jan Cornelius, care se afla la Düsseldorf, în timp ce eu eram la Boston, unde lucrez ca medic, a început cu un calambur. După tot ce citisem scris de el, fără să-l fi întâlnit personal vreodată, ştiam că o să am de-a face cu un adult zglobiu, aşa că mă pregăteam să-i pun întrebări despre copilărie, copilăreală şi naivitate. Eram emoţionată şi foarte atentă ca totul să funcţioneze impecabil: reportofonul, imaginea video, sunetul. Dar, când am dat click şi mi-a apărut Jan în carne şi oase pe ecran, m-am zăpăcit aşa de tare că i-am spus din greşeală că specialitatea mea este pediatria pentru adulţi, deşi, de fapt, voiam să spun psihiatria pentru adulţi. Jan Cornelius mi-a răspuns: Eu credeam că eşti psihiatru, dar pediatru pentru adulţi e mult mai bine, pare o meserie inventată pentru mine, se potriveşte cel mai bine textelor mele.

Acest interviu, contactul cu paginile cărţii lui Jan Cornelius şi cu postările lui de pe Facebook m-au pus pe gânduri. Habar n-am câţi dintre cei care sunt dependenţi de textele lui umoristice, uneori mai scurte, alteori mai lungi, suferă sau au suferit de depresie. Dar ştiu precis că fără să vrea, până la urmă, Jan Cornelius practică şi medicina. Medicina lui involuntară este una fără prescripţie medicală, foarte plăcută. Mai ştiu că puterea curativă a râsului stă în secreţia de endorfine, care se opun stresului şi ridică imunitatea şi că, în Antichitate, medicii greci le recomandau bolnavilor să meargă la spectacole comice, ca să-şi revină. 


Adriana Ruţă-Neagoe: Prima dată când am citit postările tale pe Facebook am crezut că sunt scrise de un puşti; mă frapaseră naivităţile de acolo care conduc către impresia că totul este posibil. Cu acele levitaţii fictive care te iau prin surprindere din banalitatea realului cu care începe textul şi te transportă fie într-un absurd comic, fie într-o sublimare cu simboluri şi metafore. Şi-apoi frazele tale lungi fără punct şi literă mare, care par vorbite şi nu scrise, vorbite parcă de un copil care-şi debitează dintr-o răsuflare uimirile.
Jan Cornelius: Textele mele par poate scrise spontan şi la întâmplare, dar nu e tocmai aşa. Totul e lucrat şi gândit de şapte ori, stilul e foarte important pentru mine. Scriu, deci, cu bună-ştiintă astfel, având certitudinea că un cititor avizat îşi dă seama că vreau sa redau o stare de spirit. Tu vorbeşti de-o spontaneitate a textelor, o fi, însă este o spontaneitate lucrată. 

Ai studiat franceza si româna la Timişoara. Ce visai să faci cu Filologia?

Profesorii de la liceu mă îndemnau să fiu pragmatic si să studiez medicina, dar visătorii nu sunt pragmatici, de aia visează. Ce aveam eu de-a face cu medicina? Eu visam în primul rând să plec de la Reşiţa, să fiu liber, fără controlul părinţilor, să mă ocup de literatură şi să scriu o carte absurdă si veselă. La facultate, materia mi s-a parut cam plictisitoare, chestiile interesante pe care le-am făcut, le-am făcut mai mult singur. Apoi a venit aşa-zisa revoluţie culturală, sinistrele directive de partid de după întoarcera lui Ceausescu din Coreea de Nord, care spuneau că avem nevoie de o artă socialistă, oribil! Cenzura a devenit absolută şi mi-am dat repede seama că viitorul avea să fie negru ca smoala. La Filologie, cei care aveau interes pentru Ionesco, Beckett, pentru literatura absurdului, au trebuit să-şi schimbe lucrările de seminar, lucrările de diplomă, căci apăruse o listă neagră, pe care erau tocmai autorii mei preferaţi. În contextul ăsta, am făcut o frumoasă depresie.

„Depresia este o experienţă a vidului“, spune Sorin Delaskela. Iar eu, psihiatrul, ştiu că nu este o experienţă deloc plăcută când simţul umorului dispare, căci te afli la marginea abisului. Ce te-a putut remonta?

Deci continuăm cu medicina, OK, doamna doctor! Simţul umorului îl aveam eu şi-n continuare, dar nu-mi mai ardea de poante, nu mă gândeam la giumbuşlucuri. Senzaţia de panică şi apatia create conjunctural m-au ţinut ceva vreme în gheare. Dar precis că este şi un noroc să-ţi pierzi uneori echilibrul în viaţă, pentru că te obligă să schimbi macazul şi să incerci să evadezi. Eu am reuşit evadez în Vest, din fericire.

Tu râzi când îţi citeşti scrierile?

Nu. Sunt autori care în timp ce scriu ceva comic râd. Unii râd chiar tare, eu nici măcar in şoaptă. Si nici când mă autocitesc nu râd, mai ales că nu-mi prea recitesc cărţile, le cam ştiu conţinutul. Când scriu, simt dacă ce fac îmi iese bine sau nu, asta e totul, mie trebuie să-mi placă ce fac şi, dacă-mi place mie, s-ar putea să le placă şi altora. Deci nu râd nici când ma autocitesc, nici când scriu, dar simt acea bucurie, dacă ceva îmi iese bine. Da, bucurie, aproape fericire. E greu de descris. 

Îţi scrii textele – ca acelea zilnice care apar în carte – pe celular? 

Când sunt acasă, scriu, corectez si rescriu pe computer sau pe foaia de hârtie, dar când călătoresc am doar celularul la mine şi, dacă vreau să postez un text, sunt obligat să formulez rapid, ca să nu butonez la nemurire. Mă bazez atunci pe experienţă, pe intuiţie; între mine şi celular este e o colaborare, în general bună, nu ne certăm mai niciodată. Se spune că folosesc un stil lejer si că, adesea, redau limba vorbită, dar asta cu limba e fals, în parte. Limba scrisă nu poate fi o redare exactă a limbajului cotidian, ar fi în cazul acesta cam ilizibilă. 

Care crezi tu că este tipologia cititorului român care-ţi gustă cel mai mult scrierile? Hai să ne referim mai concret la „Aventurile unui calator naiv. Între mişcare şi izolare“, cea mai recentă carte. 

Sunt cititori de toate felurile, dar, am constatat că o mare parte dintre cei care mă urmăresc sunt intelectuali, mai ales medici si cadre sanitare, probabil că toţi vor să mă trateze. 

Cu ajutorul like-urilor şi al comentariilor celor care citeau ai avut avantajul că ai putut să observi reacţiile cititorilor tăi pe măsură ce cartea se plămădea, nu?

Da, aşa este. Dar să ştii că pot trăi fericit şi fără like-uri, dar nu fără cafea cu lapte. Ce mă bucură în mod deosebit este că mulţi spun că „Aventurile unui călător naiv. Între mişcare şi izolare“ ar trebui vândută şi la farmacie, ca lectură contra depresiei şi pentru fortificarea sistemului imunitar.

 

Văd că ai pe masă câteva cărţi. 

Da, uite, am aici, printre altele, „Forrest Gump“ de Winston Groom, pe care-o recitesc, de fapt, apoi „Airport“ a lui Alain de Botton, care este o carte-eseu foarte inteligent scrisă, unde vorbeşte despre aeroporturi şi atmosfera de acolo, despre despărţiri si întâlniri la Heathrow. Dacă la aeroport nu pot să mă duc, citesc cartea asta. Am recitit ieri cinci pagini din „Forrest Gump“, azi zece pagini din „Airport“, plus cinci pagini din „Jurnalul lui Max Frisch“. Am continuat cu „Le Monde“ si „Washington Post“, pe sărite, dar şi cu „Süddeutsche Zeitung“. Una dintre puţinele cărţi masive pe care am citit-o în ultimul timp cap-coadă este „Solenoidul“ lui Cărtărescu, dar lectura cap-coadă, fără întrerupere, o practic mai rar. Nu mai pot citi ca la 15-16 ani, când trăiam efectiv în carte, citind-o dintr-o suflare de la prima la ultima pagină.

Izolarea din pandemie este un stimulent pentru lectură, desigur. Dar este oare un stimulent pentru scris?

Da, este, mai ales la nivel de pseudo-jurnal zilnic. Situaţiile din pandemie sunt, în primul rând, absurde, iar mie îmi place absurdul. Dacă te uiţi bine la el, are şi ceva trăsnit, o disperare veselă care mă salvează. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite