Dacă vreţi un loc de muncă, învăţaţi mandarina!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Care sunt limbile viitorului? Este engleza suficientă pentru a ne integra pe piaţa muncii? Portughezii se pare că au înţeles că nu şi se îndreaptă spre germană, rusă, chineză sau arabă, limbi care ar putea să le asigure o slujbă.

În căutarea noilor pământuri ale făgăduinţei, portughezii s-au pus cu burta pe carte. Şi nu pe orice carte, ci pe manualele de limbi străine. În căutare de noi orizonturi, cursurile intensive de germană sunt un avantaj în competiţia dură de pe piaţa muncii. Mulţi portughezi deja îşi dau seama de importanţa în creştere a unor ţări, în economia internaţională, aflăm citind Presseurop.

Unele în centrul Europei, precum Germania, care continuă să crească împotriva curentului, şi altele mult mai departe. În ultimii ani, creşterea cererii de cursuri de rusă, arabă şi mandarină arată bine unde se află puterea economică. Cum era de aşteptat, având în vedere creşterea de neoprit a Chinei, mandarina este cea care a atras cel mai mult atenţia.”

China nu reprezintă doar viitorul – creşterea sa în toate sectoarele economiei e deja o realitate. Şi, în ciuda faptului că engleza se învaţă în şcolile acestei ţări, lipsa de practică a chinezilor, şi, mai ales diferenţele culturale îi obligă pe străini să înveţe unele noţiuni de bază din mandarină.

După mulţi ani în care a fost ignorată, şi limba lui Tolstoi şi Dostoievski câştigă tot mai mulţi adepţi – Rusia aflându-se în ascensiune economică, susţinută de rezervele sale energetice, de care depind statele din Europa de Nord şi Europa Centrală. Obiectivele studenţilor se referă, în general, la perspectiva de a obţine o slujbă în domeniul traducerilor şi în companii ruseşti care se află în Portugalia. Dar emigrarea este un alt scop al multor studenţi.

Nu întotdeauna soluţia este de cealaltă parte a planetei sau a Europei. Şi franceza mai are adepţi. Mai ales că, pentru europeni, chiar dacă Franţa nu are avântul economic al Rusiei, al Golfului Persic sau al Chinei, mereu va fi mai aproape de casă…

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite