Istoria ideilor în oglindă: socialism şi fascism interbelic

Un volum de istorie a ideilor politice interbelice a văzut lumina tiparului anul acesta, în cadrul colecţiei Memoriu şi Patrimoniu Universitar a editurii Universităţii din Bucureşti. Volumul este semnat de profesorul Florin Müller şi se intitulează „Socialism şi fascism în România. Către o istorie intelectuală”.

Istoricul Florin Müller este profesor universitar din anul 2008, iar din 2016 este conducător de doctorate în cadrul şcolii doctorale a Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Autor a numeroase volume despre secolul XX românesc, printre care amintim „Metamorfoze ale politicului românesc, 1938-1944”, precum şi „Societate, ideologie, dictaturi”, publicat în anul 2014, la editura Universităţii din Bucureşti,

Volumul supus recenziei, „Socialism şi fascism în România. Către o istorie intelectuală”, analizează, pe de o parte, socialismul şi poporanismul în România înainte de Primul Război Mondial, unde profesorul Müller realizează o schiţă de istorie a gândirii politice a teoreticienilor de stânga, supunând exerciţiului critic publicistica socialistă a gânditorilor şi militanţilor politici, precum Constantin Dobrogeanu-Gherea, Cristian Racovski, Constantin Mille, Ion Nădejde, Mihai Gheorgiu Bujor, Ottoi Călin, G. Diamandi Emil Socor, Constantin Stere şi alţii. După cum precizează autorul, socialismul, la începutul secolului al XX-lea, a fost un subiect ocolit nu doar de istoricii contemporaneişti şi chiar de către aceia care se ocupau sistematic de studiul comunismului. Ideile socialiste au putut fi răspîndite datorită climatului de libertate a presei libere din România, de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, după cum Georg Lukàcs şi-a conceput teoriile în climatul permisiv din Austria. Florin Müller se întrebă cum de, în 45 de ani de comunism, nu a fost publicată nicio monografie cvasicompletă asupra Partidului Comunist (p.105). Miza primului studiu din prezentul volum este de a relectura toposurile ideologice, ale culturii politice a marxismului, în forma internalizată a socialismului românesc.

Pe de altă parte, istoricul Florin Müller analizează în cadrul volumului „Socialism şi fascism în România. Către o istorie intelectuală”, fenomenul legionar ca „formă clasică a fascismului în România”. Fascismul românesc şi european reprezintă specializarea sa principală, după cum menţionează chiar autorul. Astfel, profesorul Florin Müller analizează fascismul în perioada interbelică ca pe o dinamică a unui şantier epistemic, precum şi revoluţia fascistă, realizând o biografie ideologică a conceptului.

Datorită faptului că mulţi intelectuali au aderat la fascism, profesorul Müller analizează relaţia dintre intelectuali şi provocările fascismului, dar şi latura mistică a acestuia, în subcapitolul cu titlul „Ortodoxismul ca teologie politică”. Autorul completează fiecare studiu cu o utilă bibliografie asupra problematicii fascismului în România şi Europa.

Cu privire la teoretizarea şi definirea Mişcării Legionare, istoricul Florin Muller precizează că aceasta a fost una de tip totalitar din motive birocratice, minusuri pe care le-a completat prin ideologia şi practica sa politică, esenţial antidemocratică (pp. 96-125).

Despre revoluţia fascistă, autorul e de părere că, în jurul sintagmei revoluţie/revoluţia fascistă, există o literatură academică şi documentară vaste. Autorul indică necesitatea definirii şi raţionalizării mult mai clare şi intensive decât ar impune explicarea separată a conceptelor de revoluţie şi fascism, unde există doar abordări tangenţiale, neexistând unanimitate asupra naturii reale a unei astfel de revoluţii. Gândirea dominantă a stângii staliniste nu acceptă decât varianta existenţei contrarevoluţiei extremei drepte, împotriva revoluţiei reale reprezentate de comunism (p.143). Florin Müller se întreabă dacă există o definire clară a revoluţiei fasciste în ideologia specifică a acestui tip de mobilizare politică radical-totalitară, precum şi în cazul românesc a revoluţiei fasciste  (p.144).

Profesorul Müller pune în lumină relaţia politică BOR-Legiune. Astfel, în cazul asasinării lui I.G. Duca, în 1933, de la Sinaia, Patriarhul Miron Cristea a avut o atitudine ambiguă faţă de legionari, considerând că aceştia nu sunt responsabili în integralitate de crimă, Mişcarea fiind infestată de practica vendetei venite de la sud de Dunăre, cu referire la macedoneni (p. 190). Pe de altă parte, cu privire la asasinarea Preşedintelui Consiliului de Miniştri, Armand Călinescu, de către legionari, noul patriarh Nicodim, precum şi teologul Dumitru Stăniloaie, condamnă asasinatul, precizând că orice crimă este pedepsită de legile dumnezeieşti. Profesorul Müller  continuă analiza despre relaţia dintre BOR şi Mişcarea Legionară, arătând că în septembrie 1940, BOR se solidarizează cu generalul Ion Antonescu şi cu tot guvernul său (p. 193), însă, după rebeliunea din ianuarie 1941, Sfântul Sinod s-a desolidarizat în totalitate de legionari, pentru că nu mai corespundeau aşteptărilor puterii laice şi religioase (pp. 194-195).

În lipsa concluziilor, subscriem tezei istoricului Florin Müller de a nu-şi asuma prestigiul arogant al obiectivităţii absolute despre fascism şi că şi-a propus să stabilească adevărul în afara mâniei şi a părtinirii. Miza politică a fascismului se manifestă ca o „derealizare” a unui efort inutil şi absurd al dislocării modernităţii democratice şi capitaliste. După cum a precizat de la începutul volumului, istoricul Florin Müller nu îşi propune să tragă concluzii definitive despre socialismul şi fascismul interbelic românesc, considerând că şantierul intelectual rămîne unul deschis.

Articol publicat şi în revista Timpul