Julian Barnes sau moartea are gust de lămâie

„Tristeţi de lămâie”, unul dintre cele mai cunoscute volume ale scriitorului britanic Julian Barnes, câştigător al presitigiosului Man Booker Prize, a apărut de curând, în cadrul seriei dedicate autorului, în colecţia Babel a Editurii Nemira.

Unsprezece povestiri despre bătrâneţe, despre exeperienţa întâlnirii cu moartea, despre imposibilitatea de a recupera trecutul, sunt adunate în volumul „Tristeţi de lămâie”, în care Julian Barnes foloseşte lămâia, simbolul morţii la chinezi, pentru a vorbi despre oameni care privesc dincolo de viaţă. El, scriitorul care se declară ateu, creează în „Tristeţi de lămâie” mici universuri în care personaje ce se apropie de sfârşitul vieţii privesc înapoi nu cu mânie, ci cu un amestec de regret, resemnare şi (auto)ironie.

„Pierderea, eşecul, despărţirea, inevitabilul, moartea sunt peste tot în cărţile lui Julian Barnes, unul dintre scriitorii britanici de azi cei mai iubiţi de francezi şi cei mai citiţi în Europa. Dar autorul are obiceiul de a nu se repeta de la o carte la alta şi crede că literatura de ficţiune este <încântare, joacă şi o modalitate ciudat de intimă de a comunica cu oameni pe care nu-i vei cunoaşte niciodată>“, explică Dana Ionescu, redactor-şef al Editurii Nemira şi coordonatoarea colecţiei Babel.  „Iar în <Tristeţi de lămâie> pune sub lupă chinurile, neputinţele, plimbările de care oamenii nu se mai pot bucura, plăcerile care le sunt interzise, dar şi cu umorul care îi poate salva, măcar aparent. Povestiri cu şi despre oameni care trebuie să privească în ochi sfârşitul, strânse într-o carte prin care fiecare cititor are ceva de descoperit - despre sine şi despre ceilalţi. Cu acest volum se întregeşte seria de autor Julian Barnes, publicată în Colecţia Babel”, a mai spus ea.

Un scriitor lipsit de inspiraţie trăieşte o ultimă fantezie într-un compartiment de tren. Un muzician rememorează trist episoade din propria viaţă. O femeie îi citeşte reţete culinare soţului muribund. Iată câteva dintre subiectele povestirilor din volumul „Tristeţi de lămâie”, publicat în 2004 de Julian Barnes, un scriitor a cărui unicitate o recunosc şi criticii literari, şi cititorii.

„În ziua în care am împlinit 40 de ani, mi-am încheiat al patrulea roman, am renunţat la slujba de critic literar de la canalul de televiziune Observer şi mi-am cumpărat o masă de snooker”, povestea autorul într-un interviu publicat în ziarul The Telegraph. După al patrulea volum, intitulat „Privind în soare”, Julian Barnes, care se consideră „un pesimist vesel”, a continuat să scrie despre dragostea din lumea de azi şi neputinţele ei, despre despărţiri şi rupturi, despre moarte şi despre un Dumnezeu în care nu crede nici acum, după moartea soţiei lui, care i-a schimbat complet viaţa.

„Sunt ateu”, declara el, „însă dogmatismul mă sperie întotdeauna şi părerea mea este că ateismul, ca orice altceva, poate fi dogmatic. Nu cred că sunt suficient de deştept ca să ştiu că nu există Dumnezeu”.

Seria Julian Barnes cuprinde peste 10 titluri, dintre care cele mai recente traduceri sunt volumul de eseuri „Pe fereastră” şi romanul „Niveluri de viaţă”.

Julian Barnes a debutat ca scriitor în 1980 cu romanul „Metroland”, prin care s-a făcut imediat remarcat. Dar a dat lovitura abia peste câţiva ani, când a publicat incomparabilul roman „Papagalul lui Flaubert”, care i-a cucerit definitiv pe cititori şi i-a adus mai multe premii, propulsându-l printre finaliştii pentru Booker Prize în 1984, pe care l-a câştigat însă de-abia în 2011.

Obsedat nu de moarte, ci de nefiinţă, scriitorul şi-a închipuit, ironic şi autoironic, şi propriul necrolog, pe care l-a exprimat în faţa unui jurnalist britanic: „Julian Barnes a avut mai mult succes decât a sperat… A fost atât de fericit cât i-a îngăduit propria fire… Deşi s-a născut egoist, nu a reuşit sau mai degrabă nu a dorit să transmită egoismul mai departe… Şi-a iubit soţia şi s-a temut de moarte”.

Vă oferim un fragment din volumul „Tristeţi de lămâie”:

FRAGMENT

Apetit

Are zilele sale bune. Desigur, are şi zilele sale rele, dar să nu ne gândim la asta pentru moment.

În zilele bune, îi citesc. Îi citesc dintr-o carte preferată: „Bucuriile gătitului”, „Cartea de reţete a Constancei Spray”, „Bucătăria Margaretei Costa pentru cele patru anotimpuri”. Nu funcţionează de fiecare dată, dar pe ele mă pot bizui şi am învăţat ce anume preferă şi ce e mai bine să evit. Elizabeth David nu este de niciun folos şi îi urăşte pe bucătarii celebri moderni. „Peşti”, strigă el. „Peşti şi putori!”. Nu-i plac nici bucătarii de la televizor. „Uită-te la clovnii ăştia de trei parale”, zice, chiar dacă îi citesc ceva în acel moment.

Am încercat o dată cu „Bon Viveur’s, London, 1954” şi a fost o mare greşeală. Doctorii m-au avertizat că emoţiile puternice nu-i fac bine. Dar asta nu înseamnă mai nimic, greşesc? Toate vorbele înţelepte pe care mi le-au spus în ultimii ani se pot rezuma astfel: de fapt nu ştim care e cauza, nu ştim care este cel mai bun tratament, va avea zile bune şi zile rele, fereşte-l de emoţii puternice. A, da, şi desigur, este ceva incurabil.

Stă în scaunul lui, în pijamale şi halat, bărbierit cât reuşesc eu mai bine şi cu picioarele vârâte cu totul în pantofii de casă. El nu este genul să-i calce pe partea din spate, transformându-i în papuci. Întotdeauna a fost pedant. Prin urmare, stă cu picioarele lipite, cu călcâiele în pantofi, aşteptând să-i deschid cartea. Obişnuiam s-o fac la întâmplare, dar am avut probleme. Pe de altă parte, nici nu-i convine să mă duc direct la ce-i place lui. Trebuie să mă port ca şi cum aş fi ajuns acolo din întâmplare.

Deschid „Bucuriile gătitului” la pagina 422, să spunem, şi citesc tare „Miel Forestiere” sau „Imitaţie de vânat”. Doar titlu, fără reţetă. Nu ridic privirea ca să verific, dar sunt conştientă de reacţia lui. Pe urmă, „Pulpă de miel înăbuşită”, pe urmă, „Picioare de miel înăbuşite”, pe urmă „Tocană de miel” sau „Navarin Printanier”. Nimic – dar tocmai asta aştept să se întâmple. Pe urmă „Tocană irlandeză” - şi simt cum îşi înalţă fruntea puţin. „Patru la şase porţii”, preiau eu replica. Această ticană faimoasă nu se rumeneşte. Tăiaţi un kilogram de carne de miel sau de oaie în cuburi cu latura de un centimetru şi jumătate.”

Copyright „Tristeţi de lămâie” de Julian Barnes, traducere din limba engleză Mihai Moroiu, Colecţia Babel, Editura Nemira