Cărţi

articolul anterior

La aniversarea unui nemuritor

1
22 Sep 2019 00:24:38
Alexandru Cristian
Academicianul Augustin Buzura ( 22 septembrie 1938-10 iulie 2017)
Academicianul Augustin Buzura ( 22 septembrie 1938-10 iulie 2017)

În urmă cu opt decenii apărea pe lume un copil care va schimba felul de a scrie literatură, un copil ce va deveni un mare prozator. În ţinutul întemeietorilor Moldovei, în anul 1938 şi în ziua de 22 septembrie Augustin Buzura apare pe lume într-o perioadă agitată a istoriei noastre. De fapt o mare parte din viaţa sa va trăi într-o perioadă tulbure şi ciudată, plină de lucruri aparent inexplicabile.

Pasionat de tânăr de ştiinţe reale dar şi de ştiinţele naturii Augustin Buzura alege să studieze medicina...dar dorinţa de a vorbi despre sentimentele şi viaţa oamenilor prevalează. Augustin Buzura nu va părăsi total psihiatria ci se va dedica ei în opera sa literară, va descrie toate patologiile sociale şi devianţele comportamentale în marile sale romane.

Opera sa a fost împărţită de anumiţi critici în două, eu o văd ca pe un tot unitar ce se completează, o operă egală şi rotundă care descrie tortura sufletului românesc în ultimele decenii ale comunismului dar şi în primele decenii ale tranziţiei. Romanele sale au o forţă a scriiturii nemaiîntâlnită în literatura română. Putem afirma că Augustin Buzura este unul dintre cei mai profunzi prozatori români, unul care sondează mintea şi sufletului omului. În fapt psihiatria l-a ajutat pe Augustin Buzura să realizeze o operă ce a zguduit minţi şi a îndreptat anumite idei greşite despre evenimente diferite din vieţile noastre.

Tragedia omenească întâlnită în Feţele tăcerii o compar cu lupta mitologică din Război şi Pace de Tolstoi, din Un veac de singurătate de García Marquez dar şi din Războiul Sfârşitului Lumii de Vargas Llosa. Romanul luptei împotriva colectivizării este un roman ce ne arată că eroii adevăraţi sunt anonimi, în fapt adevăratul eroism este unul ascuns nu unul trâmbiţat peste tot.

Cea mai abisală creaţie a lui Augustin Buzura este romanul Absenţii, romanul unei minţi acaparată de adevărul crud în care trăieşte. Romanul unui intelectual revoltat este Orgolii, unde omul de ştiinţă intră în coliziune directă cu omul ce doreşte să trăiască conştient de condiţia sa.

Romanele pe care Augustin Buzura le-a scris sunt o manifestare a voinţei sale de a descrie complet realitatea prin care a trecut poporul român. Romancier profund şi abisal Augustin Buzura lasă o moştenire care va rămâne în literatura noastră drept cea mai abisală creaţie a unui prozator român, opera care a sondat cel mai mult mintea omului.

Augustin Buzura a fost considerat de unii, în mod nedrept, ca un scriitor prolix şi greu de citit, lucrurile profunde nu sunt simple şi nu pot fi explicate simplu şi îmbrăcate în banalitate.

Academicienii francezi sunt supranumiţi Les Immortelles- Nemuritorii. Augustin Buzura este nemuritor prin profunzimea operei sale dar şi prin statutul de Academician, membru titular al Academiei Române din anul 1992, pot spune fără a exagera că Augustin Buzura este un dublu nemuritor.

Augustin Buzura va rămâne o conştiinţă a ceea ce a fost şi ceea ce nu trebuie să mai fie, o afirmare a adevărului crud şi fără ocolişuri.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Lucifer
27.09.2019, 13:55:53

Hmmm! Da, poate Augustin Buzura a analizat cel mai bine "sufletul comunist", totuşi pentru regim a fost un scriitor tolerat/ acceptat. Nu a fost un "revoluţionar"(ca Soljeniţîn de exemplu), pesonajele lui erau totuşi în fond comuniste, poate tocmai de aceea nu a fost pus la index. Lipseşte fronda în opera lui Buzura. Pe de altă parte, literatura comunistă "cu intelectuali" nu rezistă unei analize strict critice. Toate scrierile "cu intelectuali" pornind de ex. cu Marin Preda, Ivasiuc, Breban, Buzura, etc sunt azi fade şi enervante. Pur şi simplu autorii nu înţelegeau "omul nou" comunist şi nici anvergura "trăirilor" lui. Comunismul a fost o boală, societatea era bolnavă, sufletele erau bolnave şi nici scriitorii nu se simţeau prea bine(a fost şi un roman, "Animale bolnave" de Nicolae Breban, şi ăsta tot academician...). Aproape toată proza din perioada comunistă este nulă valoric şi rămâne doar ca un capitol separat în istoria literaturii române.

+1 (1 vot)