Jurnal secret: Eu, China şi Mo Yan

Copertă roman

Sunt la noua librărie a Editurii Humanitas (pe bulevardul Elisabeta, în apropiere de Cişmigiu), la o lansare a romanului „Obosit de viaţă, obosit de moarte” de MoYan, recent laureat al Premiului Nobel pentru Literatură.

Dacă aş fi fost prieten cu autorul i-aş fi dat telefon şi i-aş fi fi propus o completare a titlului. „Obosit de viaţă, obosit de moarte, obosit de Mo Yan”, iar el nu s-ar fi supărat (cum s-a supărat Nicolae Breban, pentru o ironie asemănătoare). Cum să se fi supărat când ŞTIE că modul său de a scrie este obositor? „Romanul de mai dimensiuni – explică scriitorul – nu-şi poate sacrifica necesara gravitate ca să fie placul acestei epoci a senzaţionalismului, Nu poate, de dragul unor cititori sau al altora, să-şi scurteze lungimea, să-şi diminueze densitatea şi să-şi micşoreze dificultatea. Eu atât de lung îl vreau, atât de dens îl vreau şi atât de dificil îl vreau – cine e dornic să-l citească să-l citească, cine nu – nu. Şi de-ar fi să-mi rămână un singur cititor, eu tot aşa vreau să-l scriu!”

Dar ce necesară şi dătătoare de forţă morală, de interes faţă de viaţa oamenilor şi de dorinţa de a trăi totul intens e oboseala pe care o provoacă romanele acestui chinez!  După lectura unui roman simplist şi amuzant scris de un autor mediocru îţi vine să adormi. După lectura unui roman de Mo Yan simţi nevoia să te ridici din fotoliu şi să pleci în lume ca să faci dreptate.

Denisa Comănescu, în intervenţia ei, schiţează un portret spiritual al scriitorului, care i-a descoperit întâi pe Faulkner şi Márquez, pentru ca după aceea să se întoarcă la cultura populară chineză, la „poveşti şi doine, ghicitori, eresuri” din patria sa. Elisabeta Lăsconi, cu binecunoscuta ei capacitate de cuprindere a literaturii universale, îl situează pe Mo Yan în context internaţional, iar Luminiţa Bălan vorbeşte despre opera lui din perspectiva unei cunoscătoare a limbii şi literaturii chineze (de la ea aflu, printre altele, că Mo Yan se pronunţă „mo ien”).

Eu compar impresiile pe care le-am avut vizitând China (în 1997) cu imaginea pe care mi-am făcut-o despre lumea chineză citind cele două romane ale lui Mo Yan apărute recent în limba română (în traducerea admirabilă a lui Dinu Luca). „Sorgul roşu” şi „Obosit de viaţă, obosit de moarte”. În mod paradoxal, când am fost la faţa locului nu am înţeles aproape nimic despre felul de a fi al chinezilor. În schimb, mi-am făcut o idee relativ clară în legătură cu ei din paginile unor cărţi de ficţiune.