La Salonul  de Carte de la Paris, Varujan Vosganian a fost mai tare ca Gigi Becali

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deodată, am avut o vedenie... Este chiar Gigi Becali în carne şi oase prezent în aleile            « Salonului de carte » de la Paris. Nu-mi venea să cred ! Nu era ceea ce România, invitată de onoare la acest salon, ar fi dorit să arate vizitatorilor.

În primul moment am crezut că miliardarul român a greşit data din calendar. Acum 15 zile, în acelaşi loc, s-a desfăşurat „Salonul agriculturii”.  Oarecum « cultură » …. şi « agricultură »… pentru el suna la fel cum se spune în franceză  « bonnet blanc et blanc bonnet » (caciulă albă şi alba caciulă) expresie devenită celebră, lansată de unul din cei mai aprigi apăratori ai stalinismului, Jacques Duclos, membru al Partidului Comunist francez pentru a arunca în acelaşi sac pe toţi adversarii lui, fără nuanţe.

Într-adevăr, aş fi putut să mi-l imaginez pe ciobanul de la Zagna, băgând degetul arătător în urechea unei vaci pentru a scoate cerumenul şi să verifice astfel starea sănătaţii animalului şi a mărfii, exact cum a făcut Nikita Sergheevici Hruşciov în memorabila lui vizită în State.

În cele din urmă, s-a dovedit ca nu a fost decât o “sosie”, o persoană care îi semăna leit. Dar, vă asigur, prezenţa lui în acest  loc nu ar fi fost iesită din comun. Salonul Cărţii din Paris fiind o mare piaţă, un târg.

Când aud vorbindu-se de cultură, scot kalaşnikovul”, se pare că aşa se glumea în subsolurile de la Lubyanka. La Palatul de la « Porte de Versailles » trebuia scos mai degrabă carnetul cu cecuri. Nu se putea face un pas fără să fiţi solicitati pentru a vă abona la « Le Monde » sau la « Nouvel Observateur » sau pentru a cumpara ultima reuşită senzaţională a protejaţilor din diferite edituri prezente care de care mai seducătoare.

Şi mulţimea se înghesuia să zărească de departe pe vedeta zilei. Duminică a fost Mazarine PingeotVai dragă! Este leită taică-său” în acest timp tânăra scriitoare se obosea să dedice cărţile şi să le însoţească  un distins surâs adresat admiratorilor. Aceştia plecau încântaţi. Nu se ştie dacă era datorită ultimului său roman, pe care îl aveau sub braţ sau datorită autografului fiicei clandestine a răposatului, François Mitterrand.

« Sardinez-vous, sardinez-vous » adică strângeţi-vă ca sardelele într-o conservă, recomanda un ghid la Castelele de pe Valea Loarei turiştilor care se îngrămădeau într-un dormitor să vadă patul unde a fost conceput un rege al Franţei. La Paris era cam acelaşi lucru.

Dintr-un « Salon al cărţii» mai fac parte şi scriitori înfumuraţi care se arată în faţa mulţimii, care le flatează ego- ul şi îi asigură de admiraţia ei.

Tot într-un Salon se află şi autori care sunt într-adevăr mari, valoarea lor este proporţională cu discreţia. Ei nu mai au nimic de dovedit, de demonstrat. Această simplitate, amabilitate, modestie le-am apreciat îndeosebi la Norman Manea.

Acest autor contemporan român, cel mai citit în lume, a traversat Atlanticul pentru a se alătura celorlalţi scriitori la Paris. Şi era nevoie de asta, după o săpămână  zbuciumată « vai şi amar ! » când « refuznicii de ultimă oră » au declanşat războiul hotărând să nu se prezinte la Salon. Pacea nu a revenit total, dar cel puţin s-a evitat o catastrofă « une Berezina » dăunătoare literaturii române.

Oricum această atitudine regretabilă nu a fost apreciată deloc de organizatorii şi de responsabilii culturali francezi care au oferit un loc de cinste literaturii române, au pregătit programe, plachete, afişe, comunicări în media etc. Din politeţe ei s-au abţinut să facă comentarii dezagreabile.

Astfel, s-a evitat ca pavilonul de onoare oferit României să se asemene cu « Waterloo morne plaine » evocat de Victor Hugo, adică un dezastru de război. Cu toate acestea, autorii prezenţi, trei sferturi din scritorii invitaţi au resimţit o stare de insatisfacţie, de jenă, şuşotind între ei şi mai ales întorcând spatele în mod ostentativ celui care e la originea scandalului « le grand chasseur de sorcières devant l’Eternel » în persoana lui Andrei Marga, devenit un adevărat inspector Javert în urmărirea intelectualilor independenţi.

Unii dintre cei prezenti, puţini la număr, încercau să-l consoleze pe preşedintele Institutului Cultural Român, izolat. Gest umanitar … sau lingăi cu gândul la viitorul lor?

În acele momente, te simţeai ca pe vremea lui Iliescu Întâi, când românii nu îndrazneau încă să vorbească cu voce tare şi se suspectau unii pe alţii.

Într-adevăr, acest Salon ar fi trebuit să fie o mare sărbătoare a culturii române, cum a visat cu voce tare acum zece ani Ion Caramitru, când era ministru al Culturii. Să nu exagerăm… Salonul nu a fost total ratat. Certurile între români au lăsat indiferenţi vizitatorii francezi şi era o adevărată plăcere să-i vezi bucuroşi şi încântaţi de a pleca cu cărţile sub braţ, dornici de a se lansa în descoperirea une literaturi pe care nu o cunoşteau. Cât despre vânzare, se pare că a mers foarte bine.

Deci, dacă folosim terminologia celebrului ghid Michelin, zgârcit cu stelele pe care le acordă: trei dacă este excepţional, două dacă merită să faci călătoria, iar eu aş acorda o stea pavilonului român, adică merită să-l vezi « mérite le détour » !

Cel puţin, să fi asistat la spectacolul de « charme », de seducţie, realizat de Varujan Vosganian care, prezentând ultima sa carte, a reuşit să-i convingă pe auditori că poţi să fii dimineaţa un scriitor criticând  la Paris miasmele persistente ale comunismului actual din România… pentru a redeveni în aceeaşi seară ministru al urmaşilor lui, la Bucureşti. Jos pălăria! Un adevărat artist! Un Caţavencu din epoca actuală ! Şi în plus, într-o franceză perfectă…

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite