Jurnalul de creaţie al lui Andrei Tarkovski, pentru prima dată în România

„Sculptând în timp” de Andrei Tarkovski, o carte iubită de cineaştii din întreaga lume, a fost pentru prima dată tradusă în limba română, la Editura Nemira, şi va fi lansată joi, 12 noiembrie, ora 18.00, la Sala Eforia a Cinematecii Română. La eveniment vor participa Cristian Tudor Popescu, Laurenţiu Damian, Mihai Fulger şi Raluca Rădulescu, traducătoarea volumului.

Publicat în premieră în România, jurnalul de creaţie al lui Andrei Tarkovski, „Sculptând în timp”, este o lucrare fundamentală pentru orice artist, la care cunoscutul regizor rus a scris până în ultimele zile de viaţă şi care se constituie într-o mărturie directă a căutării. Andrei Tarkovski (îşi) pune întrebări despre film şi artă în general, despre creator şi public, despre valori şi nonvalori.

„Cu vreo douăzeci şi ceva de ani în urmă, pe când făceam primele schiţe ale viitoarei cărţi, mă întrebam tot timpul dacă merită efortul mă apuc de aşa ceva. Nu ar fi mai corect să fac filme, unul după altul, filme care să rezolve în practică problemele abstracte care apar de obicei în procesul de creaţie?”, scrie Tarkovski în Introducerea volumului. „Biografia mea artistică s-a format într-un mod ideal. Timpul lung scurs între filme a reprezentat pentru mine un răgaz chinuitor în care să reflectez, în lipsa oricărei activităţi, care este scopul muncii mele, prin ce se deosebeşte arta cinematografiei de toate celelalte arte, care mi se pare mie că este specificul oportunităţilor lui, să compar experienţa mea cu experienţa şi rezultatele colegilor mei.”

Născut pe 4 aprilie 1932 la Zavrajie, în regiunea Ivanovo, Rusia, Andrei Tarkovski, fiul poetului Arseni Tarkovski, a studiat muzica, pictura, sculptura, limba arabă şi a lucrat in Siberia, în geologie. În 1956 a fost admis la VGIK (Institutul Central de Cinematografie al URSS) de la Moscova, unde a studiat la clasa lui Mihail Romm. Atunci, sub influenţa neorealismului italian, a realizat primele scurtmetraje. După filmul de licenţă „Compresorul şi viora”, primul său lungmetraj, „Copilăria lui Ivan” din 1962, l-a impus în atenţia publicului şi a criticii, câştigând Leul de Aur la festivalul de la Veneţia. După multe şicane cu cenzura, „Andrei Rubliov” (1966) a ajuns la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes în ultima zi, autorităţile sovietice dorind ca prin această întârziere să se evite posibilitatea unei nominalizări. Filmul a fost interzis în URSS până în 1971. „Solaris” (1972) a fost aclamat în ţările comuniste şi considerat replica sovietică a filmului american „2001: Odiseea Spaţială”, regizat de Stanley Kubrick, cu toate că Tarkovski susţinea că nu văzuse filmul. Din cauza următoarei creaţii, „Oglinda”, care prezintă episoade cu nuanţe autobiografice, regizorul a intrat din nou în vizorul autorităţilor societice. Au urmat „Călăuza” şi „Nostalgia” (1983), cel din urmă filmat in Italia, sub ochiul vigilent al cenzurii. În anul următor artistul a plecat în Suedia, unde, cu ajutorul colaboratorilor regizorului Ingmar Bergman, a făcut „Sacrificiul”, ultimul său film, recompensat cu patru premii la Cannes, unde Andrei Tarkovski, devenit unul dintre cei mai importanţi creatori de film din secolul XX, nu a putut fi prezent din motive medicale. Regizorul s-a stins din viaţă la 54 ani, departe de ţara natală. A fost înmormântat într-un cimitir pentru emigranţii ruşi în Sainte-Geneviève-des-Bois, Paris.

„Când primeam scrisori sau când mă întâlneam pur şi simplu cu spectatorii care se aflau încă sub impresia filmului meu, când le citeam scrisori-confesiune începeam să înţeleg pentru ce lucrez. Să-mi simt adevărata vocaţie şi misiune. Datoria şi responsabilitatea faţă de oameni, dacă vreţi… N-am crezut niciodată că un artist, oricare ar fi el, poate crea doar pentru sine însuşi, convins fiind că nimeni nu va avea nevoie de opera lui niciodată”, mărturisea Tarkovski.

„O spectatoare din oraşul Gorki mi-a scris: <Vă mulţumesc pentru Oglinda. Şi eu am avut o copilărie asemănătoare… Dar nu înţeleg cum aţi aflat? Era acelaşi vânt şi aceeaşi furtună… Bunica îmi striga: „Galka, dă pisica afară!”… În cameră era întuneric… Şi la fel se stingea lampa cu petrol şi tot sufletul îmi era copleşit de aşteptarea mamei…Şi cât de minunată este în filmul dumneavoastră trezirea conştiinţei, gândurilor copilului!… Şi cât de exact este, Doamne… de fapt, noi chiar nu cunoaştem faţa mamelor noastre. Şi ce simplu. Ştiţi, în întunericul din sală, uitându-mă la acea bucată de pânză luminată de talentul dumneavoastră, pentru prima dată în viaţa mea am simţit că nu sunt singură…>”, povesteşte artistul, eprimându-şi momentele de îndoială.

„Multă vreme am fost convins că nimeni nu are nevoie de filmele mele şi nimeni nu le înţelege, aşa încât asemenea mărturisiri mi-au încălzit sufletul, dând sens activităţii mele, au întărit în mine sentimentul dreptăţii şi pe acela că drumul ales nu este întâmplător.”

Volumul „Sculptând în timp” apare în colecţia Yorick a Editurii Nemira în traducerea Ralucăi Rădulescu. Cartea a fost publicată în coproducţie cu Centrul Cultural Casa Artelor, Primăria Sectorului 3.

La lansarea care va avea loc joi, 12 noiembrie, la Cinemateca Română, Sala Eforie, vor fi prezenţi Cristian Tudor Popescu, jurnalist, scriitor, critic de film, Laurenţiu Damian, regizor, preşedintele Uniunii Cineaştilor din România; Mihai Fulger, critic de film, redactor-şef al Cinematecii Române; Raluca Rădulescu, jurnalist şi traducătoarea volumului. Evenimentul va fi urmat de proiecţia unuia dintre cele mai importante filme ale celebrului regizor rus.

Evenimentul deschide seria Întâlnirilor Yorick organizate de revista Yorick şi de editura Nemira, ce vor avea loc lunar şi care vor aduce în faţa publicului bucureştean regizori, actori, scriitori, critici de teatru şi de film pentru a discuta despre pasionantele arte ale spectacolului.