Lansare la standul Adevărul. Filmul ultimelor trei zile din viaţa Ceauşeştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul „Moartea Ceauşeştilor“ de Radu Gabrea, în format DVD, după volumul lui Grigore Cartianu, a avut lansarea miercuri seară, la standul Editurii Adevărul din cadrul Târgului de Carte Gaudeamus. Invitaţii evenimentului au fost cei doi actori care i-au interpretat pe soţii Ceauşescu, Victoria Cociaş şi Constantin Cojocaru.

Filmul regizat de Radu Gabrea reface traseul ultimelor trei zile de viaţă ale soţilor Elena şi Nicolae Ceauşescu, pornind de la volumul „Moartea Ceauşeştilor” scris de Grigore Cartianu şi continuând cu numeroase interviuri ale martorilor evenimentelor din 1989. 

„L-am cunoscut pe domnul Cartianu în perioada în care făcea la B1 TV emisiunea despre cercetările sfârşitului Ceauşeştilor, pentru că, în aceeaşi perioadă, eu şi domnul Cojocaru tocmai studiam caseta cu procesul din 1989, de la Târgovişte, fiindcă pregăteam un spectacol înscenat numai cu procesul. Văzând caseta de zeci de ori, am studiat foarte bine personajul şi seara, ascultându-l pe domnul Cartianu, care refăcea drumul Ceauşeştilor în ultimele lor trei zile, după ce au fugit de pe Comitetul Central”, a spus actriţa Victoria Cociaş. 

„Pentru mine, Elena Ceauşescu este un personaj tragic-comic, aşa l-am şi tratat. Am studiat foarte mult tot ce făcea ea – cum vorbea, cum se mişca, am încercat să reconstitui traseul ei interior. A fost o muncă foarte interesantă. Apoi, am citit cartea domnului Cartianu, am ajuns şi la scenariul documentarului pe care l-a făcut domnul Radu Gabrea. Am ascultat toate bancurile despre Ceaşescu, şi despre ea, şi despre el, cum li se spunea atunci: Împuşcatul şi Sinistra. Important este că am încercat o reconstituire a celor trei zile în care aceşti oameni au fost hăituiţi şi în cele din urmă omorâţi, pentru binele nostru, al tuturor. Cel puţin aşa crede o parte dintre noi”, a concluzionat Victoria Cociaş.

Constantin Cojocaru: „Sunt produsul epocii comuniste din România“

 „Pentru mine, alegerea domnului Radu Gabrea de a juca rolul lui Nicolae Ceauşescu în acest film a venit ca o surpriză uriaşă. În 1989 aveam 44 de ani, m-am născut în 1945, deci sunt produsul epocii comuniste din România. S-au făcut toate manipulările posibile, astfel încât acest subiect – al soţilor Ceauşescu – a ajuns un subiect de nimic, ca o cârpă cu care s-a şters tot praful politic din dreapta şi din stânga. Ce înseamnă să joci într-un film care deja este epuizat ca modalitate de a manipula politic tot ce s-a întâmplat mai târziu? Vinovăţia i-a aparţinut în totalitate lui Nicoale Ceauşescu, iar filmul acesta este adevărat, un film care este obligatoriu să fie văzut, pentru că este istorie curată şi sensibilă a României. Nu există nicio intenţie de manipulare, fiindcă nu dă niciun verdict final, ci pune simplu faţă în faţă minciuna şi adevărul“, a explicat actorul Constantin Cojocaru. 

„E vorba despre cele trei zile, care n-au niciun document istoric. Am stat zile şi zile vizionând caseta procesului, încercând să intru nu în istoria care însemna Nicolae Ceauşescu, ci în intimitatea omului, pentru că din momentul în care a fost coborât din elicopter, la marginea şoselei, făcând autostopul primei maşini Dacia care trecea pe-acolo, era un simplu cetăţean, un bătrânel. Din acel moment, au urmat trei zile de suspans, extraordinare nu ca sfârşit, ci ca mod de a fi a celor doi dictatori în ultimele trei zile“, a mai spus actorul. 

Crimele din perioada 22-25 decembrie nu pot fi puse în niciun caz pe seama soţlor Ceauşescu. De aici apare întrebarea: cine a avut interesul să se săvârşească acele crime? Radu Gabrea, regizor

Regizorul Radu Gabrea a explicat parcursul creării acestui film care reconstituie sfârşitul soţilor Ceauşescu. „Filmul a fost o experienţă extraordinară, nu numai lucrul cu actorii, ci şi discuţiile cu martorii, fiindcă filmul pleacă de la cartea lui Cartianu, dar se bazează pe interviuri făcute cu toţi oamenii care i-au întâlnit pe Ceauşeşti în ultimele lor trei zile. Reconstituirile făcute de noi sunt mie în sută adevărate şi cred că lumea ar trebui să se uite mai mult la acest film, fiindcă ce se întâmplă acum în România are rădăcini în ce s-a întâmplat în zilele 23-25 decembrie 1989“, a punctat Gabrea. 

„Când am făcut interviurile de documentare cu martorii evenimentelor din 1989, a fost foarte uşor de observat că mulţi dintre ei nu fuseseră direct prezenţi şi că inventau. Alţii, foarte minuţios aleşi, mi-am dat seama că au fost cu adevărat prezenţi. (...) După 22 decembrie, soţii Ceauşescu erau doi bătrâni impotenţi, total lipsiţi de apărare, iar crimele din perioada 22-25 decembrie nu pot fi puse în niciun caz pe seama lor. De aici apare întrebarea: cine a avut interesul să se săvârşească acele crime?“, a mai completat regizorul. 

Filmul are meritul de a ne arăta doi bătrânei lipsiţi de putere la foarte scurt timp după ce au avut toată puterea. Grigore Cartianu, scriitor şi jurnalist

Grigore Cartianu a vorbit despre importanţa subiectului în conştiinţa actuală a populaţiei României. „După 20 de ani, Ceauşescu ajunge să aibă o favorabilitate de 55% în rândul populaţiei, adică mai mult de un român din doi crede că Ceauşescu a fost un politician bun, un patriot. Prin acest film am vrut să acoperim lipsa de informaţii din acele trei zile. Vedeam la televizor toate figurile cum îşi împărţeau puterea şi privilegiile. În acele trei zile, nu am ştiut mai nimic despre Ceauşeşti, însă am aflat apoi că a fost vorba de o minciună planificată, care creştea de la o zi la alta, până pe 25 decemrie 1989. Acelei minciuni îi „datorăm” vreo 1000 de morţi“, a explicat Cartianu. 

„Ne-am pus problema, eu şi domnul Gabrea, dacă nu vom fi acuzaţi că suntem nostalgici, că îl umanizăm prea mult pe Ceauşescu, care a fost un tiran. Filmul are meritul de a ne arăta doi bătrânei lipsiţi de putere la foarte scurt timp după ce au avut toată puterea“, a încheiat Grigore Cartianu. 

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite