Jurnalul unei crize

Nimic deliberat, o simplă întâmplare faptul că am citit Zodia Cancerului - Jurnal 2012-2015, cartea poetului şi profesorului sibian Radu Vancu (Editura Humanitas, Bucureşti, 2017), în zilele celei de-a XXIV-a ediţii a Festivalului Internaţional de la Sibiu. Evocat indirect în carte printr-o referire la Divina Comedie a lui Nekrošius, spectacol văzut de Radu Vancu la ediţia din anul 2013 a FITS.

De altfel, sunt puţine referiri la teatru, la literatură dramatică, la spectacole în Jurnalul lui Radu Vancu. Câteva rânduri critice la adresa pieselor lui Ionesco ce îi par lui Vancu a fi azi mai puţin ofertante decât articolele, interviurile, confesiunile, o referire interesantă la o superbă piesă - La guerre civile - a lui Montherlant care şi mie mi se pare extrem de raciniană. De altminteri, întreaga literatură dramatică a lui Montherlant are ceva racinian în ea, a avut, chiar şi în momentul în care a fost scrisă, o inactualitate care mie mi se pare de esenţă superioară (poate de aceea Montherlant este unul dintre subiectele favorite de curs, dar şi de examen cu studenţii mei din anul al III lea Franceză). Unde mai pui că şi Montherlant a fost urmărit de gânduri suicidare, puse şi temeinic, şi cumplit în practică, suicidul fiind una dintre obsesivele teme de reflecţie din Jurnal. Et pour cause.

Dar revenind. Aflându-mă în Sibiul lui Mircea Ivănescu (adesea şi cu veneraţie defel mimată evocat/invocat/divinizat de Radu Vancu în Zodia Cancerului) am trecut şi eu pe lângă anticarul volant de peste drum de Teatru (un om aflat într-o continuă aşteptare a câte unui Sylvestre Bonnard local), prin parcul Astra, pe podul Minciunilor, am intrat în librăria Humanitas, aceea evocată şi în Jurnalul Monicăi Lovinescu, şi în mai noua librărie Habitus, acolo unde lucrează exemplarii librari şi oameni de cultură Vladi, Andrei, Marian. Librării devenite - şi asta aveam să aflu citind Jurnalul lui Radu Vancu - locuri în care poezia se află foarte adesea la ea acasă. Şi în care semnatarul cărţii se ducea între anii 2012-2015 spre a face mai suportabilă criza imposibilităţii de a mai scrie poezie, puternic resimţită odată volumul Frânghia înflorită încheiat.

I se întâmplă lui Radu Vancu - şi odată întâmplarea intervenită, transcrisă pe hârtie, nu mai are rost, nu o mai poate şterge, deşi e atât de simplu astăzi să dai delete - să-l citeze pe Livius Ciocârlie, cel care a scris că „de obicei, se scrie jurnal în pauza dintre scris şi scris. De aceea o temă recurentă a jurnalelor este: nu pot să scriu”.

La urma urmei, aceasta este tema, aceasta este obsesia, acesta este subiectul „văicărelii” (Radu Vancu dixit) atât de fermecătoare, de profundă, de autentică, de nemimată care înseamă substanţa acestui minunat Jurnal. Fireşte, la statutul de teme principale aspiră şi Cami (soţia), şi Sebastian (înţeleptul fiu, pe vremea aceea încă la grădiniţă al diaristului), şi boala, şi obsesia bolii şi a morţii, şi prietenia (îndeosebi aceea îngrijorată pentru Claudiu Komartin), dar nimic nu e reflectat mai puternic decât poezia în acest jurnal. A cărui curgere este asemenea unui fluviu atunci când criza atinge maximul istoric şi care devine un pârâiaş anemic care, fireşte, seacă, odată criza depăşită.

Poezia a arătat, scrie Radu Vancu, pe pagina finală a Zodiei Cancerului, că „poate administra cancerul”. Şi nu a făcut-o asemenea unui contabil, ori asemenea unui doctor oricât de competent şi de lettré ar fi fost acesta, ci precum un inegalabil profesor de literatură. Fiindcă Zodia Cancerului - Jurnal 2012-2015 poate fi citit şi ca un înflăcărat şi defel didactic, adică plictisitor tratat despre arta poeziei, despre valoarea ei în secolul al XXI lea.

Radu Vancu - ZODIA CANCERULUI - Jurnal 2012-2015, Editura Humanitas, Bucureşti, 2017.