„Luna. O istorie pentru viitor”, de Oliver Morton, a apărut în librăriile româneşti FRAGMENT
0
„Adevărul” prezintă un fragment în premieră din volumul „Luna. O istorie pentru viitor” de Oliver Morton, în traducerea lui Doru Căstăian. Volumul a fost publicat la Editura Polirom.
Luna lui Oliver Morton este o capodoperă de jurnalism ştiinţific menită să ofere o viziune proaspătă şi pertinentă asupra satelitului natural al Pămîntului. Sunt prezentate şi comentate informaţii, ipoteze şi teorii despre Lună din cele mai diverse domenii: geologie, cosmogonie, istorie, astrobiologie, mitologie, literatură SF şi artă în general, inginerie şi aeronautică spaţială, futurologie ş.a. Reunite, capitolele cărţii ne arată că omenirea a avut multe de învăţat de la Lună atât în ce priveşte alcătuirea universului, cât şi explorarea spaţială. Studiind-o, oamenii şi-au modificat adesea propriile percepţii despre Pământ. O demonstrează cercetările începute încă de pe vremea celor dintâi astronomi ai Antichităţii, continuate în Renaştere de Galilei şi Leonardo da Vinci şi, în contemporaneitate, de noile tehnologii dezvoltate ca urmare a Războiului Rece, a cursei spaţiale şi a planurilor de folosire a Lunii ca trambulină pentru viitoarele explorări ale cosmosului. Astfel, cartea lui Oliver Morton reprezintă o sinteză vastă şi, totodată, rodul unor ani îndelungaţi de cercetări entuziaste şi activitate reportericească. Luna este mai mult decât o carte, este o oglindă ce reflectă viaţa noastră în Antropocen.
„Stilul scrierilor ştiinţifice ale lui Morton este cuceritor şi limpede. Capitolele despre formarea Lunii şi istoria ştiinţei selenare sînt captivante... Morton are darul de a sintetiza ştiinţa, tehnologia şi cultura.” (Eli Kintisch, The Washington Post)
-FRAGMENT-
„În vreme ce Riccioli completa hărţile Lunii cu nume de astronomi, alţii populau Luna însăşi cu tot soiul de locuitori. Un principiu de economie divină – Dumnezeu nu putea fi un risipitor în creaţia Sa – i-a făcut pe mulţi să conchidă că, dacă există şi alte planete asemănătoare Pământului, ele trebuie să fi fost populate. Este ceea ce îşi propune John Wilkins în cartea sa The Discovery of A World in the Moone („Descoperirea unei lumi pe Lună”), publicată în 1638, o încercare de a dovedi că Luna este locuibilă şi, mai mult, că este locuită. Iar dacă este locuită, atunci despre locuitorii ei trebuie imaginate tot felul de poveşti. Astfel că pentru copernicani şi pentru tovarăşii lor călători, ficţiunile despre Lună au devenit, la fel ca reprezentările ei grafice, modalităţi de a-i afirma caracterul mundan precum şi de a demonstra natura planetară a Pământului, crescând şi descrescând pe cerul lunar.
Misterul luminii terestre, o dovadă că Luna era pentru Pământ ceea ce Pământul era pentru Lună, a reprezentat o temă curentă. Kepler vorbeşte despre ea în Somnium („Visul”, 1634), în care lumina terestră îmblânzeşte, pe faţa vizibilă a „Lunii” sale, ceva din asprimea climatică datorată zilelor şi nopţilor de câte 14 zile pământene fiecare. În cartea The Man in the Moone a lui Francis Godwin, publicată în acelaşi an cu cea a lui Wilkins, protagonistul, Gonsales, descoperă că viaţa selenară decurge, în cea mai mare parte a ei, doar datorită luminii terestre; când atât Pământul, cât şi Soarele se află pe cer, viaţa devine de nesuportat pentru marea majoritate a locuitorilor: doar cei mai puternici şi mai nobili pot rezista, în vreme ce ceilalţi îşi petrec lungile zile lunare dormind.
În viziunea lui Godwin, oamenii de pe Lună sunt înalţi, înţelepţi şi religioşi – o mare uşurare pentru el. Când striga „Doamne, Iisuse Hristoase”, cei de acolo cad în genunchi, iar autorul exultă la gândul frăţiei întru Hristos. Dar o Lună similară Pământului într-un univers divin, după cum arată Adam Roberts în lucrarea sa History of Science Fiction (2016), a dus şi la apariţia altor probleme: sunt locuitorii Lunii mântuiţi? Se pot ei mântui? Ce semnificaţie are sacrificiul lui Hristos într-un univers cu mult mai mare decât cel al învăţaţilor? Locuitorii Lunii trebuie să se împărtăşească?
Era totuşi posibil ca sufletele pure avute în vedere să fie fiinţe umane – şi ca Luna să fie asemenea Pământului din punct de vedere material, aşa după cum credeau scriitorii copernicani, ba chiar la un nivel spiritual superior acestuia. Wilkins a sugerat că Luna ar putea fi „un Pământ celest care corespunde, după câte îmi dau seama, cu Paradisul Învăţaţilor [...] Locul acesta nu a fost mistuit de potop pentru că nu existau păcătoşi care să atragă blestemul asupra lor”. Cyrano de Bergerac, imaginându-şi o vizită pe Lună, a ajuns la concluzia că acolo era Edenul, garnisit cu toate ale sale. Aşa încât a coborât tonul şi a făcut câteva glume deocheate despre şarpele din pantalonii săi cu profetul Ilie, ghidul lui local”. (Copyright: Editura Polirom)
Oliver Morton a absolvit Universitatea Cambridge, având diplomă în istorie şi filosofia ştiinţei. A scris pentru multe publicaţii, inclusiv The American Scholar, Discover, The Economist, The Independent, Jurnalul Milwaukee Sentinel, National Geographic, Nature, The New Yorker, Newsweek International, Prospect şi Wired.
Se încarcă comentariile...
