Lansarea celui mai recent roman al Hertei Müller, astă seară, la Librăria Humanitas Cişmigiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, 31 octombrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu va avea loc lansarea ultimului roman al Hertei Müller, „.Astăzi mai bine nu m-aş fi întâlnit cu mine însămi“. Volumul va fi prezentat de Corina Bernic, Florina Pîrjol, Adina Diniţoiu, Cezar-Paul Bădescu şi Denisa Comănescu, iar Ada Milea va susţine un minirecital cu piesele favorite ale scriitoarei.

În cadrul evenimentului care se va desfăşura în această seară, Corina Bernic va prezenta un colaj de filme cu şi despre Herta Müller, realizat de LiteraturHaus Berlin. În volumul apărut la Editura Humanitas, scriitoarea prezintă întâlnirea unei tinere din România cu Securitatea regimului lui Nicolae Ceauşescu. Autoarea a fost prezentă la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi. 

FRAGMENTE:

M-au chemat. Joi la zece fix. Mă cheamă tot mai des: marţi la zece fix, sâmbătă la zece fix, miercuri sau luni. De parcă anii ar fi o săptămână. Mă şi mir că după vara târzie vine deja iarna. (...)

Tramvaiul nu are un orar fix. Mi se pare că foşneşte dacă nu cumva e vorba de frunzele tari ale plopilor. Vine deja, azi vrea să mă ia pe loc. Mi-am propus să-l las să urce înaintea mea pe bătrânul cu pălărie de paie. (...) 

De la trei dimineaţa am tot ascultat astăzi ticăitul ceasului: chemat, chemat, chemat... În somn, Paul se întinde de-a curmezişul patului şi se strânge la loc atât de brusc, încât până şi el tresare fără să se trezească. Ăsta-i un tic. Gata cu somnul meul. Stau trează în pat şi ştiu c-ar trebui să închid ochii ca să pot adormi la loc. Dar nu-i închid. Copyright Editura Humanitas

„Acest roman impresionant reflectă absurditatea suprarealistă a vieţii sub dictatură: un anchetator care o salută pe protagonistă cu un sărut umed pe mână, un deget tăiat care apare din senin în geanta ei. Nu se ştie clar de câte ori a fost chemată sau dacă ea într-adevăr ajunge la ultimul interogatoriu – o călătorie care înseamnă permanenta evitare a absurdului cotidian, în care singura scăpare este să reuşeşti să nu înnebuneşti“. (The Guardian)

„Romanul Hertei Müller surprinde viaţa de coşmar într-o lume întoarsă pe dos“. (Frankfurter Allgemeine Zeitung)

Herta Müller s-a născut pe 17 august 1953, în satul Niţchidorf din Banatul şvăbesc. A studiat germana şi româna la Universitatea din Timişoara. După ce a refuzat să colaboreze cu Securitatea, dar şi din pricina prieteniei cu membrii societăţii Aktionsgruppe Banat, scriitoarea a fost persecutată. În 1982 a debutat cu volumul de povestiri „Ţinuturile joase/ „Niederungen (Humanitas Fiction, 2012), masiv cenzurat, care a apărut în 1984 şi în RFG. Din 1985, operele Hertei Müller au fost interzise în România. Presiunile tot mai puternice din partea Securităţii au forţat-o să emigreze în Germania, în 1987.

 Printre romanele publicate se numără: „Omul este un mare fazan pe lume/ „Der Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt“ (Humanitas Fiction, 2011), „Călătorie într-un picior/ „Reisende auf einem Bein (Humanitas Fiction, 2010), „Încă de pe atunci vulpea era vânătorul/ „Der Fuchs war damals schon der Jäger (Humanitas Fiction, 2009), „Astăzi mai bine nu m-aş fi întâlnit cu mine însămi/ „Heute wär ich mir lieber nicht begegnet (Humanitas Fiction, 2014). Este laureată a numeroase premii importante, printre care Premiul Kleist (1994), Premiul european pentru literatură Aristeion (1995), Premiul IMPAC Dublin (1998), Premiul pentru literatură al Fundaţiei Konrad Adenauer (2004). 

Academia Suedeză i-a atribuit în 2009 premiul Nobel pentru Literatură – Motivaţia juriului Nobel „.descrie cu lirismul ei concentrat şi proza plină de sinceritate universul celor deposedaţi“.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite